on

Grupul Leier: cresteri pe segmentele de caramizi, tigle ceramice si prefabricate din beton in primul semestru al acestui an

21 octombrie, 2020

comenteaza trimite unui prieten printeaza

In prima jumatate a anului 2020, Grupul Leier, unul dintre cei mai mari producatori de materiale de constructii din centrul si estul Europei, a inregistrat pe plan local cresteri in vanzarile de caramizi, tigle ceramice si prefabricate din beton si preconizeaza cel mult o evolutie stagnanta pana la finalul anului, in situatia in care criza sanitara va impune inchiderea santierelor.

 

Potrivit companiei, gama de caramizi Leier Brikston a inregistrat in primul semestru al acestui an o crestere de peste 30% fata de aceeasi perioada a anului anterior, fiind a doua cea mai profitabila si productiva companie din clasamentul national al producatorilor de materiale ceramice. Cea mai mare crestere a vanzarilor a fost inregistrata pe segmentul magazinelor DIY, fapt explicat de companie prin migrarea noii generatii de proprietari dinspre blocurile de apartamente catre case, acolo unde pot realiza aplicatii cu astfel de produse, precum sobe sau gratare. 

 

„Remarcam faptul ca noua generatie de proprietari migreaza catre locuinte unifamiliale, datorita posibilitatii derularii activitatilor in aer liber prin accesul la curte. Incercam intotdeauna sa ne adaptam fiecarui proiect, fie ca vorbim de zona rezidentiala sau doar de o casa, tratand clientul cu maxima seriozitate. Satisfactia acestuia este principalul factor care ne-a ajutat de-a lungul anilor sa avem o crestere constanta a business-ului.” a declarat Adrian Minzat, Director General Leier Brikston.

 

In ceea ce priveste gama de tigla ceramica Leier Terra Rosa, aceasta a inregistrat cresteri pe segmentul inlocuirilor, ceea ce, potrivit companiei, indica eventuale reparatii realizate in prima parte a anului. De asemenea, o usoara crestere a fost remarcata si pe segmentul formatelor mici de elemente prefabricate de beton – dale si pavele.

 

Prima jumatate a acestui an a insemnat pentru Grupul Leier importante mutari pe piata materialelor de constructii. Astfel, achizitia fabricii Siceram Sighisoara si includerea in portofoliul companiei a tiglei ceramice au generat o crestere a volumului de productie a zidariei ceramice.

 

„Leier Siceram a fost rapid integrata in reteaua existenta de fabrici Leier de pe teritoriul Romaniei. Pozitia centrala din punct de vedere geografic este extrem de favorabila si permite lansarea de oferte pentru o gama extinsa de produse. Avem astfel posibilitatea sa propunem la vanzare atat produse ale fabricilor din Romania, cat si produse fabricate in unitati de productie din Ungaria. Remarcam de asemenea apetitul clientilor catre produsele din gama premium, cum ar fi caramizile slefuite sau cele cu izolatie. In general, clientii sunt mai bine informati si mai selectivi in ceea ce priveste calitatea produselor si avem certitudinea ca produsele premium vor avea o vizibilitate mai mare in piata materialelor de constructii in viitorul apropiat”, a declarat Mihaela Haidiner, Director General Leier Siceram.

 

Planuri de viitor pentru Grupul Leier

 

Dupa preluarea fabricii Siceram de la Sighisoara, Leier isi consolideaza pozitia pe plan local prin constructia unor noi fabrici la Catcau, judetul Cluj, si Simand, judetul Arad. Prima dintre acestea, cea din judetul Cluj, va demara productia de prefabricate de beton incepand cu luna martie a anului 2021, urmand ca unitatea din Arad sa inceapa productia in acelasi an, din luna noiembrie.

 

„Ca urmare a acestor schimbari incercam sa optimizam si sa modernizam liniile noastre de productie pentru a putea satisface cererile tot mai crescute de sisteme complete de canalizare. Investitiile pe care le facem arata faptul ca ne dorim sa crestem capacitatea noastra de productie si sa beneficiem de o diversificare a portofoliului Leier de produse. Cresterea continua a solicitarilor din partea partenerilor noastri nu poate decat sa ne bucure si sa ne motiveze in intreaga noastra activitate.” a declarat Cristian Suciu, Director General Leier.

 

In prezent, portofoliul extins de produse al Grupului se divizeaza in materiale ceramice pentru zidarie, sub brandurile Leier | Brikston si Leier | Termobloc, invelitori ceramice sub brandul Leier | Terra Rosa, cosuri de fum si elemente prefabricate din beton sub brandul Leier. De asemenea, compania realizeaza import pentru produse din cadrul grupului, satisfacand astfel o cerere extinsa a nevoilor de constructie din Romania.

 

Pe langa cresterea de tip extensiv, Leier investeste in cele trei fabrici operationale din Romania. La Sighisoara si Unirea, investitiile sunt bazate pe imbunatatirea calitatii muncii si a procesului de productie, iar fabrica de la Iasi beneficiaza in prezent de o investitie intr-o sectie noua de productie a prefabricatelor de beton.

 

###

Despre Leier Group

 

 

Grupul Leier este activ in 7 tari (Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Romania, Croatia si Ucraina) in domeniul productiei de materiale pentru constructii, comercializarii si service-ul autovehiculelor premium (BMW, Mini, Hyundai si Skoda), in cel imobiliar si al confectiilor metalice / ingineriei mecanice.

Ascensiunea Grupului Leier catre elita pietei materialelor de constructii la nivel international a inceput in urma cu 55 de ani, prin edificarea primei fabrici de betoane a domnului Michael Leier, fondator si patron. Pana in prezent, Grupul se afla exclusiv in proprietatea familiei, trei generatii gestionand impreuna afacerile si evolutia companiei. Grupul Leier inregistreaza in prezent o cifra de afaceri de peste 350 mil. Euro, in cele peste 40 de fabrici.

 

Despre Leier Rom

 

Leier Rom a fost infiintata in anul 2004 ca parte a grupului Leier, iar in toamna anului 2005 au inceput lucrarile de constructie a noii fabrici Leier in comuna Unirea, judetul Alba. Unitatea de productie si-a inceput activitatea in iunie 2006, aici fiind fabricate diferite elemente pentru zidarie si cofraj din beton, pavele, borduri, elemente pentru canalizare. Ultima linie de productie s-a finalizat in vara anului 2009, iar incepand cu 2014 paleta de produse realizate in aceasta locatie a fost completata cu panouri fonoizolante de inalta calitate din elemente Durisol.

 

Despre Leier Brikston

 

Brikston Construction Solutions SA este unul dintre principalii jucatori ai pietei romanesti de materiale pentru zidarie si finisaje, compania avand in spate o experienta de peste 47 de ani si un numar de peste 200 de angajati.

Compania a fost infiintata in 1969 sub numele de Fabrica de Produse Ceramice. In anul 1973, prin unificarea cu fabrica de betoane armate, s-au pus bazele Intreprinderii de Materiale de Constructii Iasi, cu doua sectii -  sectia de produse ceramice si sectia de prefabricate. Cele doua sectii ale I.M.C. Iasi au devenit societati comerciale independente, sucursale ale S.C. SOMACO S.A. Bucuresti, incepand cu 1991, iar din anul 1992, SC CERAMICA SA Iasi a devenit companie independenta.

In anul 2007, pachetul majoritar de actiuni a fost preluat de Advent International, care a realizat investitii si schimbari majore in companie, iar in 2014, pachetul majoritar al companiei a fost preluat de fondul de investitii ADM Capital.

In anul 2018, Brikston Construction Solutions S.A. a fost achizitionata integral de Grupul Leier, de la acel moment fiind imediat initiate investitii in operarea durabila si pe termen lung a fabricii.

 

Despre Leier Siceram

 

S.C SICERAM S.A. este o companie producatoare de materiale de constructii din Sighisoara, cu o istorie de peste 100 de ani in productia caramizilor si tiglelor ceramice. Compania a fost privatizata in anul 1995 prin metoda MEBO.

In anul 2005 Siceram a finalizat constructia actualei fabrici de productie a caramizilor, in urma unei investitii de 11 mil. Euro, capacitatea noii linii de productie fiind de 800 tone pe zi.

In anul 2008, compania a finalizat o alta investitie, intr-o fabrica de productie a tiglelor de acoperis, cu o valoare de cca. 16 mil. de Euro si o capacitate de productie de 1,4 mil. bucati pe luna.

La inceputul lui 2020, Siceram S.A. a fost achizitionata de catre Grupul Leier. Si aici Grupul Leier a initiat imediat investitii, pentru a creste in continuare nivelul calitativ ridicat al produselor.

 

Viziunea Grupului Leier in Romania

 

Grupul Leier are convingerea ca piata romaneasca a materialelor de constructii este intr-o continua dezvoltare si participa activ la aceasta prin investitiile de amploare ce asigura un inalt standard calitativ al portofoliului de produse, adaptat permanent la evolutia pietei. Investitiile in infiintarea unor noi puncte de lucru sunt menite sa asigure Grupului proximitatea fata de clientii sai, conducerea companiei fiind deschisa si altor posibile achizitii.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Centralele se verifica din doi in doi ani Centralele se verifica din doi in doi ani
Piata creditelor Piata creditelor
2008, anul exploziei imobiliare 2008, anul exploziei imobiliare
Vara aceasta se poarta SensoDays Vara aceasta se poarta SensoDays
Montana Campeni a lansat pe piata o noua linie de produse pentru amenajari interioare – Nature Walls Montana Campeni a lansat pe piata o noua linie de produse pentru amenajari interioare – Nature Walls
Datorii Datorii

Vezi mai multe articole