on

Synology lanseaza DiskStation Manager 6.2.2

17 iulie, 2019

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Synology® Inc. a lansat versiunea 6.2.2 a sistemului de operare DiskStation Manager - o platforma solida de gestionare a informatiei, cu fiabilitate testata si demonstrata la scara larga.

Unul dintre criteriile care stau la baza dezvoltarii unui echipament de tip NAS performant si fiabil este utilizarea unor componente hardware puternice, capabile sa indeplineasca toate cerintele utilizatorilor carora li se adreseaza. Cu toate acestea, elementele de natura hardware reprezinta doar o parte a problemei si, la fel ca in cazul altor solutii IT moderne, este absolut necesara o componenta software cel putin la fel de puternica. In plus, sistemul de operare au unui NAS este responsabil si de functionalitatea/versatilitatea echipamentului, de usurinta cu care se configureaza si se utilizeaza acesta, de experienta finala a utilizatorului, in general. Din acest motiv, Synology a alocat maximum de resurse pentru crearea, dezvoltarea si imbunatatirea continua a solutiei DiskStation Manager (DSM), care echipeaza echipamentele sale de stocare si care se bucura de apreciere in toata lumea. Platforma a ajuns acum la versiunea 6.2.2, aducand o serie de functii noi cu scopul optimizarii modului de operare si imbunatatirii performantelor.

"Solutia DSM 6.2 a fost testata in practica pe scara larga, multumita celor peste 3.4 milioane de echipamente NAS Synology care o folosesc. Proiectata special pentru infrastructura IT a utilizatorilor si adaptata pentru orice mediu de lucru, DSM 6.2.2 vine acum cu mai multe optiuni, concepute pentru a le permite administratorilor IT sa exercite mai mult control asupra intregului sistem", a spus Hewitt Lee, Director of Product Management la Synology. "In acest fel, utilizatorii din mediul de afaceri au la dispozitie servicii de gestionare a datelor mai potrivite pentru nevoile lor", a continuat acesta.

Lansarea Synology DiskStation Manager 6.2.2 isi propune sa aduca in primul rand o optimizare a sistemelor, prin imbunatatirea performantelor in mediile de productie cu ajutorul unor optiuni de configurare granulare, disponibile pentru Snapshot Replication, iSCSI Manage si Synology High Availability. Totodata, este introdus un mecanism inteligent de actualizari, prin care acestea sunt instalate numai atunci cand ofera avantaje reale. Decizia de update este luata in mod automat dupa efectuarea unei analize, in functie de serviciile care ruleaza pe un sistem.

In acest fel, sunt reduse la minimum intreruperile de functionare, fara ca experienta utilizatorilor sa aiba de suferit. Si suportul tehnic a fost imbunatatit, Storage Manager oferind acum mai multe informatii si sfaturi, pentru a reduce incidenta erorilor umane si pentru a ajuta utilizatorii sa descopere mai usor anumite probleme. O noutate absoluta o reprezinta Migration Assistant - un instrument aflat deocamdata in stadiu Beta, ce promite procese mult mai rapide si mai sigure in cazul modificarilor hardware. Acesta permite migrarea intregului sistem, cu tot cu volume, numere de identificare ale unitatilor logice (LUN) si setari, reducand practic la minimum orice perturbari care ar putea aparea in operare. Odata cu trecerea la DSM 6.2.2, utilizatorii mai primesc si alte imbunatatiri notabile. Printre acestea, se numara suportul pentru unitati de stocare IronWolf si IronWolf Pro cu capacitatea de 14TB, noua functie de actualizari de firmware a controller-ului SAS pentru anumite modele si suportul Integrated Windows Authentication si servicii Google LDAP.

O data cu lansarea noii versiuni, Synology isi reia angajamentul de a furniza suport pe termen lung pentru produsele sale, promitand actualizari de securitate si patch-uri pentru echipamentele ce folosesc sistemul de operare DSM 6.2 pana in anul 2023. In felul acesta, mediul de afaceri are garantia unor solutii stabile pe termen lung, care sa le permita mentinerea unei productivitati la nivel ridicat.

Pentru mai multe informatii despre DSM 6.2, click aici.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

PIATRAONLINE inaugureaza cel mai mare spatiu exterior din Romania dedicat pietrei naturale, cu o investitie de peste 200.000 Euro PIATRAONLINE inaugureaza cel mai mare spatiu exterior din Romania dedicat pietrei naturale, cu o investitie de peste 200.000 Euro
SYMMETRICA: De unde aleg clientii finali sa cumpere pavajul SYMMETRICA: De unde aleg clientii finali sa cumpere pavajul
Brico Depot Romania, alaturi de WWF pentru reducerea riscurilor de taieri ilegale de paduri Brico Depot Romania, alaturi de WWF pentru reducerea riscurilor de taieri ilegale de paduri
Abateri grave la comercializarea materialelor de constructii Abateri grave la comercializarea materialelor de constructii
Bucuresti Mall se pregateste pentru toamna cu noi branduri in portofoliu Bucuresti Mall se pregateste pentru toamna cu noi branduri in portofoliu
TeraPlast S.A., cresteri in linie pe toate companiile din grup in primul trimestru TeraPlast S.A., cresteri in linie pe toate companiile din grup in primul trimestru

Vezi mai multe articole