on

Montare Pavele – etape si sfaturi

02 martie, 2020

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Pavelele reprezinta o alegere atractiva pentru toate suprafetele circulabile. Ele pot fi montate atat in curtile cladirilor rezidentiale, cat si pe aleile din jurul centrelor comerciale. Datorita caracteristicilor pe care le intrunesc, putem spune ca ele reprezinta o buna solutie in ceea ce priveste rezistenta la abraziune, crapare si fisurare, flexibilitate s.a.m.d. De asemenea, ele sunt potrivite atat pentru traficul pietonal, cat si pentru cel rutier si nu necesita o intretinere deosebita.
 
Inainte de montarea pavelelor iti recomandam sa citesti sfaturile si recomandarile producatorului. Dar in principiu pasii care trebuie urmati sunt urmatorii:
 
1. Fundatia Stabilizatoare
 
Prima etapa in montarea pavelelor este reprezentata de realizarea fundatiei stabilizatoare din curte. Aceasta poate fi realizata cu materiale diferite (balast, piatra sparta, etc), astfel incat sa asigure un drenaj corespunzator si sa contribuie la rezistenta fundatiei. Ai grija, o fundatie necorespunzatoare poate compromite planeitatea lucrarii. Metodele de dimensionare a fundatiei stabilizatoare sunt numeroase si se calculeaza in functie de tipul de pavaj, trafic etc.
 
Pregatirea fundatiei stabilizatoare se realizeaza prin decopertarea terenului la o adancime de aproximativ 30 – 60 cm. Apoi se va intinde un strat de balast sau piatra sparta. Pentru zonele carosabile – trafic greu stratul trebuie sa fie de 30 – 40 cm, pentru zonele necarosabile (trafic usor, pietonal) stratul poate avea 20 – 30 cm. Ulterior asezarii materialelor de umplutura, acestea vor fi compactate pana la atingerea gradului de compactare maxim.
 
De asemenea, in proces poate fi asezat si un strat geotextil pentru separarea stratului stabilizator de sol, insa fundatia stabilizatoare poate fi si o suprafata betonata.
 
2. Stratul de poza
 
Stratul de poza trebuie sa fie format din nisip de rau sau concasat. Din punct de vedere granulometric, materialul trebuie sa contina elemente cu diametrul de maximum 8 mm. Acesta nu trebuie sa contina mal, argila sau resturi de concasare in proportie mai mare de 3% si trebuie sa aiba o grosime cuprinsa intre 3 - 6 cm.
 
3. Finisaje
 
Rosturile dintre pavele, in general, se vor umple cu un nisip diferit de cel utilizat pentru stratul de poza. Acesta trebuie compactat corespunzator, pentru a garanta efectul autoblocant intre pavele.
 
4. Compactarea
 
Prin compactare se intelege actiunea de tasare a pavelelor pe patul de poza. Inainte de a efectua compactarea este necesar sa te asigurari ca suprafata pavajului si placa vibratorului sunt bine curatate si uscate. Aceasta operatiune va fi efectuata dupa terminarea pozarii pavelelor, prin utilizarea vibratoarelor cu placa. Intensitatea fortei de vibrare trebuie sa fie proportionala cu:
  • grosimea si cu forma pavelelor;
  • caracteristicile stratului de poza, precum si cele ale fundatiei stabilizatoare.
 
 
La compactarea suprafetelor inclinate este recomandat ca operatiunea sa fie facuta perpendicular pe panta si de jos in sus. Dupa ce pavajul a fost compactat, peste pavele va trebui intins inca un strat subtire de nisip.
 
Pentru compactarea pavelelor se recomanda folosirea placilor vibratoare acoperite cu cauciuc de protectie, pentru o uniformitate mai mare si evitarea degradarii pavelelor.
 
Iata cateva probleme cu care s-au confruntat forumistii nostri:
 
Costyy 86, forumist Misiunea Casa: Zilele acestea ma voi apuca de renovat in exterior, termoizolatie, placi ceramice pe soclu si probabil lavabil pe exterior, insa, doresc sa imi pavez curtea care este un dezastru.
 
Curtea are aproximativ 30m2, ca sa o pot pava, betona sau orice as vrea sa fac este nevoie sa scot tot betonul din curte, deoarece este ridicat pana la nivelul portii.
 
In curte va fi parcata masina. Stratul de beton nu depaseste 10 cm, si din ce imi aduc eu aminte, cred ca sub el este pavat cu caramida, daca este asa, as vrea sa las acea caramida acolo, deoarece este super tasata, si sa pun pavelele pe un strat de sapa semiumeda, daca distanta de la caramida de dedesubt pana la nivelul portii este mai mica de 10 cm, cum este mai indicat sa fac: sa cumpar pavele de 4 cm, (tinand cont ca intra doar o masina in curte) si sa pun sapa mai groasa sau sa cumpar pavele de 6 cm si sapa mai subtire?
 
In cazul in care, nu exista caramizi sub beton sau nu pot fi lasate acolo, pot pune doar stratul de sapa semiumeda de aproximativ 10 cm, si pavajul, fara sa pun alt substrat?
 
Specialistul MC: Eu as lasa betonul acolo si as ridica poarta cu circa 10 cm. Din poze ar merge.
 
La cum arata betonul actual nu prea aveti un substrat stabil asa ca mergeti pe sapa mai groasa armata cu plasa sudata si pavele de 4 cm.
 
Trebuie refacut tot, adica start foarte bine tasat de piatra sparta  - cu grosimea de 10-15 cm, sapa semiumeda, pavaj.
 
Costyy 86: Intr-adevar, poarta merge ridicata, insa nivelul strazii este mai jos si astfel nu mai pot baga masina in curte si asa m-am lungit pana in strada cu rampa ce duce in curte.
 
Betonul arata atat de rau incat de mult a inceput sa se degradeze, apoi nu s-a mai prea tinut cont de el stiind ca va trebui refacut si cativa ani la rand s-au spart lemne, sa lucrat pe el fara sa se menajeze.
 
Ma gandeam totusi sa torn un strat de beton de 12-15 cm armat cu plasa sudata si dupa ce se usuca sa mai torn o sapa semiumeda pe care sa pun pavelele de 4 cm. De tasat piatra, nu prea am cu ce sa tasez, nu am gasit niciunde de inchiriat placa compactoare.
 
Specialistul MC: Daca turnati placa de beton atunci tot trebuie sa tasati foarte bine substratul. Peste placa de beton puteti monta pavelele cu un adeziv, nu este necesar sa mai puneti sapa semiumeda.
 
Citeste intreaga discutie aici.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Geoseinteticele: materiale utile pentru lucrari de pamant Geoseinteticele: materiale utile pentru lucrari de pamant
Cum scapi de limacsi Cum scapi de limacsi
WEBINAR | Totul despre ZEOLITI WEBINAR | Totul despre ZEOLITI
Importanta utilizarii tavilor alveolare si a substratului de semanat Importanta utilizarii tavilor alveolare si a substratului de semanat
Pregatirea de toamna a gradinii (I) – 5 pasi importanti inaintea iernii Pregatirea de toamna a gradinii (I) – 5 pasi importanti inaintea iernii
Primavara in casa si in gradina Primavara in casa si in gradina

Vezi mai multe articole