The Institute lanseaza ideea primului cartier creativ al Bucurestiului

13 aprilie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

The Institute prezintă o primă imagine a viitorului Cartier Creativ, în perioada 20-28 mai, cu ocazia celei de-a cincea ediții a Romanian Design Week.

Inițiativa este prima de acest gen din București și va pune în valoare creativitatea și efervescența culturală bucureștene, punând accentul pe una dintre cele mai vibrante și bine conectate zone ale orașului.

Un proiect The Institute, CC vizează implicarea unor instituții de învățământ superior creativ, instituții de cultură, teatre & cinematografe, ateliere, studiouri & agenții, magazine, restaurante, cafenele, hoteluri, precum și a administrației publice.

În timpul RDW 2017, CC va găzdui o serie de evenimente speciale, organizate pentru a oferi vizitatorilor o primă experiență în noua destinație bucureșteană, precum și conferințe și dezbateri ce vor aduce în discuție diverse modele de cartiere creative din lume, precum și scenarii posibile pentru dezvoltarea primului cartier creativ al Bucureștiului.

CC este și spațiul central al ediției RDW de anul acesta, expoziția centrală fiind organizată pe Grigore Colbăcescu nr. 45. Spațiul de peste 4.000 mp reunește o serie de prezențe internaționale, discipline și expoziții satelit organizate de parteneri ai Romanian Design Week, precum și expoziția centrală care va prezenta peste 150 de designeri români. Clădirea pusă la dispoziția RDW de către Mega Image va găzdui pe viitor un nou Concept Store.

„Creativitatea ia forme multiple, iar utilizarea acestei clădiri ca spaţiu de expunere a creativităţii româneşti va constitui un preambul pentru ceea ce se va transforma ulterior într-un nou Concept Store marca Mega Image. Actul creativ este important şi mereu prezent în munca pe care o depunem zilnic la Mega Image. Aşa cum RDW este o sursă de inspiraţie şi ne ţine la curent cu cele mai noi tendinţe din design, noi, la Mega Image ne dorim să fim un motiv de inspiraţie pentru clienţii noştri şi încercăm, la rândul nostru, să aducem cele mai noi produse şi tendinţe culinare în atenţia lor”, spune Adrian Nicolaescu, VP Marketing Mega Image.

Cartierul Creativ este un spațiu care va pune în valoare moștenirea istorică, contribuind la reintegrarea sa armonioasă în țesutul urban, folosind energia, talentul și resursele intelectuale și materiale ale afacerilor creative, organizațiilor și instituțiilor culturale deja prezente în zonă.

″Am plecat de la premiza că România are niște ambasadori minunați din industrii creative - film, muzică, publicitate, fashion, IT etc., dar, într-un fel, nu reușim să punem atributul de Creativ pe propriul brand de țară. Un motiv este acela că nu reușim să concentrăm această creativitate în propriul spațiu, totul rămânând o sumă de momente speciale pe Facebook.

România este foarte mare, la fel și Bucureștiul; așadar plecăm de la studii de caz cum ar fi Germania sau Suedia. Aceste două țări s-au concentrat pe propria capitală, iar în Berlin sau Stockholm au promovat cartiere creative care au reușit să atragă conținut și comunități creative.

Efectul în doar câțiva ani a fost acela că orașele respective au fost percepute ca fiind extraordinare și, la pachet, întreaga țară a primit atributul creativ pe propriul brand″, explică Andrei Borțun, CEO The Institute.

Cartierul creativ este un spațiu propice dezvoltării economice a zonei, un spațiu ce știe să răspundă nevoilor diverșilor săi locuitori și utilizatori, un spațiu care pune în valoare patrimoniul construit și moștenirea istorică, o nouă destinație turistică și o nouă zonă culturală și recreațională pentru locuitorii cartierului și ai orașului.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

"Blat" la pretul apartamentelor noi
Lucrarile din constructii, crestere de 31% Lucrarile din constructii, crestere de 31%
strazi strazi
Locul de odihna din gradina Locul de odihna din gradina
Panouri solare pentru 16.000 de romani Panouri solare pentru 16.000 de romani
Daniel Guzu a lansat pe piata prima vopsea fara miros Daniel Guzu a lansat pe piata prima vopsea fara miros

Vezi mai multe articole