Gardul si poarta casei

 

Aspectul formal al gardului va trada intotdeauna tipul de relatie pe care proprietarul il va stabili cu „exteriorul”, cu „strada”, deci tipul de relatii cu celelalte vecinatati existente. Portile se numara printre acele componente arhitecturale care pot deveni foarte usor subiect de exagerare sau deformare, o modificare minora putandu-le muta din sfera valorii in cea a kitsch-ului. Acum, in spatiul urban se manifesta nu doar o agresivitate formala, ci si una la nivel social, reprezentata de impunerea „valorilor“ exclusiv materiale.

Retete pentru realizarea celui mai „frumos si mai trainic” gard nu se pot da, caci fiecare casa, in functie de compozitia volumelor si de limbajul arhitectural utilizat, are nevoie de o anume conformare a imprejmuirii, atât catre strada, cat si catre celelalte laturi ale proprietatii. Rezultatele devin insa forme de agresivitate atunci cand alegerea materialului si a formei imprejmuirii este influentata excesiv de orgoliul proprietarului de a-si dovedi puterea financiara, trasatura de unicat al strazii, al cartierului si chiar al orasului.

Cand ofertele de pe piata materialelor se inmultesc atat de rapid, cel mai intelept gest - din partea beneficiarilor - ar fi sa ceara sfaturi specialistilor, caci criteriile lor de alegere sunt mult mai elaborate si mai obiective. Se reduce astfel tentatia de a pune la un loc tot „ce este mai frumos si mai nou“.

 

Drumul catre ospitalitate si comunicare

 

Gardul, ca element simbolic, intrerupe sau, dimpotriva, inlesneste traseul fizic si virtual intre spatiul public si cel privat. Poarta, un element functional, dar mai ales unul cu caracter simbolic, reprezinta unul dintre punctele importante pe acest traseu spatial. Ea nu este, din punct de vedere functional, un acces separat si controlat, ci doar materializarea modalitatii de evidentiere a zonei de acces in spatiul curtii. Varietatea materialelor ne indreptateste sa intelegem ca imaginea finala va fi „cartea de vizita” a beneficiarului, tradand ospitalitatea proprietarului si disponibilitatea participarii acestuia la viata comunitatii.

Sa nu uitam ca, pentru taranul roman autentic, intreaga comunitate sau ansamblu de gospodarii avea un aer deschis, iar satul functiona ca o grupare unitara de elemente deschise, care asigurau comunicarea la toate nivelele. Ba mai mult, evenimentele importante din viata familiei erau anuntate prin deschiderea portilor mari pentru intreg satul, semn al ospitalitatii si al traiului in comunitate, fara de care viata sociala a individului era de neconceput. Desi modul de viata s-a schimbat, portile au supravietuit datorita frumusetii ornamentatiei.

 

Repertoriu stilistic

 

Din punct de vedere al repertoriului stilistic, portile cladirilor vechi din Bucuresti si alte orase ale tarii sunt de o mare diversitate, iar aceasta se intampla si pentru ca urbanizarea Romaniei a coincis cu raspandirea in Europa a unor curente eclectice. O analiza formala a ornamentelor folosite in conceperea portilor de curte la sfârsitul secolului al XIX-lea poate dezvalui numeroase influente, pornind de la stiluri precum Louis XIV sau Louis XVI, pana la revenirea clasicismului. Unele dintre ele s-au pastrat, constituind un monument in sine.

La inceputul secolului al XX-lea, curente precum Art Nouveau sau Art Deco, ce au innobilat fierul forjat, au lasat in urma ansambluri decorative pentru intrare de un deosebit rafinament. Fie incarcate de ornamente cu linii sinuoase, fie fundamental geometrice, acestea ramanand exemple de eleganta dar si marturii ale unei continue experimentari. Detaliul-ornament, poate mai mult decat opera din care face parte, ajunge sa vorbeasca despre comunitatea ce i-a dat nastere, despre dezideratele si aspiratiile ei.

 

Misterul si fascinatia unei locuinte

 

Poarta se raporteaza intotdeauna la un „dincolo“ misterios, fascinant sau angoasant, pecete a unei existente care se refuza privirii curioase a trecatorului si se inchide in sine. Ambivalenta in esenta, loc de trecere si petrecere, se deschide cu drag doar celor care intregesc in spirit atmosfera proprie fiecarei locuiri. Parte integranta a unei arhitecturi bine definite, ea atrage privirea uneori ostentativ. In acelasi timp, descoperita in contexte inedite, trimite catre o pierduta poezie a locuirii, pastrand in memorie tehnici artizanale, gesturi de fabricatie ce tes o legatura de suflet intre om si casa lui.