Potrivit Sika România, unul dintre principalii jucători ai pieţei locale de materiale chimice de construcţii, în ultimii ani românii arată un interes tot mai ridicat pentru produsele dedicate impermeabilizărilor, înţelegând importanța acestora şi mai ales necesitatea alegerii de soluţii de calitate ridicată, pentru a evita eventuale probleme ulterioare.
”În ultimii 5 ani, soluțiile pentru impermeabilizări și-au crescut notorietatea, în special în zona construcțiilor rezidențiale, cererea pentru astfel de produse fiind din ce în ce mai mare. Cel mai des cumpărate sunt soluțiile pentru impermeabilizarea fundațiilor, piscinelor, teraselor și balcoanelor, dar și cele utilizate la interior, pentru băi și bucătării”, spune Mihai Florea, Head of Waterproofing & Refurbishment Sika România.
Pe segmentul rezidențial, produsele pentru impermeabilizări ocupă locul doi în topul celor mai vândute soluții de către Sika România, dupa gamele de sigilări și lipiri. La acest rezultat a contribuit foarte mult creșterea gradului de educaţie al consumatorilor privind aceste produse.
”Am constatat că românii sunt din ce în ce mai atenți în alegerea produselor pentru impermeabilizări, apreciind calitatea și avantajele soluțiilor performante, pentru care sunt dispuși să aloce constant sume considerabile. Acest lucru se întâmplă mai ales în contextul în care s-a dovedit că reparațiile cauzate de alegerea greșită a materialelor sau folosirea produselor de calitate inferioară ridică probleme pentru întreaga construcţie şi sunt foarte costisitoare”, precizează Mihai Florea.
Mortar fabricat la Cluj, exportat în toată regiunea
În cadrul gamei Sika de soluții pentru impermeabilizări, unul dintre produsele care s-au impus rapid pe piața românească, datorită ușurinței în aplicare și performanțelor ridicate, este SikaTop Seal-107, un mortar de impermeabilizare pe bază de ciment modificat polimeric, cu o tradiție de 35 de ani.
După ce o lungă perioadă a fost importat din Austria, acest produs este fabricat de doi ani la Căpușu Mare, în județul Cluj, într-o unitate de producție cu o capacitate de cca. 50.000 de tone anual, destinată unui segment de piață mai extins, care include produse de volum.
Necesarul de producție pentru SikaTop Seal-107 acoperă atât proiectele industriale, cât și cererea generată de consumatorii finali, prin partenerii distribuitori Sika și rețelele DYI. În plus, strategia de business a Sika România presupune ca acest produs cu utilizare la scară largă să fie exportat la nivel regional, în țări precum Ungaria, Polonia, Bulgaria sau Serbia.
La nivel mondial, SikaTop Seal-107 este vândut în 50 de țări, fiind unul dintre cele mai căutate produse din gama mortarelor de impermeabilizare. Acesta este folosit pentru impermeabilizarea betonului, a tencuielilor cimentoase şi zidăriei aflate la interior sau exterior. De asemenea, este ideal şi pentru sigilarea fisurilor fine din structurile de beton sau pentru sigilarea porilor.
Produsul are avantajul de a fi uşor de aplicat, atât cu bidineaua, cât şi cu gletiera, nefiind necesar adaos de apă. Acesta este livrat în ambalaje predozate şi are o aderenţă excelentă pe straturi suport sănătoase.
Pe plan local, pe segmentul soluțiilor pentru impermeabilizare, compania mai comercializează, în afară de SikaTop, gamele de produse și sisteme Sikaplan, SikaLastic, Igolflex și Igasol, care acoperă toate necesitățile inginerilor constructori, dar și ale meșterilor care derulează proiecte casnice.
Aceste game includ sisteme pentru impermeabilizarea fundațiilor structurilor subterane, a structurilor de retenție a apelor, sisteme de înaltă performanță pentru etanșarea rosturilor în construcții și produse pentru impermeabilizarea teraselor, balcoanelor, băilor și piscinelor.
Comentarii
Nu exista comentarii.