on

Izolatia termica a casei – de ce izolam, cum izolam si mai ales de ce alegem spuma poliuretanica?

19 iulie, 2023

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Prin definitie, izolatia termica este acel strat responsabil cu reducerea transferului de caldura intre corpuri ce sunt in contact termic. Transferul de caldura este inevitabil la contactul dintre doua materiale aflate la temperaturi diferite iar izolatia termica va reprezenta zona tampon intre cele doua materiale.

Din punct de vedere al modului in care se realizeaza transferul de caldura, distingem urmatoarele cazuri:

Conductia – cea mai uzuala forma de schimb de caldura ce se produce prin contact fizic. Sunt doua variabile ce influenteaza schimbul de caldura prin conductie: diferenta de temperatura si coefcientul de schimb de caldura al materialului. Cu cat diferenta de temperatura dintre materiale este mai mare cu atat mai rapid este schimbul de caldura si cu cat coeficientul de shimb de caldura este mai mic, cu atat scade transferul de caldura. Betonul structurilor este cel mai bun conductor de energie la o casa.

Radiație – exclude transferul prin contact direct, orice obiect a carui temperatura este mai mare decat suprafetele ce îl inconjoara va pierde caldură intr-un schimb de radiație termica. Caldura radianta circula doar in linii drepte si fluxul poate fi intrererupt de orice material ce separa cele doua medii. In cazul constructiilor putem avea radiatie in cazul acoperisului, invelitoarea poate radia caldura primita de la soare.

Convecție – este fenomenul de transfer al caldurii prin intermediul unui fluid (lichid sau gaz), transmiterea caldurii se realizeaza prin intermediul fluidului in miscare, care transmite energia termica fie din zonele de temperatura mai mare fie în altele de temperatura mai scazuta. Intr-o locuinta avem aerul cald care se ridica spre tavan si aerul rece care coboara.

Avand in vedere modurile de transmitere a caldurii, asupra unei case exista o multitudine de solicitari termice prin diversele suprafete si structuri ce o compun, caldura poate radia din pereti, ferestre, acoperis si subsol/fundatie, prin urmare toate aceste suprafete pot pierde energie, adica putem avea un confort termic scazut la interior (temperaturi mici iarna si mari vara) iar cheltuielile cu compensarea necesarului de energie pot creste, evident daca dimensionarea instalatiilor permite acest lucru.

In lipsa unei surse suficiente de energie care sa compenseze aceste pierderi, putem ajunge in situatia in care efectele negative isi fac simtita prezenta asupra structurilor si finisajelor, sunt cunoscute situatiile in care prezenta condensului duce la aparitia mucegaiului pe suprafetele interioare sau chiar la igrasie, cand umezeala este permanent prezenta pe perioade mai lungi de timp.
 

Izolarea termica realizata corect si cu materiale de calitate reprezinta cea mai simpla si ieftina solutie ce reduce pierderile de energie si imbunatateste confortul interior. Nu exista solutii universal valabile dar pentru orice cladire sau casa poate fi aleasa o solutie optima indiferent de suprafata pe care dorim sa o izolam - pereti exteriori sau interiori, acoperis/mansarda sau planseu.
 

Perfomanta izolatiei termice
 

Putem alege cele mai bune materiale pentru a obtine o izolatie de calitate daca avem grija sa urmarim indicatorii de performanta relevanti. Utilizam materiale izolatoare pentru a limita transferul de energie (caldura) intre doua corpuri (spatii) cu temperaturi diferite.
 

Performanța unui material izolator si implicit a izolatiei termice este direct proporționala cu conductivitatea termica a materialului, λ (W/mK), ce reprezinta cea mai importanta caracteristica si pe care o regasim in eticheta materialului izolator, un indicator ce ne spune care este cantitatea de energie ce trece printr-un metru cub de material, intr-o ora, la o diferenta de temperatura de 1°C intre cele doua fete ale materialului. Prin urmare, observam ca valoarea acestui parametru trebuie sa fie cat mai mica pentru a transfera cat mai greu caldura sau a izola mai bine.
 

Materialele izolatoare ”clasice” din care fac parte polistirenul expandat si vata minerala, standard au o conductivitate termica situatia in jurul valorii de 0.04 W/mK. Dincolo de aceste sortimente cu utilizare universala, exista sortimente recomandate pentru anumite aplicatii a caror conductivitate poate sa fie ceva mai buna, ajungand la valori ale conductivitatii de 0.034-0.035W/mK.

Cea mai mica caloare a conductivitatii termice o regasim la cel mai avansat material de izolare – spuma poliuretanica cu celula inchisa, aceasta are valoarea de 0.021W/mK.
 

Cum conductivitatea are aceeasi valoare in grosimea materialului, ne punem intrebarea ce se intampla cand utilizam o anumita grosime a materialului de izolare, de exemplu ce grosime de spuma poliuretanica avem nevoie pentru a izola cel putin la fel ca o izolatie din polistiren expandat de 10cm? Ajungem astfel la o noua caracteristica a izolatiei cunsocuta sub denumirea de rezistenta termica, notata cu R. Aceasta reprezinta marimea direct proportionala cu grosimea materialului si invers proportionala cu conductivitatea termica, adica R=d/λ. La un calcul rapid constatam ca pentru 10 cm de polistiren expandat avem rezistenta termica R = 0.1 (m) / 0.04 (W/mK) = 2.5 m2K/W. Aceeasi rezistenta termica se obtine pentru cazul in care utilizam o grosime de 5.25 cm de spuma poliuretanica, R = 0.525 (m) / 0.021 (W/mK) = 2.5 m2K/W.

Este bine de stiut ca in domeniul izolatiilor termice nu exista formule sau sabloane standard pentru alegerea materialului de izolare insa puteti tine cont de sfatul specialistilor si va recomandam macar sa ii consultati, atunci cand aveti de realizat un proiect de izolare termica a casei.

Specialistii nostri va pot pune la dispozitie experienta dobandita si puteti gasi informatii relevante pentru proiectul de izolare daca accesati forumul Misiunea Casa. Pentru acest articol am consultat partenerii nostri de incredere – specialistii ISOTERM, iar in cele ce vor urma ne vor face o trecere in revista a modului de izolare a diverselor suprafete, comparativ, in sistem clasic si cu spuma poliuretanica.


Este absolut necesar sa tinem cont de eficienta termica a materialului, de performantele in timp si bineinteles de componenta financiara ce include atat materialele cat si manopera.


Specificatiile de performanta, fata in fata cu realitatea din santier
 

Discutia este foarte importanta pentru ca oricat de buna este specificatia tehnica a materialului izolator, montajul corect poate influenta drastic rezultatul lucrarilor si eficienta termica obtinuta. Producatorii de materiale izolatoare emit documentații tehnice ce contin multiple specificatii de performanta care pot crea confuzie pentru cei neavizati si de asemenea nu toti producatorii prezinta performanta materialelor in același mod.

Aceste date sunt obtinute in laboratoare de testare, in conditii aproape perfecte, lucru ce nu se intampla in santiere, unde lucrurile sunt mai putin exacte si structurile pot avea abateri semnificative. Cu cat materialul utilizat permite greseli in executie, cu atat este mai usor pentru montator si pentru rezultatul final. Din acest punct de vedere, spuma poliuretanica este cel mai prietenos material, prin tehnologia de punere in opera permite cele mai putine greseli in executie si acopera perfect toate imperfectiunile rezultate in urma lucrarilor de construire.

Nu acelasi lucru il putem spune despre materialele de izolare traditionale, polistirenul si vata minerala. In imaginea urmatoare putem vedea o comparatie intre modul de aplicare al unor materiale de izolare si gradul de acoperire al suprafetelor (goluri de izolare ce nu ar trebui sa existe, umplerea partiala a spatiilor pe grosime, densitatea materialului la stanga avem celuloza si vata minerala iar in dreapta spuma poliuretanica.
 


De asemenea materialul izolator trebuie ales tinand cont de locul unde se aplica si de nivelul de umiditate. In cazul materialelor clasice prezenta apei sau umiditatii poate duce la alterarea capacitatii de izolare sau diminuarea acesteia, sau in cazuri extreme la degradarea materialului izolator. Asadar izolati termica nu se impaca bine cu apa!
 

Spuma poliuretanica rezista extrem de bine la umiditate, in acelasi timp o izolatie termica cu vata bazaltica va fi total compromisă daca aceasta intra in contact cu apa. Acest exemplu este relevant pentru aplicatii in izolarea mansardelor atunci cand nu utilizam toate straturile de protectie necesare. Pe langa afectarea stratului de izolatie, fizic si prin pierderea capacitatii de izolare, prezenta umiditatii in materialul izolator afecteaza structurile adiacente, de exemplu lemnul din structura acoperisului. In acest caz izolația termica face mai mult rau decat bine.


Izolatia cu spuma poliuretanica


Pentru noi, romanii, spuma poliuretanica reprezinta o noutate insa realitatea este putin diferita. Acest produs de izolare termica se foloseste de mai bine de 50 ani si este de departe cel mai eficient material izolator datorita conductivitatii termice λ=0.021 W/mK.

Astfel, asa cum am calculat si mai sus, diferenta in castigul eficientei termice obtinute este cel putin cu 50% mai buna decat urmatorul material de izolare utilizat pe scara larga. Avantajele materialului sunt greu de atins de orice alt material, datorita modului de aplicare prin pulverizare, rapid si continuu, se pot izola suprafete de ordinul sutelor de metri pe zi, un acoperis de circa 100m poate fi izolat in 2-3 ore iar a dua zi pot fi continuate lucrarile de construire si amenajare. Spuma poliuretanica patrunde in orice orificiu si expandeaza pana la umplerea golurilor cele mai ascunse, sigileaza intreaga suprafata si elimina puntile termice.

Durata de viata garantata este de cel putin 50 ani si rezista la daunatori, la umezeala si protejeaza toate structurile izolate astfel. Condensul si mucegaiul nu vor exista pe suprafetele tratate cu spuma poliuretanica, prevederea unor alte bariere de vapori precum este cazul la izolatiile cu vata minerala, nu vor fi necesare. Din punct de vedere al comportarii la foc, este bine de stiut ca o spuma de calitate nu arde si nu intretine focul.
 

Exista si ”dezavantaje”, daca le putem numi asa, o izolatie cu spuma poliuretanica nu se poate realiza in regim propriu pentru ca necesita echipamente specializate, asadar se poate aplica doar mecanizat si cu masuri de protectie a lucratorilor. Si pretul (circa 50-80lei/mp la o grosime de circa 7cm de spuma poliuretanica) poate fi mai mare decat la alte materiale insa atunci cand analizam acest aspect ar trebui sa comparam atat calitatea materialului, performanta obtinuta, durata de viata a izolatiei si vom ajunge la concluzia ca, riscurile pe care le elimina plus performantele, raportate la durata de viata, depasesc costurile initiale ceva mai mari.

 

Tipuri de izolari termice, comparatie intre spuma poliuretanica si alte materiale izolatoare
           

Izolatia termica a mansardei
 

Mansarda este spatiul ce necesita cele mai bune tehnici de izolare termica si unde nu trebuie sa facem niciun compromis, cel putin datorita faptului ca este cel mai expus spatiu si pierderile de energie pot fi de 30-40%.

Tot aici este riscul de producere a condensului pe timp de iarna si in cazul solutiilor clasice sunt necesare straturi suplimentare de protectie – bariere de vapori etanse. In acest caz putem spune ca spuma poliuretanica cu celula inchisa este solutia recomandata pentru izolarea mansardelor deoarece nu permite aerului sa treaca prin izolatie si va sigila perfect toata structura.
 

Materiale recomandate – spuma poliuretanica cu celula inchisa cu grosime de minim 5cm. Grosimea optima este de 7cm-10cm in zona de campie/deal si 15cm in zona de munte
Materiale alternative – celuloză, grosime minima de 20cm. Avand aproximativ aceeasi densitate cu spuma poliuretanica, dezavantajul grosimii de aplicare mare poate duce la sarcini suplimentare pe structuri, chiar duble, ceea ce poate afecta structurile.
Costul – intre 38-85 RON/mp plus TVA în functie de grosime si suprafata aplicata.

 

 

Izolatia termica a podului

 

Avand in vedere prescriptiile tehnice, de regula podul casei ramane neizolat daca nu este amenajat si utilizat, principala zona ce necesita izolatie fiind reprezentata de planseul catre pod. In principiu poate fi suficient pentru un ambient acceptabil daca se utilizeaza o solutie buna pentru izolarea acestui planseu. Cum nu intotdeauna se realizeaza o izolare perfecta la nivelul planseului, izolarea podului poate sa aduca un plus in peformanta energetica a casei, putand fi un spatiu tampon intre exterior si zona locuibila.

Izolatia termica a podului poate deveni importanta pentru ca pe langa protejarea si impactul pozitiv asupra planseului, previne degradarea acoperisului (structura lemn, invelitoare, incalzire sau racire semnificativa). O minima izolatie pentru spatiul podului ne poate permite utilizarea acestui spatiu pentru alte activitati, fie depozitare, fie pentru scopuri recreative.
 

Pentru izolatia podului se recomanda spuma poliuretanica cu celula deschisa, fiind o alternativa superioara materialelor clasice, la un cost similar.
 

Materiale recomandate – spuma poliuretanica cu celulă deschisa minim 10cm grosime sau celula inchisa de 5cm grosime
Materiale alternative – vata bazaltica, minim 10cm grosime
Costul – intre 30-45 RON/mp plus TVA in functie de grosime si suprafata aplicata.

 

 

Izolarea termica a planseului
 

Indiferent de tipul planseului, fie ca avem un planseu din lemn sau unul din beton, izolarea acestuia este obligatorie asa cum se prevede si in normativul tehnic. Aceasta izolatie va avea un impact semnificativ asupra confortul termic in toate camerele de sub acesta.
 

Daca acest planseu desparte spatiul locuit de alte spatii tehnice, spatiul podului sau alte spatii neincalzite, atunci trebuie sa luam in calcul izolarea termica a planșeului.
 

In sezonul rece, aerul cald din camerele de dedesubt se va ridica spre planseu si va trece foarte ușor prin acesta ajungand in pod, crescand pierderile. Atunci cand temperaturile în spatiul podului scad sub 0°C exista riscul de aparitie a condensului datorita diferentei mari de temperatura.
 

De asemenea, este recomandat sa se izoleze planseul si atunci cand deasupra avem un spatiu incalzit, pentru o separare termica mai buna a spatiilor dar si pentru a avea o izolare fonica buna.
 

Materiale recomandate – polistiren extrudat minim 5-10cm grosime
Materiale alternative – vata bazaltica grosime de 10cm
Costul – între 38-45 RON/mp plus TVA în funcție de grosime si suprafata aplicata.

 

 

Izolarea termica a peretilor si soclului
 

Izolarea pereților exteriori ai unei case, cunoscuta si sub numele de ”anvelopare”,  reprezinta cea mai intinsa suprafata dar nu neaparat cu cele mai mari pierderi energetice ca procent din totalul piederilor locuintei. Izolarea termica a fatadei se poate face atat pe exterior cat si pe interior, prima varianta fiind si cea recomandata.

Totusi, nu intotdeauna putem realiza o izolatie exterioara (cazul unor cladiri existente cu restrictii la interventii, cladiri istorice sau suprafete inaccesibile din exterior), in aceste cazuri se poate opta pentru o izolare interioara. Izolația termica a fatadei se poate face cu polistiren expandat (EPS tip 50, 70 sau 100), polistiren extrudat (XPS) sau vata bazaltica in sistemele in aderenta totala.

Pot fi realizate si alte solutii de izolare in sistem de fatada ventilata, utilizand diferite sortimente de vata minerala sau spuma poliuretanica.
 

In functie de materialul din care sunt facuti peretii putem distinge doua categorii:
 

a. Pereti din lemn
 

Sunt pereți formati din grinzi de lemn 10-20cm la exterior si 10cm la interior, folosiți la structura caselor din lemn. Inchiderea acestor grinzi este facută de obicei cu panouri fibrolemnoase, din OSB, izolația fiind aplicata pana la nivelul grinzii.
 

• Materiale recomandate – spuma poliuretanica cu celula deschisă sau polistiren expandat la grosimea grinzilor
• Materiale alternative – vata bazaltica sau celuloza la grosimea grinzilor
• Costul – intre 30-65 RON/mp plus TVA in functie de grosime si suprafata aplicata.

 

b. Pereti din caramida/BCA/beton
 

Sunt peretii pe care ii gasim in majoritatea caselor din Romania. Izolația este realizata de cele mai multe ori pe exterior,  folosind polistiren expandat de 10cm.
 

Materiale recomandate – Polstiren expandat minim 10cm grosime si polistiren extrudat pentru soclu , minim 5cm grosime
Materiale alternative – Spuma poliuretanica cu celula inchisa la 3-5 cm grosime sau vata bazaltica de minim 10cm grosime
Costul – între 30-55 RON/mp plus TVA în funcție de grosime si suprafața aplicată.



 

Izolarea termica a halelor
 

Conditiile de lucru in hale si depozite impun pastrarea unui ambient care sa evite temperaturile scazute si umiditatea ridicata pentru ca reduc gradul de confort al lucratorilor. Prin folosirea spumei poliuretanice putem transforma acest spatiu intr-un loc mai prietenos, calduros si care sa ofere conditii optime de lucru. In aceeasi directie, exista hale ce necesita pastrarea temperaturilor scazute, spatii cu regim termic scazut, astfel incat izolatia este absolut necesar a fi realizata foarte bine.
 

De asemenea, spuma poliuretanica va elimina complet riscul de aparitie a condensului, mai ales ca inchiderile structurilor de acest gen se efectueaza cu materiale slab izolatoare, continand structuri din beton si metal.  In general, izolarea unei hale are o durata de realizare variabila, de la 1 la 10 zile, in functie de marimea spatiului si dificultatea lucrarii. Etanseitatea oferita de spuma poliuretanica poate ajuta atat in zona termica cat si in zona umiditatii, protejand structurile fata de condens si reducand necesarul de conditionare a aerului.
 

In ultima vreme halele sunt construite din panouri sandwich dar exista si inchideri cu diferite tipuri de tabla cutata. Daca in situatia panourilor sandwich exista o anume izolatie termica ce poate fi suficienta daca nu s-a optat pentru cele mai subtiri panouri (izolatia acestora este cu miez din spuma poliuretanica), pentru inchiderile cu tabla cutata din otel sau aluminiu putem avea o conductivitate termica mare ceea ce duce la pierderi aproape instantanee de caldura. Din acest considerent este recomandat sa alegem un material eficient de izolare si la o grosime adecvata, rezultand o izolatie termica optima.
 

Materiale recomandate – spuma poliuretanica cu celula inchisa minim 3cm grosime la interior
Materiale alternative – panouri sandwich de minim 10cm grosime sau hidro-termo izolatie cu placi de vata minerala de minim 10cm grosime
Costul – intre 30-45 RON/mp plus TVA in functie de grosime si suprafata aplicata.

 

Izolatia termica a containerelor
 

Exista un anume stil de case sau constructii temporare utilizate pentru organizari de santier realizate din containere, constructii modulare. Si aceste constructii trebuie izolate, ca oice alte case, pentru a obtine confortul si eficiența energetice dorite, iar o casa realizata dintr-un container maritim prezinta niste particularitati specifice:


Condensul – temperaturile scazute de pe timpul iernii pot cu usurinta transforma containerul intr-o camera frigorifica. Condensul poate aparea cu usurinta atunci când aerul cald din interior intra în contact cu metalul rece iar odata cu condensul, apare mucegaiul, rugina si coroziunea
Conductivitatea metalului  – metalul reprezinta unul dintre cele mai bune conductoare de caldura cu un coeficient de conductivitate mare. In zilele calduroase, razele soarelui vor supraincalzi containerul transformand interiorul intr-o adevarata sauna, cu umiditate si caldura extrema.

 

In general tabla nu este lisa, are diferite ondulatii iar spatiul in care se poate adauga izolatie termica este destul de limitat.

Pentru a efectua izolația containerului, spuma poliuretanica este singurul material recomandat, deoarece asigura o eficienta ridicata la o grosime minima.
 

Este recomandat sa aplicati izolatia cu spumă poliuretanica atat pe interiorul cat si pe exteriorul containerului pentru o eficienta maxima. Se poate obtine o izolatie excelenta si o uniformizare a suprafetei prin eliminarea ondulatiilor tablei.
 

Materiale recomandate – Spuma poliuretanica cu celula inchisa minim 3cm grosime
Materiale alternative – vata minerala la interior, grosime corelata cu spatiul sau lucrari complicate de izolare exterioara ce necesita structuri suplimentare
Costul – intre 30-45 RON/mp plus TVA în functie de grosime si suprafata aplicata.


Fiecare dintre noi ne dorim sa ne bucuram de o locuinta confortabila iar acest lucru inseamna o izolare termica optima, adaptata la specificul locuintei. Traim zile insorite, toride in aceasta perioada si resimtim foarte tare temperaturile de peste 40°C inregistrate in ”luna lui Cuptor”.

Din acest punct de vedere, pentru o izolatie termica perfecta, cel mai eficient material izolator este spuma poliuretanica cu celula inchisa, ce asigura o etansare perfecta fara punți termice si fara risc de aparitie a condensului. Pentru a afla informatii despre izolatia cu spuma poliuretanică sau daca ai un caz care nu se încadreaza in tipurile de izolatii enumerate mai sus, nu ezita sa iei legatura cu un consultant Isoterm.
 

De asemenea, iti stam la dispozitie pentru orice raspuns ai nevoie cu privire la izolatiile termice, specialistii Isoterm pot fi consultati inclusiv pe forumul Misiunea Casa. Posteaza un mesaj nou pe forum si iti vom raspunde pentru a te ajuta in alegerea unui sistem de izolatie optim. Nu uita ca orice discutie sau oferta pe care o primesti te poate ajuta in deciziile tale!

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Terasa moderna, eleganta si sigura Terasa moderna, eleganta si sigura
Primele sfaturi din 2018 (I): “Asa vreau sa izolez podul. Este in regula?” Primele sfaturi din 2018 (I): “Asa vreau sa izolez podul. Este in regula?”
Izolatia exterioara a casei: cand este necesara si ce materiale se folosesc? Izolatia exterioara a casei: cand este necesara si ce materiale se folosesc?
Incalzire cu sisteme alternative – folii pentru incalzire Incalzire cu sisteme alternative – folii pentru incalzire
Termoizolare cu bani de la banca Termoizolare cu bani de la banca
Termoizolarea suplimentara Termoizolarea suplimentara

Vezi mai multe articole