Daikin Romania, afaceri in crestere cu 26% in 2016 si planuri de consolidare a pozitiei pentru 2017

31 mai, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Daikin România, subsidiara locală a liderului mondial pe piața aparatelor de aer condiționat, a înregistrat în anul financiar încheiat la 31 martie 2017 o cifră de afaceri de 24,3 milioane euro, în creștere cu 26% față de anul precedent. Consolidarea vânzărilor este susținută atât de schimbarea comportamentului consumatorilor și creșterea investițiilor în proiectele comerciale și rezidențiale, cât și de gama foarte variată de produse și abordarea strategică a companiei.

„În cifra de afaceri obținută în anul financiar 2016, ponderea proiectelor din segmentul comercial a rămas superioară segmentului rezidențial, soluțiile Daikin echipând clădiri de birouri, rețele de hypermarketuri, stadioane și hoteluri din întreaga țară. Pe de altă parte, ținând cont de vânzările gamei BLUEVOLUTION lansată anul trecut, care ocupă 30% din vânzările gamei de produse high-end, observăm un trend foarte accentuat de creștere și în segmentul rezidențial. Această creștere se datorează, în principal, procesului de educare și conștientizare a clienților asupra efectelor nocive ale agenților frigorifici cu potențial de încălzire globală ridicat și asupra eficienței energetice crescute a echipamentelor moderne”, a declarat Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

Pe lângă proiectele din gama rezidențială, cum sunt ansamblurile Cișmigiu House și Sun Flower sau hotelurile Narcis (Venus) și Diana (Olimp), pe segmentul comercial Daikin a echipat multe investiții reprezentative. Hotel Hilton din București, benzinăriile OMV, birourile Timpuri Noi, Central Business Plaza Cluj, One Herăstrău Park București, Oregon Park, LIDL Offices, stadionul din Târgul Mureș fiind doar câteva dintre cele mai importante proiecte realizate în 2016.

Implicat activ în educația viitorilor specialiști prin cursuri și seminarii organizate împreună cu universitățile tehnice de profil, anul acesta Daikin a mers mai departe și a realizat de curând un proiect de recondiționare completă a unei săli din cadrul Universitaţii Tehnice de Construcţii București.

„Facultatea de Inginerie a Instalațiilor din București este una dintre cele mai prestigioase universități din România, dar, din păcate, a fost uitată în timp atunci când vine vorba de moderinizarea ei. De aceea, ne-am oferit suportul facultății și am transformat complet una dintre cele mai vechi săli din universitate: de la mobilier nou, iluminare, echipament multimedia modern, până la parchet, tablă și geamuri. Desigur, sala este dotată cu sisteme de climatizare Daikin funcționale, care sunt folosite și în scop educațional”, a adăugat directorul companiei.

Valoarea acestei sponsorizări depășește 30.000 euro.

Anul acesta, Daikin își propune consolidarea gamei BLUEVOLUTION cu agent frigorific R32, prin adăugarea unui echipament nou din gama Confort, FTXP-K3/RXP-K3, orientat spre cel mai bun raport funcționalitate/preț, precum și a unor unități interioare, una de pardoseală FVXM-F și una necarcasată pentru tubulatura FDXM-F3, conectabile atât la sisteme tip pereche, cât și la cele tip Multi. Noutatea absolută o reprezintă sistemul Multi Hibrid din gama BLUEVOLUTION, un sistem complet, care asigură răcirea, încălzirea și prepararea apei calde menajere, ce folosește atât energia electrică, cât și gazul natural, fiind ușor de instalat și controlat prin intermediul aplicației Online Controller, cunoscută deja de utilizatorii soluțiilor Daikin.

"Revoluția" BLUEVOLUTION ajunge în 2017 și în segmentul comercial, odată cu noua gamă Daikin Sky Air Seria A, ce oferă flexibilitate sporită în instalare, un domeniu de operare extins, tehnologie VRT (control variabil al temperaturii de vaporizare), control online intuitiv, totul în condițiile celor mai ridicate eficiențe din industrie.

Planurile pentru acest an urmăresc misiunea companiei, aceea de a oferi în permanență cele mai avansate tehnologii și soluții pentru a atinge un nivel maxim al eficienței și confortului. „Ne dorim să le oferim clienților noștri experiențe unice și relevante printr-o gamă de produse și servicii care depășesc cele mai exigente așteptări. În acest fel, ne propunem să fim mai mult decât cel mai bun furnizor de soluții HVAC și să devenim cel mai dorit partener pentru toți clienții noștri”, a declarat Daniel Vasile.

Pe lângă furnizarea echipamentelor cu impact redus asupra mediului, Daikin continuă să susțină inițiativele de protecție a naturii. În această vară lansează campania de responsabilitate socială „Plantăm aer!”, având ca obiectiv plantarea a cel puțin 10.000 de copaci în zonele afectate din România. Mecanismul campaniei constă în plantarea unui copac pentru vânzarea fiecărui echipament de aer condiționat din gama rezidențială. Astfel, clienții din gama rezidențială pot contribui la un viitor mai verde, având ocazia să participe și la acțiunea de plantare din luna noiembrie, organizată de Daikin în colaborare cu Asociația EcoAssist.

Mai multe detalii despre campanie sunt disponbile pe www.plantamaer.ro.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Vanzatorii de case noi atrag clienti cu masini-cadou Vanzatorii de case noi atrag clienti cu masini-cadou
In 2009, vor fi finalizate cele mai multe locuinte din istoria Bucurestiului - 01 Aprilie 2009 In 2009, vor fi finalizate cele mai multe locuinte din istoria Bucurestiului - 01 Aprilie 2009
Bancile nu rateaza Bancile nu rateaza "Prima Casa" - 26 Iunie 2009
Solutie anticriza: chirias in propria locuinta - 18 DECEMBRIE 2008 Solutie anticriza: chirias in propria locuinta - 18 DECEMBRIE 2008
Transformarea Casei in Locuinta Inteligenta. Parteneriat Tech Cuisine Smart Home și Misiunea Casa Transformarea Casei in Locuinta Inteligenta. Parteneriat Tech Cuisine Smart Home și Misiunea Casa
Credite bancare pentru lucrari majore necesare blocului Credite bancare pentru lucrari majore necesare blocului

Vezi mai multe articole