Casa de fier cu 500 de euro/mpc

23 octombrie, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Casele pe structura metalica reprezinta o alternativa serioasa, mai ales in ceea ce priveste pretul, la casele traditionale, din zidarie.
 
Cei care spera ca vor scapa astfel de inflatia imobiliara se insala: dezvoltatorii de case pe structura metalica usoara anunta scumpiri ale acestor tipuri de locuinte cu pina la 30%. „Vinzarile s-au triplat in acest an fata de 2006. Pe de alta parte, tinind cont ca toate materialele de constructie se scumpesc, iar mina de lucru este tot mai scumpa si mai greu de gasit, catre sfirsitul acestui an pretul caselor pe structura metalica va creste cu aproximativ 30%“, ne-a spus Marius Rotaru, administratorul firmei SC Unic-Rotarex SRL. Acesta mai spune ca aproximativ o treime din locuintele construite in Ungaria sint pe structura metalica.
 
In prezent, pretul unei astfel de case, la cheie, este de aproximativ 500 de euro pe metrul patrat construit, plus TVA. Potrivit directorului Metalplast Construct, Dan Paune, pretul unei case cu schelet metalic poate ajunge si la 700 de euro metrul patrat construit, in conditiile in care casa beneficiaza de finisaje mai deosebite, precum si de o arhitectura deosebita. „Cu cit intra mai mult metal, cu atit o casa va fi mai scumpa“, a mai spus Dan Paune. Peretii caselor cu structura metalica sint constituiti din profiluri din otel zincat ambutisate la rece.
 
„Ramele confectionate din structura metalica se fixeaza de placa de beton cu ancore mecanice si fiole chimice care asigura o fixare definitiva a casei pe fundatie“, a precizat Marius Rotaru. Aceasta modalitate de prindere presupune fixarea unor tije filetate in fundatie cu ajutorul unor componente chimice care formeaza un fel de adeziv. Ramele sint prinse de fundatie din 50 in 50 de centimetri.
 
Peretii casei pot fi confectionati la partea exterioara din placi de polistiren tencuite pe plasa din fibra de sticla sau din placi de OSB tencuite pe plasa rabit. La partea interioara, peretii vor fi confectionati din placi de gips carton in doua straturi. Intre placarea exterioara si cea interioara se monteaza un strat de izolatie din vata sticlata caserata cu folie de aluminiu. „Peretii astfel confectionati asigura un confort termic si fonic ridicat, echivalent cu cel asigurat de un perete din zidarie de caramida plina de 1,20 metri grosime“, a mai spus Marius Rotaru, amintind astfel un avantaj important al acestui tip de casa.
 
Planseele se realizeaza cu grinzi metalice dimensionate in functie de proiect, pe care se fixeaza cu suruburi autoforante placi OSB cu grosimea de 20 de milimetri. Peste aceasta placa se asaza un strat de polistiren extrudat dens si se toarna o sapa de nisip cu ciment. Sarpanta poate fi realizata din aceleasi profiluri ca si ramele peretilor sau poate fi construita din lemn. Sarpanta se prinde de ramele peretilor cu suruburi metrice.
Dezavantajele metalului
 
Principalul dezavantaj al acestui gen de casa este ca nu se pot realiza suprafete vitrate foarte mari si nici plansee in consola foarte mari. Planseul in consola este balconul.
 
„Se pot face balcoane de o anumita marime, in functie de portanta betonului planseului“, a spus Dan Paune, adaugind ca exista si solutii pentru cei care vor balcoane mai mari.
 
Sursa: Cotidianul

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Caterata, proiecte de 250-300 milioane de euro Caterata, proiecte de 250-300 milioane de euro
BNR nu va urmari piata imobiliara BNR nu va urmari piata imobiliara
Mai putin de jumatate din locuintele promise au reusit sa fie livrate - 19 Martie 2009 Mai putin de jumatate din locuintele promise au reusit sa fie livrate - 19 Martie 2009
Autovehicule, locuinte, fabrici conectate: solutiile inteligente Bosch fac viata de zi cu zi mai usoara Autovehicule, locuinte, fabrici conectate: solutiile inteligente Bosch fac viata de zi cu zi mai usoara
Casa si gradina in Bucuresti la pret de apartament Casa si gradina in Bucuresti la pret de apartament
Vinzarile de case au crescut in 2006 si cu 60% Vinzarile de case au crescut in 2006 si cu 60%

Vezi mai multe articole