The Empty Shop seteaza un record national: 30 de tone de haine donate in doar doua saptamani

23 aprilie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

The Empty Shop, campania destinată donațiilor de haine inițiată de Promenada și desfășurată în alte 12 centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle, a reușit să atragă, în doar două săptămâni, peste 10.000 de donatori și o cantitate record de haine, aproximativ 30 de tone, stabilind, astfel, un record național. Aceasta a fost cea mai mare colectă făcută în România și a reușit să strângă, cu implicarea masivă a vizitatorilor centrelor comerciale, 10 tone de haine în plus față de ținta propusă.

The Empty Shop este un magazin al faptelor bune care a atras zilnic sute de oameni mărinimoși, dornici să îi ajute pe cei aflați în nevoie. Practic, The Empty Shop nu a fost niciun minut „empty”, de la momentul deschiderii și până la încheierea etapei de colectare.

În prezent, se derulează a doua etapă a campaniei, cea în care hainele sunt sortate, curățate și ambalate pentru a fi livrate beneficiarilor selectați, cu ajutorul partenerilor Let’s do it, Romania!. În următoarele două săptămâni, primele colete vor ajunge la aproximativ 500 de familii din județele Maramureș, Neamț, Iași, Constanța, Gorj, Călărași și Ialomița, dintr-un total de 1000 de familii selectate la demararea colectei.

Campania The Empty Shop s-a derulat în perioada 5 aprilie – 18 aprilie a.c., în magazinul dedicat din Promenada și în alte 12 puncte de colectare organizate în mall-urile City Park Constanța, Shopping City Timișoara, Shopping City Galați, Brăila Mall, Shopping City Piatra Neamț, Ploiești Shopping City, Shopping City Deva, Aurora Shopping Mall (Buzău), Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Sibiu.

Partenerii proiectului sunt Let’s do it, Romania!, Ariel Pods, Lenor și C&A.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Romania Construct Forum face bilantul primului an de criza in imobiliare Romania Construct Forum face bilantul primului an de criza in imobiliare
Vedetele Construct Expo - materialele care au costuri mici de intretinere Vedetele Construct Expo - materialele care au costuri mici de intretinere
P3 incheie inca un an cu performante record si pune bazele unei cresteri majore in 2017 P3 incheie inca un an cu performante record si pune bazele unei cresteri majore in 2017
Ce apartament isi permite un roman cu salariu mediu Ce apartament isi permite un roman cu salariu mediu
Ariston Thermo Romania: Vanzarile anuale de centrale termice au crescut de aproape 20 de ori in ultimii 20 de ani Ariston Thermo Romania: Vanzarile anuale de centrale termice au crescut de aproape 20 de ori in ultimii 20 de ani
Apartamente noi abia in 2007 Apartamente noi abia in 2007

Vezi mai multe articole