on

Pentru o terasa exterioara, granit sau ardezie?

30 iunie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Granitul si ardezia sunt doua dintre cele mai populare pietre naturale folosite la realizarea unei terase exterioare. Detaliile care se iau in considerare la pardoseala unei terase neacoperite sunt urmatoarele: rezistenta si gradul de aderenta, avandu-se in vedere ca locul este expus diferitelor procese meteorologice (ploi, ninsori, inghet-dezghet). Aderenta unei pietre naturale rezulta din felul in care este prelucrata suprafata acesteia: mata, periata, buciardata sau fiamata.

Rezistenta este data de grosime pietrei, dar si de structura interna a rocii din care provine placa. Bineinteles, cand alegem materialele pentru orice amenajare, vom lua in calcul si pretul investitie si, nu in ultimul rand, conditionarile estetice, despre care vom vorbi la sfarsit.

Daca majoritatea romanilor sunt de multi ani tot mai atrasi de travertin ca material de folosit la terasele terase exterioare, la un trotuar in jurul casei sau pentru o alee pietonala etc., granitul si ardezia vin si ele in forta. In cazul unor proiecte mai putin pretentioase, granitul poate fi o optiune mai mult decat rezonabila si accesibila ca investitie.

In aceasta categorie intalnim, printre altele, trei tipuri de placi de granit Padang Yellow buciardat, Peach Red fiamat sau Rock Star Grey fiamat. Majoritatea placilor au dimensiuni de 60 x 30 cm, cu grosimi de 2,5 cm. O solutie si mai ieftina, pentru spatii cu tenta rustica sau vintage, o gasim in piatra cubica (Gri Antracit Natur, Gri Sare si Piper Natur, Maple Red Natur).

Granit Padang Yellow (Aur Desert) Buciardat 60 x 30 x 2.5 cm

Granit Rock Star Grey Fiamat 60 x 30 x 2.5 cm

Piatra Cubica Granit Maple Red Natur

Ardezia se afla intr-o alta clasa, superioara din mai multe puncte de vedere: rezistenta mai mare, diversitate cromatica, dimensiuni variate si mai multe alte produse din ardezie cu care se poate asocia. Din ardezie avem placi poligonale (Kavala si Sikis), dar si piatra cubica, cea din urma putand fi utilizata si la alei, parcari sau piatete. Piatra cubica din ardezie Kavala Natur se distinge prin dimensiunile sale care pot fi si de 10 x 10 cm, dar si de 20 x 10 cm. Primul model este destinat mai ales locurilor mici, in care ajuta la crearea intimitatii, in timp ce al doilea amplifica senzatia de spatialitate, fiind mai potrivit pentru locurile de dimensiuni mari si medii. Piatra cubica din ardezie Kavala antichizata (marginile rotunjite) este foarte eleganta, mai ales cand este montata fara rosturi.

Este poate momenul potrivit aici sa amintim de tratamentul firesc si obligatoriu al pietrei naturale. Nu uitati ca piatra trebuie impermeabilizata in orice tip de amenajare – exterioara sau interioara -, iar in conditii de umiditate crescuta este nevoie de hidroizolatie. Vedeti ce presupune un sistem de hidroizolatie de la PIATRAONLINE!

Ardezie poligonala Kavala - Lespezi

Piatra Cubica Ardezie Kavala Antichizata 10 x 10 x 3-5 cm

Ardezie poligonala Sikis - Lespezi

Piatra Cubica Ardezie Kavala Natur

Din aceasta simpla enumerare (gama este mult mai bogata), ne dam seama ca diversitatea solutiilor ne pune in fata unei sarcini deloc usoare cand va trebui sa alegem materialele cu care vom placa la exterior casa. Evident, trebuie sa ne gandim la relatia curte-casa ca la un tot unitar – aici intalnind conditionarile estetice de care vorbeam mai sus. Piatra naturala, in diversele ei forme/produse, va conferi mereu unitate stilistica unei curti, indiferent de dimensiunea ei. Insa o terasa exterioara va sta foarte bine si alaturi de un zid acoperit cu tencuiala decorativa. In acest caz, poate fi utilizat unul dintre tipurile de tencuiala decorativa de aici.

In loc de concluzie! Va fi intotdeauna mai usor de asociat o placare exterioara a casei facuta cu granit cand stim ca exista modalitati de a ne face si terasa din granit, la fel intamplandu-se si cu produsele din ardezie (unde optiunile sunt si mai mari). Cu toate acestea, nu materialul (granitul, ardezia, marmura, travertinul etc.) este cel care ne conditioneaza in primul rand, ci culoarea. Culoarea constituie elementul principal de alegere a unei pietre naturale in amenajarile exterioare si interioare. In acest articol am subliniat potentialul a doua tipuri de piatra naturala pentru amenajarile exterior, fiecare cu caracteristicile ei. Alegerea finala va apartine.

Sursa foto: piatraonline.ro si piatraonline.com

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Reguli la plantarea murilor si a zmeurilor Reguli la plantarea murilor si a zmeurilor
Pavarea spatiilor exterioare: 5 motive pentru care sa alegi gresia de exterior Pavarea spatiilor exterioare: 5 motive pentru care sa alegi gresia de exterior
Transforma-ti balconul in terasa de vara Transforma-ti balconul in terasa de vara
Infiltratiile in acoperisul terasa. Unde apar si cauze Infiltratiile in acoperisul terasa. Unde apar si cauze
Amenajarea balconului Amenajarea balconului
Transforma balconul intr-un sanctuar al relaxarii Transforma balconul intr-un sanctuar al relaxarii

Vezi mai multe articole