Amenjare living tineret cu parchet masiv

Parchet masiv versus laminat versus stratificat, avantaje si dezavantaje

10 iunie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Avand in vedere multitudinea de tipuri, materiale si culori, alegerea parchetului nu-i deloc simpla. Cel clasic, din lemn masiv, pune in valoare amenajarile interioare sobre sau somptuoase, dar ofera si o varietate de forme si figuri geometrice in care poate fi montat. Parchetul laminat este ieftin si are un aspect modern, iar cel dublu sau triplu stratificat nu prea are dezavantaje.

Sigur, daca iti doresti un anume tip de parchet, cum ar fi cel masiv din lemn de cires, mahon sau palisandru, de exemplu, atunci nu mai trebuie sa pui in cumpana avantajele si dezavantajele celor 3 tipuri de parchet.

Parchetul masiv poate fi din esente autohtone precum stejar, salcam, frasin sau fag, dar si din lemn exotic precum mahon, eucalipt, cires, palisandru, maslin sau stejar brazilian.

Parchetul din lemn masiv are urmatoarele avantaje:

- este rezistent in timp, avand practic garantie pe viata daca este montat si intretinut corect;
- izoleaza termic foarte bine, lemnul fiind recunoscut ca un bun material termoizolant;
- nu retine praful si mucegaiul;
- este usor de curatat.

Ca dezavantaje amintim doua:

- pentru improspatarea aspectului, necesita ocazional o raschetare si aplicarea unui strat de finisaj, ceea ce se traduce prin costuri de intretinere;
- „lucreaza” in timp, stabilitatea lui dimensionala depinde de umiditatea lemnului. El absoarbe umiditatea excesiva si cedeaza umiditate atunci cand aerul din casa este uscat. Parchetul din lemn masiv “lucreaza” mult mai repede la diferentele de umiditate decat un parchet stratificat.

Parchetul laminat este produs din resturi de lemn sau rumegus, care apoi sunt presate si amestecate cu diversi compusi, iar la suprafata are un strat de uzura din melamina.

Avantajele parchetului laminat:
- este cel mai ieftin parchet;
- este mai usor de montat;
- nu are nevoie sa fie raschetat sau refinisat;
- unele tipuri de parchet laminat se preteaza si la montarea peste incalzirea prin pardoseala;

Dezavantajele parchetului laminat:

- ofera o calitate mai scazuta a izolarii termice si fonice;
- are o rezistenta scazuta la umiditate;
- nu poate fi raschetat;
- durata lui de viata este intre 8 si 25 de ani, in functie de calitatea materialului si de conditiile de trafic.

Parchetul stratificat poate fi dublu stratificat sau triplu stratificat. Dupa nume iti dai seama care este diferenta dintre cele doua, adica unul are doua straturi, celalalt are straturi. Cel triplu stratificat este mai stabil dimensional datorita existentei stratului 3, care contrabalanseaza intreaga placa.

Avantajele parchetului stratificat:

- are stabilitate dimensionala, “lucreaza” mai lent si mai putin in timp;
- ofera o buna izolare termica;
- are rezistenta in timp si la uzura;
- permite instalarea unui sistem de incalzire prin pardoseala;
- transferul termic depinde de grosimea parchetului;
- este usor de montat datorita sistemul de instalare cu click.

La acest tip de parchet semnalam un singur dezavantaj: poate fi raschetat, dar nu de prea multe ori.

Fiecare tip de parchet are avantajele si dezavantajele lui. Alegerea ramane la latitudinea ta, in functie de stilul incaperii, dar si de buget. In cazul in care doresti o pardoseala durabila si de calitate, recomandarea noastra este sa eviti achizitionarea celei mai ieftine game de parchet laminat. De cele mai multe ori, gamele mai scumpe se dovedesc a fi si superioare calitativ.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Solutia alternativa la sapa de egalizare Solutia alternativa la sapa de egalizare
Ingrijirea parchetului Ingrijirea parchetului
Montarea parchetului – actiuni premergatoare Montarea parchetului – actiuni premergatoare
Placi mai mari, pentru detalii mai fine Placi mai mari, pentru detalii mai fine
Parchetul triplu stratificat - distins si durabil Parchetul triplu stratificat - distins si durabil
Pardoseala din lemn Pardoseala din lemn

Vezi mai multe articole