on

Valoarea grupului TERAPLAST s-a triplat dupa 10 ani de tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti

05 iulie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața construcțiilor din România, a reușit să-și tripleze valoarea de piață în cei zece ani de tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB). Acțiunile TRP au fost tranzacționate pentru prima dată la BVB pe 2 iulie 2008.

„Decizia de listare la bursă a reprezentat un pas firesc al unei companii de mărimea TeraPlast. Deși listarea unei companii-lider de piață este o normalitate în Europa de Vest, pentru România era o noutate în perioada respectivă. Noi am ales, în urma analizei piețelor mature din Europa și a beneficiilor pe care această decizie le va aduce companiei, să facem acest pas”, a declarat Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

În cei zece ani de când TeraPlast este tranzacționată la BVB, s-a investit constant în dezvoltarea capacităților de producție, în tehnologie de ultimă generație, cât și în extinderea portofoliului produse, astfel încât să fie prima alegere în domeniul construcțiilor și instalațiilor din Romania. De asemenea, exportul produselor a fost o prioritate, Grupul TeraPlast fiind prezent la ora actuală în peste 20 de țări europene. În octombrie 2017, Grupul TeraPlast a deschis TeraSteel Serbia, prima fabrică românească inaugurată în străinătate după 1990.

„Povestea de succes a listării TeraPlast la BVB este confirmată și de strategia adoptată la nivel de grup. Ne bucurăm de fiecare dată când vedem companii listate pe bursă care își asumă rolul de lideri într-un mediu economic extrem de competitiv. După modelul grupului TeraPlast, sperăm să vedem cât mai multe companii listate la BVB care să aibă o puternică prezență regională”, a spus Adrian Tănase, CEO al BVB.

Prin IPO-ul TeraPlast s-au obținut 14 milioane de euro, buget direcționat, în primul rând, spre relocarea spațiilor de producție, localizate în acea perioadă la patru adrese diferite, într-un parc industrial de peste 20 de hectare, realizat la standarde europene. Totodată, au fost create bazele pentru dezvoltarea companiei din ultimii ani, care a inclus înființarea punctului de distribuție din Ungaria, inaugurarea unei subsidiare TeraSteel în Serbia și două achiziții în România - Politub și Depaco.

„Apreciem în mod deosebit acționarii și managerii companiilor care accesează cât mai mult din pârghiile oferite de piața de capital pentru a face businessul lor mai atractiv și mai competitiv. TeraPlast reprezintă un exemplu în acest sens, remarcându-se prin folosirea în mod extins a mecanismelor bursiere. Compania a recurs în repetate rânduri la majorări de capital, a acordat acțiuni gratuite și a distribuit în ultimii trei ani dividende de peste 27 milioane de lei”, a declarat Lucian Anghel, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Din perspectivă financiară, în perioada 2008-2017, Grupul a efectuat investiții totale în valoare de 323 milioane de lei, a plătit salarii în valoare de 314 milioane de lei și a înregistrat un profit de 108 milioane de lei, în timp ce valoarea taxelor plătite la stat (impozit pe profit, taxe salariale și TVA) a fost de peste 400 milioane de lei.

„În continuare, ne propunem să  demonstrăm investitorilor noștri că suntem o companie solidă, în care pot avea încredere și, bineînțeles, să continuăm dezvoltarea activităților companiilor din Grup, prin creșterea cotelor de piață. Consider că, pentru a continua trendul ascendent al Grupului, este nevoie de predictibilitate și încredere reciprocă. Acesta va fi focusul nostru principal, împreună cu respectarea promisiunii de a oferi soluții eficiente pentru oameni și mediu, prin produse sustenabile, de cea mai bună calitate”, a completat Dorel Goia.

Grupul TeraPlast a realizat în 2017 o cifră de afaceri de 422 milioane de lei, în timp ce valoarea investițiilor efectuate de Grup anul trecut a depășit 112 milioane de lei. Pentru anul 2018, Grupul TeraPlast țintește o cifră de afaceri de 970 milioane de lei, după ce anul trecut a investit masiv într-o serie de achiziții importante, care vor avea o contribuție majoră la rezultatele Grupului în 2018: participația de 67% în Depaco, fabrica de panouri sandwich TeraSteel Serbia, business-ul Politub și secția de reciclare PVC.

***

Despre TeraPlast Grup

Grupul TeraPlast include societatea TeraPlast (producător de țevi din polietilenă și PVC, granule și profile din PVC), filialele TeraSteel și TeraSteel Serbia (producători de panouri sandwich și structuri metalice zincate), TeraGlass (producător de ferestre și uși din PVC), TeraPlast Logistic (începând cu iunie 2016 coordonează activitățile logistice ale Grupului), TeraPlast Ungaria (distribuitor) și Depaco (producător de țiglă metalică, brandul Wetterbest). Participația de 67% în Depaco - al doilea producător de țiglă metalică din Romania - și fabrica de panouri sandwich din Serbia, cu o capacitate de producție similară celei a TeraSteel România, au fost cumpărate în decursul anului 2017.
Acțiunile TeraPlast sunt incluse în indicii BET-BK, BET-XT, BET-XT-TR și BET-Plus.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Piata rezidentiala va stagna in primul trimestru din 2009 - 19 Martie 2009 Piata rezidentiala va stagna in primul trimestru din 2009 - 19 Martie 2009
Solutia pentru Solutia pentru "razboiul apei calde" - promisiuni si majorarea tarifelor
Contoarele de gaz, o bomba cu ceas Contoarele de gaz, o bomba cu ceas
Cadastrul si publicitatea imobiliara Cadastrul si publicitatea imobiliara
Noua sticlă Guardian SunGuard® SNX 70 oferă lumină, confort și eleganță – din orice perspectivă Noua sticlă Guardian SunGuard® SNX 70 oferă lumină, confort și eleganță – din orice perspectivă
Confirmare stiintifica: echipamentele de curatenie Miele elimina peste 99,9% dintre virusuri Confirmare stiintifica: echipamentele de curatenie Miele elimina peste 99,9% dintre virusuri

Vezi mai multe articole