Fiti pregatiti pentru inundatiile de sezon

17 noiembrie, 2006

comenteaza trimite unui prieten printeaza

VIATA LA TARA
Inconvenientele din toamna si prmavara Si la noi, ca peste tot in lume, inundatiile sezoniere, cele care se declanseaza de obicei primavara si toamna, dau batai de cap detinatorilor de proprietati aflate in zone cu un grad de risc ridicat. Evident, nu vorbim aici despre asa-numitele inundatii istorice care intra in categoria calamitatilor naturale, sunt rezultatul unor fenomene meteorologice exceptionale si se repeta la intervale de timp mari, imprevizibile.
 
ASUMAREA RISCURILOR
La un astfel de subiect, prima reactie a omului echilibrat este sa ii acuze pe aceia care indraznesc sa construiasca in locuri supuse relativ frecvent revarsarilor unor cursuri de apa, acuzandu-i chiar de o anumita doza de inconstienta si refuzand a priori sa le asculte necazurile. La o privire mai atenta si mai analitica a fenomenului, lucrurile sunt insa mai nuantate. Exista oameni sau colectivitati umane care s-au asezat si continua sa se aseze in imediata apropiere a unui curs de apa sau pe malul unui lac din motive pe cat de variate, pe atat de justificate logic ori sentimental. De la imperative pur economice la motivatii istorice sau geo-politice pana la determinari ce tin de frumusetea peisajului, nevoia de singuratate ori inducerea unor stari creative se pot gasi tot atatea motivatii pefect justificate. Problema comuna si majora, indiferent de orice teorie speculativa, este aceea a asumarii tuturor riscurilor ce par in sezonul ploios sau in vremea dezghetului.
 
MASURI DE SIGURANTA
Instinctul de conservare, tendinta naturala de aparare a proprietatii si doza de precautie specifice rasei umane ii obliga pe proprietari sa isi ia masuri elementare de siguranta. Constructiile se pozitioneaza pe malul mai inalt, nu in lunca inundabila. Acolo unde terenul o cere, malul se consolideaza prin efectuarea unor lucrari specifice. In unele situatii se fac indiguiri cu rol de protectie suplimentara sau se creeaza albii artificiale alternative, pentru situatiile in care apele tind sa iasa din matca. Se studiaza functionalitatea drumurilor de acces (mai cu seama daca acestea trec peste poduri) si se asigura folosirea lor in bune conditii, mai cu seama in situatii de criza, cand trebuie salvate fiinte umane, animale sau bunuri materiale. Sunt tari unde autoritatile locale ii obliga pe proprietari sa detina materialele necesare pentru construirea rapida a unor stavile in calea apei (un numar de saci si o anumita cantitate de nisip, spre exemplu).
 
Tot in cadrul masurilor de siguranta in cazul unor inundatii previzibile sau iminente se inscriu si obligativitatea de a stoca rezerve de hrana si medicamente, de a tine legatura permanenta cu vecinii, de a evacua din timp persoanele in varsta, copiii si bolnavii.
 
REZISTENTA SI ABANDONUL
Cei care au proprietati in zone in care se produc inundatii repetate, de proportii totusi controlabile, sunt de obicei macinati de doua imbolduri contrarii, cel de a rezista vajnic in fata puhoiului si cel de a abandona totul pentru a-si salva macar pielea. Pana la un punct firesc, aceste imbolduri trebuie bine controlate, excesele cauzand in general catastrofe si intr-un caz si in celalalt.
 
Asadar, oricat de bine ati fi dotat cu muschi, utilaje ori materiale necesare, e bine sa calculati cu luciditate gravitatea situatiei si, in cazul in care forta naturii devine coplesitoare, sa va retrageti cu calm. La cealalta extrema a comportamentului, nu e recomandabil sa abandonati imediat si in graba locul periclitat, pentru ca o rezistenta bine gandita si organizata v-ar putea scuti de pagube ce puteau fi evitate sau de cine stie ce neplaceri pricinuite tocmai de precipitarea plecarii.
 
STAREA DRUMURILOR
Pornind de la avertizarile meteorologilor si hidrologilor, care trebuie urmarite cu atentie si luate foarte in serios, un comportament responsabil impune monitorizarea drumurilor de acces catre proprietate (sau asezare). In cazul in care exista riscul ca drumurile sa devina impracticabile, sa fie inundate sau blocate, evacuarea zonei este obligatorie si neconditionata. Daca in timpul evacuarii puteti alege rute ocolitoare pe traseul carora sa nu aveti de trecut peste poduri sau pasarele, e bine sa va inscrieti pe ele. Evitati sa va deplasati noaptea sau pe timpul unor furtuni violente, pentru ca puteti fi pusi in fata unor evenimente neprevazute, in situatii greu de surmontat. In toate cazurile este obligatoriu sa anuntati autoritatile sau rudele despre intentia de deplasare, directia ei si orice alt detaliu care poate usura localizarea dumneavoastra.
 
ATENTIE
In zonele expuse revarsarilor de apa sau unor viituri de mici dimensiuni este recomandat sa se planteze cat mai multi arbori pentru stabilizarea solului. De asemenea, terenul poate fi imbunatatit cu un sistem de drenare rapida a apei, in asa fel incat aceasta sa nu balteasca vreme indelungata, afectand compozitia de profunzime a terenului. Comportamentul pe parcursul evenimentelor trebuie sa fie diferit daca nivelul apei creste lent dar constant, sau daca, dimpotriva, cresterea este tumultuoasa, apa aducand cu ea grohotisuri, trunchiuri de copaci sau fragmente mari de roca
 
Sursa: Jurnalul national

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Impact: Ne-am putea orienta catre locuinte de tip Impact: Ne-am putea orienta catre locuinte de tip "low cost"
Liderul polonez Armatura a intrat pe piața din România Liderul polonez Armatura a intrat pe piața din România
Apartamentele din Bucuresti s-au scumpit cu 27% in 2007 Apartamentele din Bucuresti s-au scumpit cu 27% in 2007
Producatorul de mobila Remex dezvolta modele proprii pentru profituri mai mari Producatorul de mobila Remex dezvolta modele proprii pentru profituri mai mari
Din septembrie, gazele naturale vor fi tarifate in kilowati/ora Din septembrie, gazele naturale vor fi tarifate in kilowati/ora
Israelienii fac inca 4.000 de apartamente in Capitala Israelienii fac inca 4.000 de apartamente in Capitala

Vezi mai multe articole