on

Tencuieli Decorative Pentru Termosisteme De Vata Bazaltica

17 iulie, 2020

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Dupa cum bine stim, odata ajunsi in etapa de izolare termica a fatadei avem mai multe optiuni privind alegerea unei variante de termosistem. Evident, puteti intreba de ce este nevoie de termosistem? Raspunsul este dat de necesitatea impusa de cerintele pentru performanta termica a constructiilor stabilite pentru conditii de iarna/vara, siguranta la foc si protectie la zgomot, si astfel este obligatoriu sa proiectam si sa instalam corect o izolatie pentru fatada sau mai corect pentru anvelopa constructiei, ceea ce va contribui la o crestere a standardului de utilizare si la un mediu interior ideal - confort termic. Pentru aceasta este recomandat sa alegem un termosistem cat mai performant si din ce in ce mai popular, termosistemul de vata bazaltica.

 

 Principalele avantaje oferite de termosistemul cu vata bazaltica sunt dupa cum urmeaza:

 

  • Izolatia din vata minerala bazaltica este un produs incombustibil, nu va intretine arderea şi nici nu va emana gaze nocive sub actiunea focului;
  • Asigura o protectie fonica, izolare foarte buna la zgomotul transmis din exterior pe cale aeriana;
  • Fibrele de vata minerala bazaltica sunt protejate si tratate cu o substanta hidrofoba ceea ce confera produsului o rezistenta mare la umiditate;
  • Datorita capacitatii mari de difuzie a vaporilor de apa, permite eliminarea rapida a umiditatii din elementele constructiei ceea ce inseamna ca mucegaiul sau alte ciuperci nu se pot dezvolta in spatele izolatiei sau in aceasta;
  • Avand in vedere materia prima din care se produce vata bazaltica, si anume: roca bazaltica, nu va fi corodata, erodata, nu este afectata de ciuperci si microorganisme sau rozatoare, nu putrezeste, in general putem spune ca este foarte rezistenta in timp;
  • Vata minerală bazaltica este un material prietenos cu mediul, nu dauneaza sanătatii si nu poluează mediul. In timpul montajului nu exista riscuri la manevrarea vatei.
  • Fiecare din aspectele de mai sus, alaturi de o rezistenta termica foarte buna a izolatiei din vata bazaltica, contribuie la realizarea unui termosistem premium ce va conduce la reducerea costurilor, adica facturi mai mici la energie atat vara, cat si iarna.

 

 

Pentru a beneficia de toate aceste avantaje, trebuie sa tinem cont de urmatorul aspect: toate elementele componente ale unui termosistem cu vata bazaltica trebuie sa fie compatibile. Aceasta inseamna ca va trebui sa alegem o oferta sau o solutie pentru termosistem care sa ne ofere pe langa placile de vata minerala bazaltica si celelalte componente:

  • adezivul pentru lipire si spacluire trebuie sa confere o aderenta mare atat la stratul suport, cat si la vata bazaltica, sa fie suficient de flexibil si sa permita difuzia vaporilor de apa.
  • pentru ca metoda de lipire a vatei bazaltice este prin puncte plus cordon perimetral, este absolut necesar folosirea unor dibluri cu flansa mare si cui metalic, cu o lungime corecta in functie de posibilitatea de ancorare in zidarie.
  • se recomanda tencuirea suprafetelor izolate cu vata bazaltica pentru o buna planeitate.
  • plasa de armare din fibra de sticla trebuie sa aiba o densitate de 160gr/mp.

 

Majoritatea produselor au oricum specificatii speciale pentru aplicarea pe vata bazaltica, dar acesta nu este singurul criteriu.

Daca pana la acest moment deciziile pentru adezivi si accesorii au fost destul de simple, alegerea stratului final de protectie si decorare a fatadei reprezentat de tencuiala decorativa poate fi o adevarata provocare, mai ales din cauza opiniilor divergente in ceea ce priveste adaptarea cat mai corecta a produsului. Cu siguranta vorbim de o categorie de produse premium, dar care in ultima perioada s-a diversificat. Se vehiculeaza ideea ca doar tencuielile silicatice (cu silicat de potasiu) ar fi potrivite, dar exista si produse din gama tencuielilor siliconice sau acrilice, care datorita imbunatatirilor aduse si sistemelor implementate, au devenit compatibile/eficiente pentru termosistemele de vata. Iata cateva exemple de produse compatibile si eficiente pentru acest segment: Apla Silikat (silicatica), Duraziv FassadenTop (siliconica), Baumit SilikatTop (silicatica).

 

Alaturi de alegerea tencuielii sau celorlalte componente, conteaza si manopera pentru a nu ajunge in situatia de a compromite total sau partial o lucrare asa de importanta in economia casei. Din pacate exista exemple negative si ne stau marturie intamplarile forumistilor Misiunea Casa, de exemplu un utilizator ne scrie urmatoarele:

Reparare termosistem dupa finalizarea tencuiala decorativa


Am si eu o problema in ceea ce priveste realizarea unui termosistem. Am preluat o lucrare de reabilitare a unei cladiri. Problema este ca partea de termosistem exterior a fost executata de o firma de neprofesionisti, urmarea fiind o fatada denivelata. In urma placarii, denivelarile sunt de circa 3-4 cm. S-a aplicat tencuiala decorativa iar dupa ce a fost data schela jos fatada este toata in valuri. Problema este ca beneficiarul doreste, bineinteles, repararea fatadei. Ceea ce nu imi este mie clar este cum execut acest lucru.

M-am gandit la 3 variante:


1. Indepartarea plasei de fibra de sticla cu tot cu decorativa si apoi aplicarea unei noi protectii cu plasa si a masei de spaclu in cate maini este nevoie pentru a indrepta suprafata;


2. Placarea din nou cu polistiren peste termosistemul existent deci si peste decorativa, insa cred ca va fi o problema atat fixarea mecanica a izolatiei, cat si fixarea cu adeziv;


3. Aplicarea doar a protectiei cu plasa din fibra de sticla peste tencuiala decorativa existenta, fixarea acesteia cu dibluri si apoi aplicarea masei de spaclu in cate maini este nevoie pentru a indrepta suprafata.


As avea nevoie de ajutor in aceasta privinta deoarece nu m-am mai confruntat cu o astfel de situatie pana acum.

 

Un prim raspuns pentru problemele utilizatorului a fost postat de specialistii nostri.

Sunteti sigur? Pe ce distanta sunt aceste diferente?


1. Trebuie vazuta exact care este problema care a dus la abaterile de planeitate, putin probabil ca defectul sa fie la nivelul straturilor aplicate peste izolatie ci mai degraba la stratul suport si la lipirea izolatiei. Doar indepartarea si reaplicarea stratului de masa de spaclu si tencuiala decorativa nu poate rezolva problema.


2. De evitat placarea cu polistiren peste termosistemul existent.


3. Nu se pot aplica straturi succesive care sa preia abaterea pe care o spuneti.
Trebuie constatata cauza denivelarilor si apoi se hotaraste cat se indeparteaza din termosistemul actual sau ce se poate adauga peste straturile existente.

 

O alta discutie are ca subiect alegerea diblurilor pentru vata bazaltica si a tencuielii decorative.

Urmeaza sa izolez casa cu vata bazaltica de 15 cm. Ar fi bune diblurile prevazute cu ciuperca de 55 mm? La tencuiala decorativa as vrea Deko Silicatica sau Baumit Silikat Top”

Daca tencuiala decorativa pentru vata bazaltica se alege in principal dupa criterii legate de permeabilitate la vaporii de apa si impermeabilitatea la factorii externi, lungimea diblurilor trebui sa respecte o anumita lungime de ancorare in stratul suport (de exemplu 25 mm in caramida cu goluri) iar diametrul rozetei nu poate fi sub 90 mm pentru a sustine corect placile de izolatie. Exista anumite sortimente de vata bazaltica ce permit o reducere a rozetei la un minim de 60 mm, la sortimentele de vata cu doua densitati.

 

 

Standardele definesc urmatoarele  valori  pentru  sistemele  de izolatie  termica:

  • absorbtia,
  • permeabilitatea la vaporii de apa,
  • abilitatea de autocuratare.

 

Sistemele sunt, de asemenea, clasificate in functie de coeficientul transferului de apa.

Pentru ca tencuiala decorativa sa aiba o cat mai buna functionalitate si rezistenta, trebuie sa urmarim cativa indicatori (prezenti si in declaratiile de performanta ale produselor), cum ar fi:

1.”Permeabilitatea (difuzia) la vaporii de apa” - Acest indicator trebuie sa fie intr o clasa mare, V1, dar este importanta si viteza de transmisie a vaporilor in 24 h.

2. Impermeabilitatea la factorii externi este indicat sa se claseze intr-o clasa medie W2.

3. Aderenta la suport. Acest indicator, in functie de tipul de masurare efectuat, trebuie sa fie mai mare de 0,3N/mm2 sau mai mare de 1Pa/mp.

Alte caracteristici care ajuta la obtinerea unei fatade reusite ar fi flexibilitatea (pentru a elimina aparitia microfisurilor si pentru a spori rezistenta la socuri mecanice), rezistenta la alge si fungi (pentru a evita aspectul inestetic dat de acestea, mai ales pe partea de nord sau in zonele cu vegetatie excesiva) si sistemele de autocuratare.

Pentru a garanta o aderenta maxima a stratului de tencuiala decorativa este necesar ca inainte de aplicare sa se trateze suprafata stratului de armare cu o amorsa. In  cazul  in  care  se  foloseste o tencuiala colorata se  recomanda  folosirea  unei  amorse  in aceeasi culoare cu cea a  finisajul final. Amorsa poate fi aplicata cu bidineaua sau trafaletul, in mod uniform.

Atentie! Nu diluati prea mult amorsa pentru a nu-si pierde proprietatile.

 

Este foarte important de retinut ca pentru  a  garanta  aplicarea, driscuirea si uscarea  corecta a tencuielii decorative, trebuie sa avem in vedere si conditiile meteorologice. Spre exemplu: nu vom aplica tencuiala decorativa pe ploaie si vant, sau atunci cand umiditatea este mai mare de 75% si nici atunci cand temperatura este mai mica de 5 grade. De asemenea, este recomandat sa nu aplicam tencuiala decorativa nici in zilele caniculare, mai ales daca suprafata pe care se va apica finisajul se afla sub actiunea directa a razelor de soare.

Aplicarea efectiva se face la o grosime egala cu granulometria finisajului. Materialul in exces se indeparteaza la aplicare, iar pentru a evita formarea liniilor rezultate in urma intinderii materialului pe suprafata suport se recoamanda efectuarea  lucrarii  cat  mai  repede  posibil, pentru a realiza aplicarea de umed pe umed. Dupa cateva minute de la aplicare, cand tencuiala este inca umeda se poate realiza efectul de finisaj folosind o drisca din plastic.

Iata si o demonstratie de montaj vata bazaltica | Termosistem ROCKWOOL® REDArt®

Sursa poze: ADRENCO

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Zidurile duble la exterior: de ce sunt recomandate pentru orice constructie Zidurile duble la exterior: de ce sunt recomandate pentru orice constructie
Arderea scandurilor: sfaturi de realizare a acestei operatiuni de protejare a lemnului Arderea scandurilor: sfaturi de realizare a acestei operatiuni de protejare a lemnului
Cum sa aplici tencuiala decorativa in 5 pasi Cum sa aplici tencuiala decorativa in 5 pasi
Termosistemul: cum poate fi protejata peste iarna o lucrare nefinisata Termosistemul: cum poate fi protejata peste iarna o lucrare nefinisata
Fatada casei: cum trebuie executata finisarea masei de spaclu Fatada casei: cum trebuie executata finisarea masei de spaclu
Cateva sfaturi practice despre cum sa alegi tencuiala decorativa Cateva sfaturi practice despre cum sa alegi tencuiala decorativa

Vezi mai multe articole