BANG & OLUFSEN lanseaza BEOPLAY P6, boxa Bluetooth portabila si performanta, cu un sunet impresionant

27 aprilie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Bang & Olufsen, brand premium de produse electronice la nivel global, își completează gama audio B&O PLAY cu boxa portabilă Beoplay P6. Proiectată de Cecilie Manz, Designerul Anului 2018  la Paris, în cadrul Maison & Objet, noua boxă vine cu un aspect scandinav și o formă compactă, pentru utilizare atât în interiorul locuinței, cât și afară. În  privința specificațiilor audio, Beoplay P6 le oferă utilizatorilor un sunet emblematic Bang & Olufsen Signature Sound, cu dispersie la 360 de grade în orice încăpere.

Atenția la detalii se observă din design-ul boxei Beoplay P6. Forma acesteia asigură o poziție sigură și stabilă, iar suprafața netedă permite o prindere ușoară din orice unghi. Carcasa din aluminiu anodizat are un model cu perforații discrete și elegante în jurul colțurilor boxei, ceea ce le oferă utilizatorilor un sunet la 360 de grade, în timp ce cureaua din piele dublu stratificată adaugă un contrast cald și oferă o notă de exclusivism și rafinament. În plus, boxa Beoplay P6 este rezistentă la contactul cu apa și praful, așadar poate fi utilizată în orice împrejurare.

„Vrem să îmbunătățim în mod constant tehnicile de producție ale dispozitivelor audio, lucru care se reflectă în design-ul boxelor din gama de produse B&O PLAY. Cu Beoplay P6, am redefinit arhetipul de lucru cu aluminiu și am împins limitele fizice ale materialului prin crearea carcasei tridimensionale și a modelului cu perforații reprezentative. Acest detaliu oferă un caracter distinctiv, sunetul fiind redat în mod egal în toate direcțiile. Forma boxei reflectă cele două situații principale în care boxa Beoplay P6 poate fi folosită: pentru redarea conținutului audio preferat în acel loc special din casa utilizatorilor, sau ca dispozitiv portabil, pentru deplasări ușoare oriunde”, a declarat Cecilie Manz.

Proiectată la aceleași standarde de excelență

Interfața simplă și ușor de utilizat este proiectată cu referințe la sistemul de sunet Bang & Olufsen Beomaster 6000. Beoplay P6 vine cu butoane flexibile, integrate în carcasa din aluminiu, subliniind măiestria proiectării dispozitivului. Caracteristicile flexibile ale boxei și delimitările fine între butoane le oferă utilizatorilor o senzație tactilă plăcută la fiecare apăsare și o revenire fără efort a acestora la poziția inițială.

Ca parte din interfața Beoplay P6, butonul OneTouch activează caracteristicile inteligente ale dispozitivului portabil. Prin intermediul acestuia, utilizatorii pot accesa Siri sau Google Assistant pe telefonul mobil, pot primi apeluri și pot obține o experiență muzicală personalizată, prin presetările ToneTouch, disponibile prin aplicația mobile Beoplay App.

Calitate impresionantă a sunetului

Beoplay P6 este alegerea ideală pentru cei care vor să exprimenteze calitatea Bang & Olufsen Signature Sound, atât în interiorul locuinței, cât și în exterior. Boxa portabilă dispune de o baterie de 2600mAh, cu autonomie de până la 16 ore, este reglată cu atenție de inginerii de sunet Bang & Olufsen și oferă o lățime de bandă completă, cu un sunet de calitate superioară. Volumul este unul impresionant, mai ales dacă ne raportăm la dimensiunile dispozitivului.

Cu trei canale de amplificare, boxa Beoplay P6 le oferă utilizatilor performanță în redarea sunetului la calitate superioară. Boxa mai dispune de trei canale de amplificare, dintre care unul de până la 36W clasa D pentru woofer și două  de 30W pentru tonuri complete și putere maximă de 215W. Mai mult, Beoplay P6 dispune de o configurație avansată pentru prelucrarea semnalelor digitale, care utilizează algoritmi unici Bang & Olufsen, adaptați  gestionării eficiente a alimentării, pentru mai mult timp de redare până la următoarea reîncărcare.  În tot acest timp, sistemele de protecție se asigură că nicio parte a dispozitivului nu va fi deteriorată de supraîncărcare, indiferent de capacitatea de utilizare.

Preț și disponibilitate

Beoplay P6 este disponibilă la nivel global din 23 aprilie 2018 în două variante: Black și Natural.

Boxa portabilă Bluetooth va fi livrată cu un cablu de încărcare USB-C și va avea prețul recomandat de 399 euro, respectiv 1.799 lei. Ambele culori, negru și natural, vor fi disponibile în magazinul Bang & Olufsen din incinta hotelului JW Marriott, pe www.beoplay.com/p6 și în rețelele de magazine autorizate prezente în țară.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

“Sculpturi din Ateliere Deschise” - Un eveniment Contemporanii la Biblioteca Academiei Romane “Sculpturi din Ateliere Deschise” - Un eveniment Contemporanii la Biblioteca Academiei Romane
Chirii Chirii
Piata chiriilor de apartamente, o necunoscuta si pentru stat Piata chiriilor de apartamente, o necunoscuta si pentru stat
Ceresit si Kiss FM iti dau bani de vacanta! Ceresit si Kiss FM iti dau bani de vacanta!
CARPATCEMENT HOLDING continua investitiile in CSR - 29 Aprilie 2009 CARPATCEMENT HOLDING continua investitiile in CSR - 29 Aprilie 2009
Traian Basescu si energia regenerabila Traian Basescu si energia regenerabila

Vezi mai multe articole