The Empty Shop seteaza un record national: 30 de tone de haine donate in doar doua saptamani

23 aprilie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

The Empty Shop, campania destinată donațiilor de haine inițiată de Promenada și desfășurată în alte 12 centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle, a reușit să atragă, în doar două săptămâni, peste 10.000 de donatori și o cantitate record de haine, aproximativ 30 de tone, stabilind, astfel, un record național. Aceasta a fost cea mai mare colectă făcută în România și a reușit să strângă, cu implicarea masivă a vizitatorilor centrelor comerciale, 10 tone de haine în plus față de ținta propusă.

The Empty Shop este un magazin al faptelor bune care a atras zilnic sute de oameni mărinimoși, dornici să îi ajute pe cei aflați în nevoie. Practic, The Empty Shop nu a fost niciun minut „empty”, de la momentul deschiderii și până la încheierea etapei de colectare.

În prezent, se derulează a doua etapă a campaniei, cea în care hainele sunt sortate, curățate și ambalate pentru a fi livrate beneficiarilor selectați, cu ajutorul partenerilor Let’s do it, Romania!. În următoarele două săptămâni, primele colete vor ajunge la aproximativ 500 de familii din județele Maramureș, Neamț, Iași, Constanța, Gorj, Călărași și Ialomița, dintr-un total de 1000 de familii selectate la demararea colectei.

Campania The Empty Shop s-a derulat în perioada 5 aprilie – 18 aprilie a.c., în magazinul dedicat din Promenada și în alte 12 puncte de colectare organizate în mall-urile City Park Constanța, Shopping City Timișoara, Shopping City Galați, Brăila Mall, Shopping City Piatra Neamț, Ploiești Shopping City, Shopping City Deva, Aurora Shopping Mall (Buzău), Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Sibiu.

Partenerii proiectului sunt Let’s do it, Romania!, Ariel Pods, Lenor și C&A.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Adrian Ciocanea: Taxarea centralelor de apartament, solutie contra poluarii Adrian Ciocanea: Taxarea centralelor de apartament, solutie contra poluarii
Cu cat s-au ieftinit apartamentele din Bucuresti Cu cat s-au ieftinit apartamentele din Bucuresti
Marii producatori de geamuri termopan isi dubleaza vanzarile Marii producatori de geamuri termopan isi dubleaza vanzarile
Sub zapada? Intampina iarna cu uneltele pentru zapada Fiskars Sub zapada? Intampina iarna cu uneltele pentru zapada Fiskars
Romanii au dat un miliard de euro pe mobila Romanii au dat un miliard de euro pe mobila
Preturile mari au modificat cererea de apartamente in blocuri noi Preturile mari au modificat cererea de apartamente in blocuri noi

Vezi mai multe articole