Fara gaze in plina iarna

03 noiembrie, 2006

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Ministrul Seres a avertizat ca furnizorii externi pot sa intarzie livrarea gazelor naturale fara sa pateasca nimic.
 
Ministrul economiei si comertului, Codrut Seres, a avertizat ca Romania risca sa se confrunte cu un deficit de gaze naturale in aceasta iarna, pentru ca furnizorii externi nu sunt obligati de vreo clauza sa asigure necesarul aprovizionarii conform prevederilor contractuale.
 
Asta inseamna ca, in cazul in care un furnizor extern intarzie livrarea unei cantitati prevazute in contractele semnate cu societatile de distributie, Distrigaz Sud si E.ON Gaz, nu pateste nimic, in schimb provoaca "probleme destul de serioase", potrivit ministrului Seres, privind aprovizionarea cu gaze naturale.
 
"Am solicitat conducerilor Gas de France (actionarul majoritar al Distrigaz Nord - n.r.) si E.ON Ruhrgas (actionarul majoritar al E.ON Gaz, fostul Distrigaz Nord - n.r.) sa negocieze contractele de import si sa aplice aceleasi clauze ca in tarile lor de provenienta, Franta si Germania, astfel incat Romania sa beneficieze de aceleasi conditii ca si celelalte state europene", a declarat Seres. Gazele din import reprezinta aproape jumatate din consumul Romaniei.
 
Saga scumpirii gazelor naturale
 
Petrom spune ca nu e vinovat de scumpirea gazelor pe 11 noiembrie, ci UE, care ne-a impus o crestere graduala a tarifelor la productia proprie.
 
Societatile de distributie zic ca producatorii, adica Petrom si Romgaz, au solicitat preturi mai mari cu 20 de euro peste cele stabilite de Autoritatea de Reglementare in Domeniul Gazelor (ANRGN).
 
ANRGN sustine ca de vina sunt atat producatorii, cat si distribuitorii, care nu au incheiat contractele de aprovizionare cu gaze naturale pentru perioada rece.
 
Ministrul Seres gaseste insa vinovata pe toata lumea. "Petrom a pus o presiune pe distribuitori, distribuitorii au incheiat contracte fara sa se adreseze Autoritatii de Reglementare, iar aceasta trebuia sa intervina sa-si impuna punctul de vedere", a adaugat Seres.
 
Petrom se disculpa, invocand faptul ca a solicitat Ministerului Economiei doua tipuri de preturi. Unul pentru consumatorii captivi, care este un fel de protectie sociala, si altul pentru cei eligibili.
 
Compania a fost refuzata pentru ca ar fi fost vorba de subventie incrucisata. Adica ar fi marit tarifele la consumatorii eligibili ca sa acopere pierderea pricinuita de sustinerea consumatorilor casnici.
 
Preturile cresc in lant
 
Cresterea preturilor la gaze va genera scumpiri in lant. Potrivit reprezentantilor Autoritatii de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), citati de NewsIn, de la 1 decembrie pretul energiei electrice va creste cu pana la 5a intrucat majoritatea centralelor folosesc gazul drept combustibil.
 
Sursa: Evenimentul zilei

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat - 07 August 2009 Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat - 07 August 2009
Cum dispar petele in 7 pasi simpli Cum dispar petele in 7 pasi simpli
Reducerile pentru absenta de la domiciliu se acorda ori de cate ori este nevoie Reducerile pentru absenta de la domiciliu se acorda ori de cate ori este nevoie
10 ani de pasiune HORNBACH - noua campanie aniversara de publicitate 10 ani de pasiune HORNBACH - noua campanie aniversara de publicitate
Apartamente pentru orfani Apartamente pentru orfani
Primii cumparatori se muta in apartamentele din Quadra Place Primii cumparatori se muta in apartamentele din Quadra Place

Vezi mai multe articole