Sute de romani care dupa 2007 si-au cumparat case in Ungaria vor sa le vanda din cauza crizei

30 august, 2012

comenteaza trimite unui prieten printeaza

 
 
Casele ieftine si taxele mai mici au determinat sute de aradeni sa-si cumpere locuinte in Ungaria, dupa aderarea la UE, multi mutandu-se acolo si facand naveta la Arad, la locurile de munca. Tum, in Ungaria taxele s-au marit, alimentele si transportul s-au scumpit, astfel ca romanii isi vand casele
 
 
Din 2007, cand Romania a aderat la Uniunea Europeana, orice persoana fizica poate sa-si cumpere o locuinta in comunitatea europeana, iar tranzactiile imobiliare au explodat in localitatile ungare aflate langa granita, transmite corespondentul MEDIAFAX.
 
Battonya (Batania), Gyula sau Dombegyhaza au devenit principalele destinatii ale aradenilor care isi doreau o casa de vacanta sau chiar un nou domiciliu, pentru ca preturile locuintelor de acolo erau cu mult sub cele din judet.
 
"Numai in Battonya s-au mutat in ultimii cinci ani aproximativ 350 de familii de romani, majoritatea din Arad. Cum populatia oraselului este de circa 5.600 de locuitori, venirea acestor familii a insemnat intarirea comunitatii de romani, care era pana atunci de aproximativ 300 de familii bastinase", spune presedintele Autoguvernarii Romanilor din Ungaria, Traian Cresta.
 
El este viceprimar in oraselul Battonya, aflat la numai sase kilometri de granita romana.
 
"La ultimele alegeri, cele din 2010, am candidat pentru Consiliul Local ca independent din partea comunitatii romane si am castigat peste 20 la suta din voturi. M-am clasat pe locul trei ca voturi si am fost ales viceprimar", spune Cresta.
 
Potrivit acestuia, aradenii au ales casele din micul orasel ungar mai ales pentru preturile mici.
 
"In 2007, preturile erau foarte bune la case, cu mult sub cele din Arad. Multi au ales sa cumpere aici case de vacanta, dar altii s-au mutat cu familiile si au continuat sa faca naveta la Arad, unde si-au pastrat locurile de munca. Aici, taxele platite la primarie erau mult mai mici decat la Arad, iar utilitatile mai ieftine. Linistea, curatenia din oras au fost alte avantaje", afirma viceprimarul.
 
In ultimul an, trendul s-a schimbat, iar sute de proprietari de case din Ungaria vor acum sa le vanda, multi scazand pretul si la jumatate fata de cat au platit.
 
Expertii imobiliari din Arad afirma ca cererea de case in Ungaria s-a prabusit, iar cei care vand stau cu anunturile de luni intregi, fara a avea oferte.
 
"Eu am sesizat fenomentul de un an si jumatate pentru ca firma pe care o conduc are parteneriate cu banci din Ungaria care ofera cumparatorilor din Romania credite pentru nevoi imobiliare. De la inceputul anului trecut nu am mai avut nicio cerere pentru astfel de credite, desi ele mergeau bine inainte", spune expertul imobiliar Marius Salajan.
 
El are in portofoliu vanzarea a peste o suta de case din Ungaria, majoritatea in zona de frontiera si cu proprietari romani.
 
"Pretul s-a prabusit. Sunt vile care au fost cumparate cu 40 sau 50 de mii de euro, iar proprietarii le vand acum cu 20 sau 23 de mii de euro. Casele mici, care acum cinci ani erau cumparate de romani cu preturi intre 5.000 si 20.000 de euro au fost imbunatatite considerabil, prin investitii facute de noii proprietari, insa pretul de vanzare este mai mic sau similar cu cel de achizitie", mai spune Salajan.
 
Un alt agent imobiliar, Mara Nastasau, afirma ca are zeci de case din Battonya si Dombegyhaza scoase la vanzare de proprietari romani, de la inceputul anului.
 
"O casa batraneasca, dar cu teren de peste o mie de metri patrati costa de la 5.000 de euro la 15.000, chiar si de doua ori mai putin decat in judetul Arad, la aceleasi conditii de locuit. Au fost cumparate de romani care urmau sa investeasca in ele, insa criza i-a blocat si acum vor sa-si recupereze banii", spune Nastasau.
 
Romanii care au decis sa-si vanda proprietatile din Ungaria au motive diferite, insa cei mai multi afirma ca scumpirea carburantului este cauza principala, pentru ca nu-si mai permit naveta. De asemenea, si taxele in Ungaria au crescut, la fel si pretul alimentelor si tarifele la utilitati.
 
"Din 2008 locuiesc in Battonya, iar atunci nu mi s-a parut ca distanta de 28 de kilometri pana la Arad e mare. Tum benzina e prea scumpa, iar la Arad tot trebuie sa ajung cel putin de trei ori pe saptamana, pentru ca mama mea este bolnava. Nici viata in Ungaria nu mai e la fel de usoara ca atunci, acum sunt mai mari taxele, utilitatile si mancarea sunt mai scumpe", spune Iudita Orosz, care isi vinde casa cu 23.000 de euro. A cumparat-o cu 25.000 de euro si a mai investit trei mii, astfel ca va iesi in pierdere daca va gasi client.
 
"Pe mine m-a atras oraselul pentru ca e ca o mica statiune, strandul termal de aici fiind frecventat mai mult de romani. Mergeam des la strand inainte sa imi cumpar o casuta de vacanta, dar acum si pretul de intrare a sarit de la 650 la 900 forinti intr-un an. Inainte mergeam in Ungaria la cumparaturi pentru ca alimentele de baza erau mai ieftine, dar acum situatia este inversa. Viata e scumpa acolo, mai ales daca o traiesti cu salariul din Romania. In Battonya se plateste o taxa de 6.800 de forinti pe casa, indiferent de marime, adica aproape dublu fata de 2007", spune un proprietar roman angajat la o fabrica de la marginea Aradului.
 
Alti romani care au case de vacanta in Battonya spun ca si le-au gasit sparte.
 
"Nu ne mai permitem sa mergem in fiecare week-end sa ne relaxam ca transportul ne costa. Hotii stiu care sunt casele nelocuite ale romanilor si le sparg. Eu mi-am gasit usa fortata si o parte din mobilier furat. Nu merita sa o mai tin daca nu stau acolo", spune o femeie din Arad care isi vinde casa cu 11.000 de euro, fata de 12.500 cat a dat pe ea. E o casa cu doar doua camere, insa din caramida si cu teren de 1.100 de metri patrati.
 
La randul sau, presedintele Autoguvernarii Romanilor din Ungaria, Traian Cresta, considera ca plecarea romanilor este legata de criza economica.
 
"Este un fenomen de actualitate cauzat mai ales de criza, dar si de costurile transportului, pentru ca foarte multi dintre romanii care locuiesc aici muncesc la fabrici din Romania. Unii se plang de spargeri, dar ele se dau si la casele ungurilor, pentru ca asa e cand scade nivelul de trai, ia amploare infractionalitatea", spune Cresta.
 
Preturile caselor din orasul Battonya sunt mai mici decat in sate ale judetului Arad. O casa de caramida construita in 1980, cu trei camere, de 120 de metri patrati si 1.440 de metri patrati de teren, se vinde cu 20.000 de euro. Proprietarul spune ca a facut imbunatatiri majore si are centrala pe gaz si pe lemne.
 
In Dombegyhaza, la opt kilometri de Battonya, o casa de 180 de metri patrati, cu patru camere si teren de 2.000 de metri patrati, se vinde cu 21.000 de euro.
 
Chiar daca ofera case la preturi avantajoase, raportat la conditiile de locuit, romanii adoptati o vreme de tara vecina nu reusesc sa le vanda.
 
Ei spun ca singura lor speranta este ca vor convinge alti romani sa le ia locul dincolo de granita, pentru ca ungurii nu prea cumpara locuinte in estul tarii. Din cauza somajului ridicat din aceasta regiune, multi tineri au migrat spre centrul tarii, lasand loc romanilor amatori de preturi mici la locuinte, dar cu locuri de munca asigurate in tara natala.
 
Sursa: Zf.ro

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Rowenta Ultimate Protect, aliatul tau pentru seri racoroase si linistite de vara Rowenta Ultimate Protect, aliatul tau pentru seri racoroase si linistite de vara
Open Call pentru artisti! Inscrie-te in proiectul Fusion Arts! Open Call pentru artisti! Inscrie-te in proiectul Fusion Arts!
Miele deschide la Constanta al treilea magazin propriu din Romania Miele deschide la Constanta al treilea magazin propriu din Romania
RE/MAX isi extinde reteaua cu inca trei birouri RE/MAX isi extinde reteaua cu inca trei birouri
Se scumpesc si energia electrica, si cea termica Se scumpesc si energia electrica, si cea termica
"Lumina" nu vine de la imobiliari! - 01 Octombrie 2009

Vezi mai multe articole