on

INSPIRATIE DE PE TARAMURI PORTUGHEZE PENTRU CASA TA

24 septembrie, 2020

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Daca esti pasionat de domeniul design-ului interior si doresti sa fii un cunoscator al acestuia si al domeniilor conexe, te invit sa citesti acest articol, deoarece iti va prezenta „perla” materialelor de finisare, mai mult decat atat, vei afla totul despre „azulejos”: ce sunt, de unde provin si cum sa le aplici atat in exteriorul cat si in interiorul locuintei tale. 

 

De esti un entuziast pentru arta, arhitectura si istorie si iubesti calatoriile, este imposibil sa nu ai, sau sa nu fi avut pe lista ta de dorinte, micutul taram portughez. Portugalia este cea mai vestica tara din Europa si este relativ mica comparativ cu surorile ei europene. Cu toate acestea, reprezinta o regiune fascinanta, ce poseda o cultura vasta, traditii si obiceiuri interesante, arta si arhitectura impresionante, obiective turistice fantastice, oameni frumosi si calzi, mancaruri delicioase cu specific oceanic (sa nu uitam si de desertul lor faimos „pasteis de nata” care cu aroma lui specifica te va cuceri) si localuri animate.

 

Daca ai avut sansa si curiozitatea sa faci o scurta plimbare pe meleagurile portugheze, este putin probabil ca in parcursul tau turistic prin orasele, insulele, zonele de coasta sau pana si in zonele rurale ale tarii, sa nu fi zarit si sa iti fi ramas privirea la un anumit element ce reprezinta un lait-motiv al arhitecturii portugheze, in special al design-ului de fatada.  Faimoasele placi ceramice albastre, imposibil de trecut cu vederea, denumite in limba lor natala „azulejos” se regasesc pe majoritatea fatadelor cladirilor din orasele portugheze si fac cu ochiul tuturor trecatorilor, prin jocurile de culori si texturi minunate, picturi cu scene tematice dar si aranjamente si dispuneri care mai de care mai ingenioase. 

 

Pentru o mai buna intelegere a originilor, istoriei, modul de realizare si punerea in opera a acestor placi, iata cateva notiuni interesante despre „azulejos”:

 

Majoritatea acestor frumoase placi de ceramica sunt pictate manual;

Azulejos au aparut pentru intaia data in Portugalia in secolul al XV-lea, cand o parte din tara era sub dominatie maura;

Desi majoritatea considera ca acest cuvant vine ca o derivare de la „azul” care inseamna „albastru” in portugheza, acesta are origine araba si provine de la „az-zulayj”, ce semnifica „piatra slefuita”;

Cu toate ca in multe tari s-a folosit pe parcursul timpului ceramica pictata la fatadele cladirilor, in Portugalia a devenit un element indispensabil, o parte integranta a cladirilor;

Aceasta gresie decorativa reprezinta atat un material de constructie, cat si un element decorativ;

Desi se regasesc predominant pe fatadele cladirilor, ele acopera si peretii statiilor de metrou/tren, restaurante, baruri, spatii publice, fantani, biserici si fronturi de altar;

Acestea isi au originea in antichitate, Asiria si Babilon;

La inceputul secolului XX, metoda placarii cu gresie colorata, a incetat sa mai fie simpatizata;

Aceasta tehnica a revenit in actualitate in momentul construirii metroului din Lisabona, statiile de metrou fiind opere impresionante de arta datorita placarii peretilor cu „azulejos”;

 

Ca o aprofundare a conceptului si a dezvoltarii acestei gresii decorative, o scurta evolutie a designului placilor va contura o idee asupra acestor elemente. 

 

Deoarece designerii originali „azulejos” au fost de origine araba, acestia au reliefat placile cu motive celeste, in special stele, un element comun in cultura din Est. Insa, o data ajunse in Portugalia, acestia au adaugat o varietate de ornamente pictate iar in timp, placile „azulejos” au inceput sa descrie picturi cu peisaje si chiar oameni.  In secolul al XVI-lea, ajungand in Italia, designul placilor a inclus teme precum mituri romane antice, iar tehnica picturii in sine a fost usor diferita: vopseaua a fost aplicata pe suprafata plana a placii si nu pe partea reliefata.



Culmea popularitatii acestor elemente, a fost atinsa la mijlocul secolului al XIX-lea, cand gresia originala a intrat in productie de masa si a fost utilizata pe scara larga pentru a decora peretii palatelor si templelor, mai apoi pentru cladirile rezidentiale, atat pe interior, cat si pe exterior. 

 

„Azulejos” au fost, de asemenea, utilizate si pentru scarile  exterioare din mediul urban, astfel de scari sunt prezente si acum pe strazile Lisabonei, capitala Portugaliei.



„Azulejos” in designul contemporan

 

Producatorii moderni de placi ceramice se folosesc de caracteristicile designului placilor „azulejos” si creeaza modele unice dupa asemanarea originalului portughez. Astfel, o tigla vitrata cu motive luminoase sau ornamentatie in doua culori, nu este doar un material decorativ, ci si o pata de culoare in design-ul interior ce ofera un caracter special  oricarei incaperi.

  

 

Motivele traditionale ale placilor „azulejos” arata grozav nu numai in placarea peretilor, ci si a podelei, a tavanului si chiar a fatetelor pieselor de mobilier. Un perete cu accente „azulejo” aduce un aer elegant si original oricarei incaperi.

 

Aceste placi pot fi folosite si pentru decorarea cafenelelor, restaurantelor, pana si a scarii din interiorul casei tale. Unul din avantajele acestor elemente este acela ca „imbatranesc” frumos, crapaturile rezultate completand imaginea de ansamblu.

 

 

 

Cele mai populare solutii contemporane de introducere a alternativelor de placi inspirate din „azulejos” sunt in  domeniul design-ului interior, putand fi integrate in orice incapere din interiorul locuintei tale.  De asemenea, exista o gama variata de producatori in Romania ce comercializeaza o multitudine de variante de placi inspirate de originalul portughez. 

 

 

Vivre va ofera o gama variata de produse pentru placarea peretilor, atat pe interior cat si pe exterior, podelelor, scarilor sau ale altor elemente carora simtiti ca doriti sa le oferiti un aer special. 

 

 

Intotdeauna ai de facut alegeri in intentia de ati decora sau redecora locuinta. Fara indoiala, redecorarea este foarte subiectiva si personala, insa daca vrei sa impresionezi prin creativitate, bun gust, estetica si inovatie, conceptul prezentat mai sus trebuie luat in considerare ca o alternativa excelenta pentru a oferi casei tale n caracter deosebit.

 

 

Articol realizat de arhitect Anca Budau.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Cum sa renovezi intr-o maniera ECO Cum sa renovezi intr-o maniera ECO
Reamenajarea Baii | Cat de des trebuie schimbate tevile, instalatia sanitara si termica? Reamenajarea Baii | Cat de des trebuie schimbate tevile, instalatia sanitara si termica?
Izolarea unei case realizata din lemn si argila Izolarea unei case realizata din lemn si argila
Placarea peste faianta si gresia existenta Placarea peste faianta si gresia existenta
Design interior: expertii ne spun ce se “poarta” in 2017 Design interior: expertii ne spun ce se “poarta” in 2017
Lucrari de amenajare ce pot fi executate in timpul sezonului rece Lucrari de amenajare ce pot fi executate in timpul sezonului rece

Vezi mai multe articole