Veranda Mall are trei noi chiriasi: Nedelya, Sevda, VEER

14 martie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Lanțul de cofetării Nedelya, cu peste 20 de ani de tradiție, a deschis o nouă locație în București, în Veranda Mall, unde vizitatorii pot găsi torturi proaspete pentru toate gusturile și orice eveniment. De asemenea, centrul comercial urmează să inaugureze încă două magazine: buticul de bijuterii Sevda şi brandul de încălţăminte VEER.

"Vrem să aducem locuitorilor din Obor o diversitate de produse, servicii şi activităţi de petrecere a timpului liber la câteva minute distanţă de casă. Pentru a ne atinge obiectivul, luna aceasta am deschis la Veranda Mall cofetăria Nedelya, iar în curând centrul comercial va găzdui magazinele Sevda şi Veer. Vom continua să extindem portofoliul de chiriaşi şi de evenimente, astfel încât vizita la mall să fie cât mai plăcută”, a declarat Maria Crăciun, Center Manager Veranda Mall.

Nedelya este un brand din Bulgaria, fondat de Radoslava şi Gheorghi Mincevi în anul 1993. Lanţul de cofetării este liderul torturilor făcute manual, cu peste 30 de locații în Europa de Est. Magazinul din Veranda Mall este al cincilea din Bucureşti şi ocupă o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi. Produsele de înaltă calitate, precum cele folosite în vechile cofetării vieneze, satisfac cele mai exigente cerințe ale pasionaților de prăjituri și torturi. Preparatele sunt proaspete, iar orice comandă este atent executată până la cel mai mic detaliu.

Totodată, Veranda Mall va mări portofoliul de magazine cu alți doi chiriași din zona de fashion, la finalul acestei luni fiind programate inaugurarea lanţului naţional de bijuterii Sevda şi magazinul de încălţăminte VEER.

Veranda Mall continuă tradiția activităților de petrecere a timpului liber în familie, îmbinând cumpărăturile cu momentele de neuitat alături de cei dragi. Pe 25 martie, de la ora 18:00, centrul comercial organizează un concert live marca Smiley, cu acces gratuit. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Sushi Terra şi va avea loc lângă spațiul special amenajat pentru copii, iar în deschidere va cânta Sore.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Ciprian Oprea, MCA Grup: Ironie. Noi ne extindem la export, iar piaţa locală a uşilor de garaj va fi atacată de producători străini  Ciprian Oprea, MCA Grup: Ironie. Noi ne extindem la export, iar piaţa locală a uşilor de garaj va fi atacată de producători străini
Legrand România prezintă Classe 300EOS with Netatmo, primul interfon conectat cu asistent vocal Amazon Alexa încorporat. Legrand România prezintă Classe 300EOS with Netatmo, primul interfon conectat cu asistent vocal Amazon Alexa încorporat.
Gatitul cu abur- tehnica bucatarilor profesionisti adusa de Electrolux in bucatariile casnice Gatitul cu abur- tehnica bucatarilor profesionisti adusa de Electrolux in bucatariile casnice
Au inceput executarile la Laguna Residence - 18 mai 2010 Au inceput executarile la Laguna Residence - 18 mai 2010
Cheltuielile pentru interfon se recupereaza de la fiecare apartament Cheltuielile pentru interfon se recupereaza de la fiecare apartament
Ghetea: Prima Casa va relansa creditul si va stimula constructia de noi locuinte - 28 Mai 2009 Ghetea: Prima Casa va relansa creditul si va stimula constructia de noi locuinte - 28 Mai 2009

Vezi mai multe articole