5 inovatii care iti vor revolutiona bucataria

19 mai, 2014

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Imagineaza-ti ca esti blocat in trafic si intri pe chat cu frigiderul tau. Ii spui ca ajungi in 30 de minute si ca ai vrea sa mananci o lasagna, el iti sugereaza sa iei niste oua de pe drum ca s-au terminat si da o comanda cuptorului ca sa fie incalzit fix cand ajungi tu.

Tehnologia pentru acest scenariu demn de Familia Jetson exista deja, ramane sa decizi daca doresti cu adevarat mai mult de la un frigider decat sa refrigereze alimentele, sau de la un cuptor mai mult decat sa incalzeasca mancarea. Nici producatorii nu au spus inca un da hotarat electrocasnicelor ultrainteligente, dar asta nu ne impiedica sa le admiram prototipurile si sa ne imaginam bucataria viitorului.

Plita interactiva
Cum era de asteptat, cultura Apple a pus stapanire si pe bucatarie. Cei de la Whirpool au imaginat o tableta gigantica pe care, nu numai ca accesezi cu o atingere retetele preferate, dar faci asta chiar langa cratita in care se coace mancarea.

Frigiderul WiFi
Pornind de la ideea ca frigiderul este sufletul caminului, Samsung a creat un sistem cu display conectat la WiFi care sa reuneasca in jurul lui toata familia cu programe TV, telefon, bilete si liste de cumparaturi.

Casa vorbitoare
Ca si cum ideea de a conecta toate electrocasnicele printr-o aplicatie pe mobil nu era suficienta, LG a folosit o tehnologie japoneza care permite si un schimb amical de mesaje cu robotul tau, dupa ce are grija sa inchida gazele cat esti plecat in vacanta, iti ureaza distractie placuta.

Cantarul nutritionist
Pentru cei preocupati de dieta si de un regim echilibrat, aceasta tableta minune tine loc si de nutritionist personal. Nu numai ca iti cantareste portiile, dar iti spune si cate calorii, proteine, grasimi si carbohidrati contin alimentele pe care le asezi pe el.

Cosul de gunoi inteligent
La final, iata o inventie care raspunde unei nevoi simple si foarte prezente. Cosul de gunoi de la SimpleHuman isi ridica capacul daca iti treci mana prin fata lui, fara sa mai fie nevoie sa-l atingi.

Cu aceste inventii nu mai ai nicio scuza sa stai departe de bucatarie si de gatit. Ba, cine stie, s- ar putea sa devina locul preferat din toata casa.


 

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

De ce sa alegi un blat de bucatarie din lemn masiv De ce sa alegi un blat de bucatarie din lemn masiv
Lumina din bucatarie - Partea I Lumina din bucatarie - Partea I
Fonta | Cele mai bune vase de gatit Fonta | Cele mai bune vase de gatit
Bucataria ergonomica Bucataria ergonomica
Amenajarea bucatariei: de ce sa alegi blat din lemn masiv Amenajarea bucatariei: de ce sa alegi blat din lemn masiv
Iata cum poti face ca bucataria ta, sa arate mai luxos Iata cum poti face ca bucataria ta, sa arate mai luxos

Vezi mai multe articole