Paseo Cayala, orasul cu infractionalitate zero

17 august, 2015

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Orice om si-ar dori sa locuiasca si sa-si creasca ai sai copii intr-un oras in care nu exista infractionalitate. Un oras fara hoti de buzunare in mijloacele de transport in comun, fara spargeri de locuinte si fara infractiuni cu violenta este visul oricarui om civilizat. Un astfel de oras exista, ce-i drept este un “oras privat” si mic, sau mai degraba un cartier mare si securizat.

Guatemala City, capitala statului Guatemala din America Latina, este un oras aglomerat si periculos, cu infractionalitate ridicata. La periferia capitalei, pe o suprafata de 14 hectare, a fost dezvoltat un “oras privat”, Paseo Cayala, ce iti propune sa fie o asezare cu zero infractionalitate. Accesul in Paseo Cayala se face cu masina, pe care o parchezi intr-un garaj subteran, apoi ajungi la suprafata si pe strazile orasului cu ajutorul lifturilor. Pe strazi patruleaza paznici inarmati. “Orasul privat” este inconjurat de ziduri si  adaposteste cladiri de locuinte, magazine, cluburi de noapte, parcuri, restaurante, chiar si o biserica.

Cayala Management Group, dezvoltatorul “orasului privat” isi propune sa largeasca asezarea si sa ajunga la o suprafata de 352 hectare, comparabila cu Central park din New York. Un apartament in Paseo Cayala costa intre 260.000 si 800.000 dolari, in timp ce salariul mediu in Guatemala este sub 300 dolari/luna. Da, acest concept de oras se adreseaza oamenilor cu situatie financiara foarte buna, de aceea exista oameni care considera ca Paseo Cayala promoveaza segregarea sociala, in timp ce altii il vad ca pe un refugiu intr-o tara cu probleme sociale.

Ideea oraselor private incepe sa fie adoptata si de alte tari. Honduras a aprobat construirea a trei astfel de orase, cu legi, politie si sistem de taxe proprii. Si China are in vedere construirea, langa Chengdu, a unui “oras satelit”, in care sa nu fie permis accesul masinilor. Tie cum ti se pare ideea “orasului privat”? L-ai vizita, ti-ar placea sa locuiesti intr-un astfel de oras?

sursa foto: pintrest.com

Adauga un comentariu


1 Comentariu

COTEAH DON

21 august, 20:19

Dupa acest articol , sigur se va duce vreo lighioana romaneasca ca sa le strice recordul.....

Alte articole

Manastirea Negru Voda (Campulung Muscel) Manastirea Negru Voda (Campulung Muscel)
Marele Zid Chinezesc Marele Zid Chinezesc
Turism Virtual | Calatorii din confortul casei noastre Turism Virtual | Calatorii din confortul casei noastre
Istorie si contemporaneitate sub un singur nume: Barcelona Istorie si contemporaneitate sub un singur nume: Barcelona
Domul din Milano Domul din Milano
  Inima Parisului Inima Parisului

Vezi mai multe articole