on

Cum sa Impermeabilizezi Un Beci sau un Subsol din Beton la care au cedat hidroizolatiile initiale

12 septembrie, 2023

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Plecând de la studiul de caz pe care ni l-a semnalat Partenerul nostru specializat în soluțiile de impermeabilizare ale betonului - REXIMACO, și anume: ”INTERVENȚIE SUB NIVEL FREATIC LA BAȘE SUBSOL -2” dar și de la discuțiile pe care le-am preluat ca fiind de interes general pe Forumul Misiunea Casa, credem că este oportun să vă prezentăm în cele ce urmează, un ghid ”pas cu pas” pentru impermeabilizarea unui beci (sau subsol) din beton la care hidroizolația inițială a cedat sau, datorită schimbărilor climatice, în zonă a crescut umiditatea și posibil nivelul apei freatice. Aceste metode eficiente vă vor ajuta să preveniți infiltrarea apei și deteriorarea betonului! Dar mai întâi, vom prezenta studiul de caz.

 

INTERVENȚIE SUB NIVEL FREATIC LA BAȘE SUBSOL -2


Descrierea situației. Subsolul unui ansamblu format din blocuri de locuințe și corpuri destinate spațiilor comerciale și de birouri a fost hidroizolat prin aditivare cu XYPEX ADMIX C-1000NF.

Dintr-o gravă eroare, bașele din radier, destinate colectării apelor, au fost turnate fără a fi înglobate în pereții acestora țevile colectoare.

Ca urmare, tevile au fost montate ulterior, prin spargerea pereților cuvelor colectoare dar fără a se fără a se executa și etanșarea spațiului rămas între beton și tevile de PVC.

Construcția a continuat, iar la momentul opririi epuismentelor și refacerea nivelului hidrostatic s-a constatat o infiltrație masivă pe lângă țevi, cu transport de material din patul pregătit înainte de turnarea radierului.

Firma REXIMACO a fost solicitată în vederea executării etanșarii sub debit și presiune de apă întrucât puțurile de epuisment fuseseră închise prin betonare.

În foto alăturat se observă starea inițială găsită de echipa noastră la fața locului.

Fiind vorba de trei cuve cu țevile aferente, am estimat intervenția echipei, la 48 de ore.

 

  

Foto 1, copyright REXIMACO: ”Starea inițială a infiltrației

 

S-a intervenit cu următoarele operații :
 

1. Îndepărtarea materialului transportat de apă;

2. Curățirea betonului în jurul conductei pentru regularizarea golului;

3. Matarea spațiului inelar ”din aproape în aproape” cu mortar rapid XYPEX care ne-a permis lucrul sub jetul de apă care se observă în fotografie;

4. Pentru a asigura un timp de maturare a mortarului aplicat s-a montat un dren dintr-un furtun care a stat 12 ore ajutând la descărcarea parțială a presiunii în zona reparației după cum se observă în foto de mai jos;

5. Pentru siguranța reușitei s-au etanșat și rosturile perimetrale dintre fundul cuvei și pereții acesteia.

 

hidroizolatie bașa subsol

 

Foto 2, copyright REXIMACO. ”Situația după realizarea etanșării în jurul conductei și executarea scafelor”. Se observă furtunul de drenaj montat pentru detensionarea locală a presiunii apei.

Operația a fost repetată și la celelalte două cuve.


A doua zi, după maturarea mortarului rapid s-a scos furtunul de drenaj și s-a obturat orificiul rămas cu același procedeu.

 

 

Foto 3, copywrigh REXIMACO. ”Situația finală” (Găleata a fost montată deoarece pe țeavă venea apă accidental)

În final au fost predate cele trei bașe așa cum se observă în foto alăturat.

Aceste intervenții au fost posibile datorită eficienței deosebite a produselor XYPEX care ne-au facilitat reparația în timpul cel mai scurt și cu maxim de eficiență.

A consemnat cele de mai sus, pentru cititorii Misiunea Casa Domnul Ing Radu Teodor, Director General REXIMACO.  

 

Impermeabilizarea Beciului din Beton. Sfaturi Practice.

 

Instabilitatea condițiilor meteorologice și fluctuațiile de umiditate pot reprezenta adevărate amenințări pentru beciul sau subsolul din beton.

Necesitatea impermeabilizării devine evidentă în special în zonele cu umiditate mare, unde betonul poros devine ușor vulnerabil la infiltrarea apei. Vrei să știi cum să-ți protejezi bunurile și să menții structura betonului în stare bună? Iată un ghid general cu sfaturi eficiente pentru impermeabilizarea beciului sau subsolului din beton.

 

Ce Este Impermeabilizarea?


Impermeabilizarea se referă la procesul de a preveni pătrunderea apei sau a umidității în structura unei clădiri, inclusiv în beciul sau subsolul din beton.

Aceasta este esențială pentru menținerea durabilității și integrității unei structuri de beton, împiedicând deteriorarea prematură a acestuia., precum și crearea de condiții pentru dezvoltarea mucegaiului care prin sporii pe care îi împrăștie în atmosferă pot genera forme astmatice sau alergii respiratorii, mai ales la copii.
 

De Ce Este Importantă Impermeabilizarea Beciului din Beton?
 

Un beci de beton neimpermeabilizat poate avea nu numai probleme de umiditate, ci poate favoriza și dezvoltarea mucegaiului în special a familiei Aspergillius. Aceste probleme pot cauza alergii, pot afecta calitatea aerului și pot duce la deteriorarea finisajelor.


Un alt fenomen care apare odată cu infiltrarea apei în structură este degradarea armăturii din beton prin dezvoltarea procesului de ruginire. Reacțiile chimice ce conduc la apariția ruginii, au ca efect o creștere de volum a produsului de reacție care generează fisurarea betonului în special cel de acoperire slăbind astfel structura afectată.
 

Cum să Impermeabilizezi Beciul sau Subsolul din Beton?
 

Odată ce am stabilit importanța acestei măsuri preventive, să ne concentrăm asupra modului în care poți realiza aceasta.


Procedeele ce se pot aplica se pot împărți în două categorii:


1. Realizarea unei hidroizolații cu o durată de viață foarte mare dela începutul construcției;
 

2. Executarea de refaceri de hidroizolații care pot fi cu săpătură exterioară și înlocuirea hidroizolației vechi, de regulă cu membrane termosudabile, sau de tratare chimică a betonului dela interior fără a fi necesară săpătura exterioară, cu produse de impermeablizare prin cristalizare cu penetrarea betonului pe adâncimi mari, ceea ce practic produce impermeabilizare pe cca 30 cm din grosimea elementului din beton.
 

Evaluare
 

Primul pas este să evaluezi starea actuală a beciului sau subsolul tău. Din acest punct de vedere este bine să se apeleze la un specialist care să facă o analiză a stării de fapt și implicit să expună soluțiile care se pot aplica. De obicei se caută soluția optimă pentru situația existentă.

Aceasta ține de modul în care a fost turnat betonul de subsolului sau beciului respectiv ( turnat în cofraje moderne cu beton de stație și vibrat corespunzător sau turnat cu beton făcut la fața locului în cofraje din scândură fără vibrare sau cu o vibrare deficitară)

Totodată se identifică zonele umede, fisurile sau alte semne de infiltrații de apă.
 

Pregătire
 

Apoi, pentru execuția oricărei hidroizolații la interior este necesar să se ajungă la suprafața betonului. Drept urmare curăță zona de tencuieli sau alte aplicații și apoi se deschid fisurile sau rosturile de turnare segregate prin care pot fi infiltrații.
 

Aplicare
 

În final, se trece la reparații prin etanșarea orice fisuri și rosturi, pentru a asigura o bază solidă pentru materialul de impermeabilizare. Este bine să alegeți produse de impermeabilizare de calitate și în special pe cele cu durată de viață cât mai mare și apoi se aplică conform instrucțiunilor producătorului.
 

Concluzie
 

Impermeabilizarea beciului din beton într-o zonă cu umiditate mare nu doar că îți protejează casa sau afacerea, dar și îți menține sănătatea și bunăstarea. Alege un produs de impermeabilizare de încredere și asigură-te că aplici procedura corect.

Investind în impermeabilizarea de calitate din timp, poți preveni deteriorarea costisitoare pe termen lung a clădirii tale din beton.
 

Ține minte, în caz de îndoieli sau dificultăți, consultă un specialist impermeabilizare beton. Acest pas poate face diferența între un job de succes și unul care poate va necesita mai multe intervenții, în viitor.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Poluarea fonica: cat de groasa trebuie sa fie izolatia pentru diverse niveluri de zgomot Poluarea fonica: cat de groasa trebuie sa fie izolatia pentru diverse niveluri de zgomot
Izolatia termica a cabanelor din lemn Izolatia termica a cabanelor din lemn
Termoizolare – verificarea si pregatirea suprafetei suport Termoizolare – verificarea si pregatirea suprafetei suport
Vata bazaltica: avantajele care fac din acest material izolatorul ideal Vata bazaltica: avantajele care fac din acest material izolatorul ideal
Termoizolare de top cu polistirenul grafitat Termoizolare de top cu polistirenul grafitat
Izolarea peretilor exteriori Izolarea peretilor exteriori

Vezi mai multe articole