BRAVO EUROPA a sustinut Habitat for Humanity Romania cu acoperisuri in valoare de 40.000 de euro

28 noiembrie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

  • BRAVO EUROPA a alocat un buget de 40.000 de euro pentru a susține inițiativa Habitat for Humanity – Big Build.
  • 3.600 de metri pătrați de țiglă metalică au fost montați pe parcursul a 5 zile, voluntarii companiei ajutând la construcția a 36 de case pentru 117 părinți și copii din medii defavorizate.
  • Filosofia BRAVO EUROPA este aceea că succesul unei companii este în strânsă legătură cu susținerea societății și a nevoilor acesteia, de peste 10 ani implicându-se în proiecte de tip CSR.

BRAVO EUROPA, producător și distribuitor specializat în soluții metalice de acoperire și placare, a susținut cel mai mare eveniment de construcție accelerată din Europa – Big Build, din cadrul Habitat for Humanity. În perioada 2 și 6 octombrie, pe șantierul din cartierul Izvoare, din Bacău, o echipă de  specialiști a grupului de companii a lucrat pentru a finaliza cele 36 de case. Aceștia au făcut posibilă o viață mai bună pentru 117 părinți și copii, din 36 de familii cu venituri reduse, care vor avea la dispoziție locuințe moderne și călduroase.

Grupul de companii BRAVO EUROPA, care susține de peste 10 ani proiectele de responsabilitate socială și nevoile societății din țările în care activează, a alocat inițiativei de anul acesta a Habitat of Humanity – Big Build, un buget de 40.000 de euro, pentru asigurarea învelitorilor tuturor locuințelor.

“În esență, orice activitate economică are la bază o serie de necesități sociale și umane. Din acest motiv, noi considerăm că este de datoria fiecărei companii de succes să contribuie, în măsura resurselor de care dispune, la susținerea și dezvoltarea societății. Susținerea proiectelor de tip CSR reprezintă una dintre principalele valori ale culturii organizaționale BRAVO EUROPA care va continua să investească în acestea pe termen lung. Susținerea societății și a nevoilor acesteia reprezintă una dintre cele trei direcții de implicare vizate de politica de responsabilitate socială a grupului.” a declarat Adrian Minuță, CEO BRAVO EUROPA.

În total, au fost utilizați peste 3.600 de metri pătrați de țiglă metalică Bel Profile Classic, produsele având o durată estimată de viață de 80 de ani și o garanție de 20 ani.

Încă de la începutul proiectului compania a susținut această inițiativă cu materialele necesare realizării acoperișurilor și furnizarea de asistență tehnică necesară finalizării proiectului. În total, în cadrul proiectului au fost implicate 10 persoane din cadrul echipei BRAVO. În cele 5 zile, au fost construite, sub îndrumarea tuturor celor 100 de specialiști în construcții, 36 de case cu 2 și cu 3 camere, în regim duplex, triplex și cvadruplex.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

S-a deschis IKEA® POPAS URBAN! S-a deschis IKEA® POPAS URBAN!
Amplasarea constructiilor in zona cursurilor de apa Amplasarea constructiilor in zona cursurilor de apa
Be fabulous cu noua gama pentru ingrijirea parului Premium Care de la Rowenta. For your inner diva! Be fabulous cu noua gama pentru ingrijirea parului Premium Care de la Rowenta. For your inner diva!
Targul de Florii: 30 martie - 1 aprilie 2018, intre orele 10:00 si 18:00, la Muzeul National al Taranului Roman Targul de Florii: 30 martie - 1 aprilie 2018, intre orele 10:00 si 18:00, la Muzeul National al Taranului Roman
Obligatiuni pentru credite mai ieftine Obligatiuni pentru credite mai ieftine
Cumparati mansarda Cumparati mansarda

Vezi mai multe articole