on

Obiectele din casa care contin cei mai multi microbi

29 ianuarie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Chiar daca esti una dintre persoanele care merg la toaleta sa se spele pe maini imediat dupa ce au ajuns acasa sau la birou, acest articol te intereseaza si pe tine. Exista obiecte in casa ta care ascund multi microbi, dar fie nu te-ai gandit la ele, fie ai omis sa le dezinfectezi. Iata despre care obiecte este vorba.

Primul obiect este, fireste, clanta de la usa de la intrare. O apuci atunci cand intri in casa, dar cand ai dezinfectat-o ultima data?

Cheile contin si ele multi microbi, doar le folosesti ca sa descui usa de la intrarea in casa, asta dupa ce in metrou, autobuz sau tramvai te-ai tinut cu mana de bare.

Telefonul mobil il “butonezi” in mijloacele de transport in comun, in drum spre serviciu si spre casa. Fa-ti un obicei si dezinfecteaza-l saptamanal.

Cercetatorii americani au descoperit, in urma unui studiu, ca pe buretele de vase exista aproximativ 10 milioane de bacterii pe 2,5 centrimetri patrati.

Daca atunci cand calatoresti cu metroul obisnuiesti sa citesti o carte, atunci sa stii ca aceasta va avea aceeasi microbi pe care ii au si mainile tale. Dezinfecteaz-o atunci cand ai terminat-o de citit. In schimb, daca preferi sa citesti pe un ebook readerul, dezinfecteaza-l o data cu telefonul mobil.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Casa activa recupereaza si regleaza umiditatea din aer Casa activa recupereaza si regleaza umiditatea din aer
Planul casei si al familiei in cazul unui dezastru Planul casei si al familiei in cazul unui dezastru
Cat de util este un aspirator robot Cat de util este un aspirator robot
Imbunatatirea calitatii aerului din casa – avem nevoie de un purificator? Imbunatatirea calitatii aerului din casa – avem nevoie de un purificator?
Cum indepartezi mucegaiul din baie Cum indepartezi mucegaiul din baie
Cum scapi de soareci si sobolani Cum scapi de soareci si sobolani

Vezi mai multe articole