on

Cum sa alegi canapeaua potrivita pentru living

04 decembrie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Am putea spune, fara dar si poate, ca living-ul este cel mai important spatiu din casa ta. Este locul in care poti lenevi pe canapea in zilele friguroase de iarna, poti citi o carte buna in timp ce te afunzi intr-un fotoliu moale sau poti purta discutii interminabile cu prietenii tai pe un coltar minimalist.

Indiferent de modul in care alegi sa te relaxezi, trebuie sa stii ca ai nevoie de o canapea cat mai confortabila, care sa impace design-ul cu calitatea si functionalitatea.

Esti in cautarea unei canapele, a unui coltar sau a unui set de fotolii? Cum iti doresti sa fie? Confortabile, moderne, incapatoare, colorate sau toate la un loc?

Alegerea mobilierului pentru living, in special alegerea canapelei/coltarului, nu trebuie sa fie o decizie luata la intamplare, ci mai degraba una studiata si testata.

Tipuri de canapele 

Canapeaua, una din piesele de mobilier esentiale dintr-un living, trebuie aleasa in concordanta cu functionalitatea camerei. Avand in vedere ca este o investitie pe termen lung nu trebuie sa te pripesti, ci mai degraba sa studiezi toate posibilitatile.

Daca spatiul nu iti permite alegerea unei canapele de mari dimensiuni, atunci o canapea simpla este alegerea perfecta pentru tine. 

Daca beneficiezi de un spatiu mai generos, atunci poti opta pentru o canapea cu doua sau trei locuri si poti adauga unul sau mai multe fotolii, in functie de dimensiunile camerei. Daca iti doresti sa creezi un spatiu minimalist poti opta si pentru un sezlong pentru living.

Canapele extensibile

Marele avantaj pe care il ofera achizitionarea unei canapele extensibile este faptul ca o poti transforma intr-un pat atunci cand ai nevoie. Daca planuiesti sa o folosesti zilnic, si nu doar cateva zile pe an, trebuie sa fii foarte atent la sistemul de rabatare/extindere, el trebuie sa fie rezistent si usor de manevrat.

Canapele fixe

Daca nu iti faci griji in privinta spatiului si ai posibilitatea sa amenajezi o camera special pentru oaspeti, poti opta pentru o canapea fixa. Spre deosebire de canapelele extensibile, cele fixe sunt foarte rezistente in timp.

Canapele modulare

Marele avantaj oferit de o canapea modulara este posibilitatea de reorganizare, faptul ca o putem aseza in functie de spatiu, nevoi si preferinte personale. Pe piata vei gasi si canapele modulare extensibile.

Tipuri de coltare

Indiferent de cat de mare este locuinta ta, spatiul de depozitare se va dovedi intotdeauna insuficient, asa ca un astfel de model este binevenit.

Coltare fixe si coltare extensibile

Datorita formei (in L sau in U) si a functionalitatii, coltarul se afla in topul preferintelor. La fel ca si in cazul canapelelor, coltarele se impart si ele in fixe si extensibile. Dar spre deosebire de o canapea fixa sau extensibila, un coltar va ocupa mai mult spatiu, dar va putea gazdui mai multi musafiri.

Reclinerele

Reclinerul este un sistem ce permite intinderea spatarului si a zonei verticale a sezutului spre orizontala. Acest sistem poate fi instalat atat pe canapele si coltare, cat si pe fotolii. Spre deosebire de canapele si coltare, fotoliile cu acest sistem se dovedesc a fi si mai confortabile. Iar pe langa faptul ca se extind spre orizontala, ele pot avea si functii rotative sau de tip balansoar. Desi sunt foarte confortabile si promit sa iti ofere o relaxare totala, ele nu sunt potrivite pentru locuintele mici, deoarece au nevoie de mult mai mult spatiu decat canapelele si coltarele traditionale.

Canapeaua si dimensiunea camerei

Trebuie sa alegi canapeaua sau coltarul in functie de dimensiunea camerei?

Cu siguranta! Nu trebuie sa pleci in cautarea canapelei perfecte sau a coltarului potrivit fara sa stii dimensiunea camerei. Daca beneficiezi de spatiu din belsug, poti opta pentru o canapea de trei si/sau doua locuri si poti adauga si cateva fotolii. Dar daca spatiul este limitat poti opta pentru o canapea de trei sau doua locuri si sa completezi cu un fotoliu sau un taburet. Pentru spatiile mici este recomandat sa optezi pentru o canapea fara brate, bratele voluminoase vor micsora considerabil spatiul.

Dimensiunea canapelei

Care este dimensiunea potrivita pentru o canapea sau un coltar?

Dupa ce ai masurat spatiul din living iti vei face o idee si asupra dimensiunii viitoarei canapele, de asemenea trebuie sa ai in vedere si numarul persoanelor care locuiesc in casa. Masoara canapeaua in magazin sau roaga personalul sa iti comunice dimensiunile acesteia. Chiar daca ai senzatia ca ai gasit canapeaua potrivita, in realitate s-ar putea sa fie mult prea mare sau mult prea mica pentru spatiul disponibil.

Cadrul canapelei

Este important cadrul canapelei?

Daca doresti sa achizitionezi un produs de calitate, care sa treaca cu brio testul timpului, atunci ar trebui sa fii foarte atent si la materialele din care el este fabricat. In functie de design-ul celorlalte obiecte de mobilier poti opta pentru un cadru din lemn de esenta tare sau din metal.

Tapiteria

Cum alegi tapiteria canapelei sau a coltarului?

Tapiteria este un alt criteriu foarte important, cele mai populare materiale folosite pentru imbracarea canapelei sunt: stofa, catifeaua, pielea si bumbacul. In mare parte, aceasta alegere tine strict de preferinte.

Materialele sintetice se afla in topul preferintelor, sunt usor de intretinut, rezista uzurii si se murdaresc mai greu, dar sunt mai pretentioase la scoaterea petelor dificile.

Pielea naturala este si va ramane pentru mult timp preferata interioarelor de lux. Nu opta pentru o canapea, un coltar sau un fotoliu din piele naturala daca ai animale de companie, deoarece aceasta poate fi zgariata foarte usor.

Pielea artificiala este mult mai accesibila ca pret, dar nu este la fel de rezistenta si exista posibilitatea ca in timp sa devina foarte inestetica din cauza crapaturilor.

Bumbacul este accesibil ca pret, nu atrage praful, dar nu este foarte rezistent la pete si necesita un tratament special.

 

Culoarea canapelei - Cum o alegi?

Daca ai cumparat toate obiectele de mobilier din living si canapeaua este ultima pe lista ta, atunci trebuie sa alegi o culoare care sa completeze decorul camerei. Daca incepi de la canapea, atunci te poti juca foarte mult si poti decora camera in jurul culorii acesteia. Culorile deschise vor da senzatia unui spatiu mai mare si mai aerisit, culorile inchise vor micsora camera. Daca iti este frica sa risti si nu te pricepi la potrivirea culorilor poti opta pentru o culoare uni, mai deschisa sau mai inchisa, si cu ajutorul unor pernute colorate sa o mai inviorezi putin.

Atentie!

  • O canapea nu trebuie sa ocupe mai mult de 30% din spatiul total al camerei;
  • Sezutul trebuie sa se afle la acelasi nivel cu genunchii;
  • Spatarul trebuie sa fie suficient de inalt pentru a putea sustine capul si gatul.

 

Oricare ar fi preferintele tale in materie de culori, finisaje sau design, pune accentul pe calitatea si functiile canapelei pe care doresti sa o achizitionezi. 

Ai nevoie de o oferta sau de consiliere in alegerea canapelei sau a coltarului? Denizzi iti vine in ajutor, pentru mai multe detalii intra pe site-ul www.denizzi.ro sau viziteaza showroom-ul situat pe Bulevardul Ghencea, numarul 154.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Amenajarea living-ului Amenajarea living-ului
Masa eleganta pentru living Masa eleganta pentru living
Sarbatoarea dragostei in casa ta - amenajare living Sarbatoarea dragostei in casa ta - amenajare living
Livingul: lumina naturala, cat e ziua de lunga Livingul: lumina naturala, cat e ziua de lunga
Cum sa mobilezi un living spatios Cum sa mobilezi un living spatios
Despre canapele, cu stil Despre canapele, cu stil

Vezi mai multe articole