on

Sfaturi pentru protejarea fonica si diminuarea zgomotului (I)

09 iulie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Solutiile eficiente de protectie fonica exista atat pentru constructiile noi, cat si pentru renovarea celor existente. De aceea, in acest serial de doua articole iti vom prezenta produsele si masurile necesare in acest sens, cu increderea ca iti vor utile pentru rezolvarea antifonarii locuintei.

Zgomotul poate aparea oricand

Casele dispun de cicluri de viata indelungate, timp in care pot aparea schimbari semnificative. Amplasate astazi intr-o zona extrem de linistita, cativa ani mai tarziu acestea se pot regasi in mijlocul unui vacarm neasteptat. Un bun exemplu il reprezinta cazul unor proprietari de case vechi de peste doua decenii, care nici nu visau ca in viitorul apropiat se vor invecina cu un aeroport. De aceea, este recomandat ca, inca din faza de proiectare, sa fie luata in calcul si aplicarea unor sisteme fonoizolante performante pentru pereti si plafon.

Casa silentioasa din lemn

Protectia fonica este aplicabila si caselor din lemn. De exemplu, sa luam un sistem de constructie din lemn masiv, compus din elemente pentru pereti, tavan si acoperis, alcatuite din scanduri incleiate la o distanta precisa. Pentru o buna izolare fonica, spatiile libere ale tavanului vor trebui umplute cu granule de calcar, pentru a fi optimizata masa si comportamentul la vibratii. Astfel, plafoanele dintre etaje pot avea valori mai mici cu pana la 37dB fata de cele recomandate. La sistemele cu materiale usoare, peretii pot fi din PFL moale. Pot fi obtinute valori corespunzatoare si pentru peretii despartitori.

Carpete antifonice

Aceasta reprezinta o idee deopotriva nostima, si practica. Treptele scarilor capata astfel un aspect mai placut, dar este realizata totodata si antifonarea acestora. Permanenta utilizare a acestora produce zgomote neplacute, mai ales daca vorbim despre scarile de lemn incluse in spatiul locuibil. Desigur, conteaza in aceasta situatie si tipul de incaltaminte purtat de locatari, insa prin aplicarea unor carpete pe trepte zgomotul va fi redus considerabil. Solutiile cromatice pot varia de la multicolore la nuante similare cu ale lemnului.

Bratara cu manson fonoizolant

Uneori, nici nu realizam cat de simplu pot fi rezolvate anumite inconveniente. Spre exemplu, cele care apar in urma montarii tevilor. Astfel, pentru a preintampina perceperea sonora a zgomotului produs de curgerea apei in spatiul locuibil (fapt care poate aparea doar daca sunt conditii de transmitere in tronsonul constructiei) sunt recomandate bratarile izolate fonic cu elemente de cauciuc, care fixeaza si protejeaza conductele, dar asigura in acelasi timp si detasarea acestora de perete.

Zgomot produs de curgerea apei?

Pentru ca zgomotul provocat de circuitul apei din camera de baie sa nu fie propagat prin pereti spre celelalte incaperi, conductele pot fi izolate cu segmenti captusiti cu insertii de fibre, folii si tesaturi tip plasa. Pentru a optimiza si mai mult protectia fonica in baie, este recomandata, spre exemplu, plasarea vanei dusului pe un suport fonoabsorbant, datorita caruia transferul zgomotului produs de jetul de apa este redus la un nivel minim.

Compact contra zgomotului

Daca doresti sa construiesti o casa in sistem duplex, atunci subiectul izolatiei fonice trebuie tratat cu maxima seriozitate. Cea mai buna solutie este reprezentata de un zid dublu de separare a celor doua locuinte (cu o reducere a zgomotului de 55-57 dB). Totusi, conditia obligatorie pentru obtinerea unor valori optime este o executie ireprosabila, fara punti fonice sau canale de ventilatie. Astfel, trebuie evitata caderea mortarului sau a pietricelelor in rostul de tasare dintre cele doua ziduri, deoarece prin acestea se transmite zgomotul. Este oportuna si executia de fundatii separate pentru fiecare zid, precum si a unui acoperis robust. De asemenea, este indicat ca zidul dublu sa fie construit din BCA, material care, datorita structurii sale poroase, prezinta calitati fonoizolante.

Tencuiala acustica

Se evidentiaza printr-o suprafata cu porii larg deschisi, care are proprietatea de a absorbi zgomotele. Totusi, absorbtia sunetelor de diferite frecvente depinde semnificativ de tipul stratului-suport, mai exact, daca acesta este masiv (planseu de beton) sau prezinta el insusi mai multa sau mai putina porozitate (panouri de gips-carton, placi din fibre minerale). De aceea, la folosirea aceleiasi tencuieli acustice, cele mai bune valori cu privire la amortizarea zgomotelor transmise prin aer vor fi obtinute cu materialele poroase. Datorita structurii lor, aceste tencuieli sunt sensibile la lovituri si pot fi utilizate doar la plafoane sau acolo unde nu exista solicitari mecanice,. De obicei, sunt aplicate prin stropire.

Acoperis sau instrument de percutie?

Chiar daca esti un fan al muzicii de percutie, este greu de crezut ca poti agrea zgomotele produse de caderea ploii sau a grindinei pe acoperisul din tabla. Intr-adevar, invelitorile din zinc, aluminiu sau cupru sunt la moda si foarte aspectuoase, dar tot se impune tratarea su seriozitate a faptului ca acestea expun la poluarea sonora. O solutie poate fi montarea unui strat separator sub invelitoare. Componentele absolut necesare la constructiile neventilate sau pentru acoperisuri plate (cu panta mai mica de 15 grade) pot fi utilizate si la alte variante.

Laminatul: solutie de protectie fonica

La pardoselile dure, se disting doua tipuri de zgomote: cel produs de pasi, respectiv cel propagat prin stratul-suport. Asa-numitele pardoseli laminate acustice contribuie la rezolvarea optima a ambelor inconveniente. In primul caz, se reduce zgomotul produs de pasi in incapere, deoarece laminatul diminueaza vibratiile pardoselii si absoarbe sunetele neplacute. In cel de-al doilea, acestea asigura detasarea pardoselii de stratul-suport dur, astfel incat sunetul nu mai poate fi transmis in incaperile situate dedesubt. Asemenea pardoseli flotante pot fi realizate usor in cadrul renovarii.

Parchetul si sunetele din incapere

Aplicarea parchetului prin lipire nu serveste doar interesele marilor firme producatoare de adezive. Acest sistem de fixare a lamelelor sau elementelor prefabricate prezinta avantaje si pentru antreprenorii si specialistii in decoratiuni interioare. Raportat la sunetele din incapere, daca lemnul este fixat pe un element constructiv greu, un strat-suport dur, vibratiile nu vor mai fi propagate, iar zgomotul produs de pasi va fi redus semnificativ. O persoana incaltata cu pantofi cu toc care va pasi pe un parchet lipit complet cu adeziv va produce doar jumatate din nivelul de zgomot obisnuit. Pe de alta parte, in privinta propagarii sunetelor in camerele situate dedesubt, trebuie realizata o decuplare sonora (cum ar fi aplicarea unei sape flotante).

VA CONTINUA

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Cum sa Impermeabilizezi Un Beci sau un Subsol din Beton la care au cedat hidroizolatiile initiale Cum sa Impermeabilizezi Un Beci sau un Subsol din Beton la care au cedat hidroizolatiile initiale
Produsele termoizolante de calitate va protejeaza casa si sanatatea Produsele termoizolante de calitate va protejeaza casa si sanatatea
Placari de pereti - o termoizolatie buna cu economie de bani Placari de pereti - o termoizolatie buna cu economie de bani
Transferul de caldura, explicat pentru toti Transferul de caldura, explicat pentru toti
Infiltratii in beci - Hidroizolare si Termoizolare Infiltratii in beci - Hidroizolare si Termoizolare
Termoizolarea sarpantei intre capriori Termoizolarea sarpantei intre capriori

Vezi mai multe articole