on

Lucrarile interioare pe timp de iarna: conditiile care trebuie respectate

27 decembrie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

In multe zone din Romania, temperaturile maxime exterioare de pe timpul zilei au scazut deja la valori usor peste 5°C, iar umezeala este la un nivel ridicat. De aceea, fiindca lucrarile de constructii si amenajari exterioare sunt la final de sezon, atentia poate fi concentrata acum catre interiorul casei. Astfel, in cazul in care inca sunt de facut lucrari inauntru, dar exista si posibilitati, energiile pot fi canalizate in aceasta directie. Cel mai important lucru este respectarea catorva reguli, de aceea, in acest articol, vom acoperi ce se poate face si ce nu, si, mai ales, in ce conditii!

In functie de stadiul de executie al casei, sunt doua situatii care pot influenta in mod categoric lucrarile realizate la interior in sezonul rece, iar acestea sunt legate de functionarea sistemului de incalzire. Cat timp exista o sursa de incalzire continua care poate mentine un regim de temperatura de 18-20°C, poate fi executata aproape orice tip de lucrare. In general, problema lucrarilor la interior in aceasta perioada a anului este data de continutul de apa din mortare si gleturi. Cantitatea continuta de acestea este transferata catre aerul interior si conduce la cresterea umiditatii interioare. In conditiile in care aceasta umiditate nu este evacuata, se poate produce aparitia condensului si, ulterior, a mucegaiului sau chiar a igrasiei. Din aceasta cauza, o masura luata de constructori este utilizarea dezumidificatoarelor, care asigura extragerea umiditatii din aerul interior.

Majoritatea lucrarilor cu mortare si vopseluri pot fi facute de la 5°C, respectiv 10°C. La fel, pot fi executate diverse lucrari de izolare termica si de inchidere a suprafetelor cu placi de gips-carton.

CITESTE SI: Instalatiile de apa calda si rece: recomandari pentru o lucrare de durata

Daca nu exista un sistem de incalzire, lucrurile devin mai delicate, iar aria de lucrari posibile mai restransa. Totusi, exista situatii in care, pentru asigurarea unui minimum de caldura, pot fi utilizate surse de incalzire locale, provizorii. Caloriferele, aerotermele sau alte incalzitoare cu aer cald pot constitui surse de caldura care mentin acel minimum de 5-10°C si permit uscarea treptata a suprafetelor. Lucrul la temperaturi scazute este destul de incomod, iar astfel pot aparea inclusiv greseli de manopera, un risc suplimentar pe langa cele produse de aplicarea materialelor la temperaturi aflate la limita inferioara recomandata de producator.

In conditii reduse de temperatura pot fi operate, fara probleme, demolari sau spargeri de pereti, pozate diverse cabluri si conductoare, fixate doze, executate structuri metalice pentru gipscarton sau tavane false sau poate fi asezata izolatia termica. In schimb, nu pot fi aplicate finisaje care necesita aclimatizare la o anumita temperatura. Este cazul parchetului laminat, al parchetului masiv si al diferitelor elemente decorative sensibile la temperatura si umiditate etc. Vopsitoriile necesita anumite conditii de temperatura pentru uscare si pentru a nu se ajunge la situatia in care un perete umed de la vopseaua decorativa sa produca mucegai inainte de a se usca. Finisajul va fi compromis, iar la finalul iernii se poate exfolia si poate lasa sa apară pete de sare pe suprafetele respective.

Asadar, o decizie privitoare la lucrarile de interior trebuie luata doar in conditiile unei sigurante depline in legatura cu asigurarea atat a regimului minim de incalzire, dar si a unei aerisiri periodice (daca exista materiale cu continut ridicat de umiditate). De asemenea, este important de pastrat in vedere faptul ca temperatura stratului suport pe care va fi aplicat un material trebuie, la randul sau, sa aiba o temperatura de minimum 5°C. De asemenea, un sfat foarte bun este evitarea tuturor situatiilor de risc, ceea ce poate fi, de cele mai multe ori, amanarea cu 2-3 luni a lucrarilor si inceperea din primavara (martie-aprilie) a lucrarilor mai pretentioase.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Piatra decorativa – Tendinte si recomandari pentru 2017 Piatra decorativa – Tendinte si recomandari pentru 2017
Locuinta unui burlac - Partea I Locuinta unui burlac - Partea I
Culoarea Anului 2024: ”Piersica Grijulie” si Designul Interior Culoarea Anului 2024: ”Piersica Grijulie” si Designul Interior
Cum sa transformi mansarda in camera pentru copilul tau Cum sa transformi mansarda in camera pentru copilul tau
Culorile anului 2021 Culorile anului 2021
Prima impresie conteaza: holul casei Prima impresie conteaza: holul casei

Vezi mai multe articole