on

Zeolitii si utilizarea lor in agricultura ecologica

26 martie, 2019

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Zeolitul natural (clinoptilolitul), cunoscut si sub denumirea de „roca minune” sau „piatra fierbinte”  este o roca sedimentara de origine vulcanica, alcatuita din aluminosilicati hidratati de calciu, sodiu, potasiu, magneziu, mangan etc. Datorita numeroaselor proprietati utile este folosit in numeroase domenii, nu numai in agricultura ci si in zootehnie, industria materialelor de constructii, protectia mediului, medicina etc.

In agricultura, preocuparile de evitare a poluarii mediului inconjurator, a alimentelor, grija pentru sanatate au determinat in ultima vreme trecerea de la o agricultura conventionala, bazata pe folosirea ingrasamintelor  chimice si a pesticidelor de sinteza, ca si a multor tehnici intensive de cultura, la o agricultura ecologica (biologica sau organica), mai „prietenoasa” pentru mediul inconjurator si sanatatea omului.

In aceste conditii, zeolitul ofera o alternativa ecologica, avand o multitudine de insusiri apreciate in timp, devenind in urma numeroaselor incercari, un produs natural admis in noul sistem de cultura.

In agricultura conventionala, aplicat la sol ca amendament, singur sau in combinatie cu ingrasamintele chimice si organice, si-a dovedit multitudinea de efecte benefice asupra insusirilor fizice, chimice si biologice ale solurilor:

-imbunatateste structura, porozitatea si permeabilitatea solurilor; pe solurile argiloase creste permeabiulitatea solurilor, evitandu-se stagnarea apei;

-intensifica activitatea microbiana a solului;

-are o capacitate mare de retinere a apei; mentine umiditatea in sol pe timp de seceta; aplicat pe solurile nisipoase contribuie la retinerea apei pe care o cedeaza treptat plantelor pe masura cresterii temperaturii, reducand efectele incalzirii climatice;

-prin elementele minerale continute contribuie la aprovizionarea plantelor cu elemente indispensabile proceselor de metabolism;

-creste capacitatea de schimb cationic, contribuind la o mai buna aprovizionare a plantelor cu elemente nutritive;

- sporeste eficienta ingrasamintelor cu eliberarea lenta a elementelor minerale, in special a celor cu azot care se spala usor in profunzimea solului, reducand pericolul de poluare a apelor freatice;

- reduce pierderile de substante nutritive prin percolare (strabaterea solului impreuna cu apa);

- este un activator al degradarii naturale a materialelor ligno-celulozice, imbunatatind eficienta folosirii composturilor;

Experientele efectuate la numeroase plante de cultura au constatat sporuri semnificative de productie dupa aplicarea la sol a zeolitilor naturali, constatandu-se si o ameliorare a calitatii. Experientele efectuate la noi in tara, la Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Turda, la diferite plante de cultura (orzoaica, porumb, cartof ) au evidentiat efectul benefic al zeolitilor aplicati singular sau asociat cu uree (150 + 150 kg/ha), asupra activitatii microbiologice a solului si productiei.

Odata cu cresterea restrictiilor privind utilizarea produselor agrochimice de sinteza, zeolitul este in masura sa ofere alternative ecologice atat pentru agricultura moderna, cat si pentru pastrarea calitatii mediului inconjurator.

Prin agricultura ecologica (biologica, sau organica) se intelege acel sistem de cultura care tinde sa valorifice si sa pastreze sistemele biologice productive, fara a se recurge la substante chimice de sinteza. Ea exclude folosirea ingrasamintelor chimice, a pesticidelor de sinteza si a erbicidelor.

Potrivit  legislatiei europene, zeolitii naturali sunt admisi atat pentru imbunatatirea insusirilor fizice, chimice si biologice ale solului, cat si pentru combaterea bolilor si daunatorilor plantelor cultivate, doua domenii care au fost intens chimizate in ultimele decenii.

Cele mai multe efecte benefice ale zeolitilor, prezentate anterior, sunt mult apreciate in cadrul acestui sistem de agricultura.

Aplicat la sol, singur sau in amestec cu ingrasaminte organice (gunoi de grajd, diferite composturi) zeolitul administrat sub forma de pulberi amelioreaza regimul hidric si de aeratie a solurilor, precum si cel de nutritie a plantelor, mai ales in conditiile schimbarilor climatice, prin cedarea lenta, prelungita a apei si substantelor minerale. Prin aplicarea unor cantitati  de 500-1000 kg/ha de zeoliti naturali la culturile de camp este inlocuita folosirea ingrasamintelor chimice de sinteza. In cultura florilor in vase se recomanda administrarea a 100 - 200 kg zeolit/metru cub de pamant, iar in culturile din sere 25-50 kg/100 mp.

Zeolitii se remarca si prin actiunea lor preventiva, dar si de combatere a daunatorilor si bolilor, intarind capacitatea naturala de aparare a plantelor. Pulberile inerte de zeoliti au un potential insecticid apreciabil, actionand asupra insectelor prin asfixiere, abraziunea cuticulei, pierderea apei, ingestia particulelor de praf, absorbtia lipidelor.

Dozele recomandate sunt cuprinse in general intre 2,5-3 kg/500 litri apa/ ha in cazul tratamentelor lichide, aplicate la intervale de 10-12 zile, sau prin prafuiri, folosind 6-8 kg/ha, impreuna cu sulf sau produse cuprice admise in agricultura ecologica. In cazul aplicarii singulare prin prafuiri se pot aplica pana la 30 kg/ha. Zeolitii creaza o bariera impotriva insectelor fitofage si a bolilor fungice. Prin aplicarea tratamentelor umede cu zeoliti se formeaza la suprafata frunzelor un film protector care intarzie si reduce actiunea agentilor patogeni. Rezultate bune s-au obtinut prin aceste tratamente in pomicultura, viticultura, legumicultura, dar si in alte domenii. In cultura vitei-de-vie si-au dovedit eficacitatea tratamentele umede cu zeoliti folosind 2,5 kg/200 litri apa la o vegetatie redusa, sau  3-4 kg/400 litri la o vegetatie mai dezvoltata, repetat la fiecare 10 zile, pentru prevenirea si combaterea fainarii, a putregaiului cenusiu al strugurilor.

In acelasi timp zeolitii asigura si o protectie fata de factorii abiotici: radiatia ridicata, stresul hidric, stresul termic, dezechilibrele nutritionale, metalele grele, stresul salin etc. De asemenea,ei contribuie la prevenirea poluarii mediului, reducand drastic pierderile de substante nutritive in apele subterane.

Autor: Prof. Univ. Dr. Liviu-Coriolan Dejeu Facultatea de Horticultura

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Amenajarea gradinii: sfaturi de plantare si intretinere a buxusului Amenajarea gradinii: sfaturi de plantare si intretinere a buxusului
Pregateste-ti gazonul pentru toamna Pregateste-ti gazonul pentru toamna
Sera verticala - o solutie pentru suprafetele mici Sera verticala - o solutie pentru suprafetele mici
Monilioza - Cum se manifesta aceasta boala a pomilor fructiferi si cum poate fi combatuta Monilioza - Cum se manifesta aceasta boala a pomilor fructiferi si cum poate fi combatuta
Cum sa ai spor la taiat de iarba verde Cum sa ai spor la taiat de iarba verde
Pregatirea gradinii pentru vara Pregatirea gradinii pentru vara

Vezi mai multe articole