Ingrijirea plantelor in sezonul rece

Expozitie despre ingrijirea plantelor in sezonul rece la Hornbach

24 octombrie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Pentru că a început toamna, iar iubitorii de plante trebuie să facă acum unele schimbări pentru ca acestea să înfrumusețeze grădinile și anul viitor, magazinele Hornbach organizează luna aceasta o expoziție dedicată îngrijirii plantelor pe timpul sezonului rece.

Conform specialiștilor Hornbach, pregătirea plantelor pentru iarnă trebuie să urmeze câțiva pași importanți. În primul rând, înainte de a le aduce în interior, este nevoie ca acestea să fie curățate de frunzele căzute, de cele uscate și bolnave, precum și de părțile lemnoase moarte. În această etapă, dacă pe plantă există paraziți, este necesar un tratament special, înainte să fie adusă în interiorul locuinței.

A doua etapă presupune alegerea unui pământ potrivit pentru plante. De asemenea, este recomandată, pe toată perioada în care planta stă la interior, utilizarea unei stropitoare cu cioc lung și îngust și a unui pulverizator, cu care frunzele pot fi tratate mai ușor împotriva paraziților.

Alegerea unui loc potrivit este următorul pas. Nu este recomandat să așezăm plantele în apropierea sau pe direcția unei ferestre larg deschise, deoarece, din cauza curenților reci de aer putem observa pierderea bobocilor, a florilor și chiar a frunzelor. Și insuficiența luminii poate crea probleme serioase, precum creșterea alungită a tulpinilor, formarea unui frunziș rar sau incapacitatea producerii bobocilor florali.

Plantele de origine tropicală trebuie tratate cu o atenție deosebită, deoarece pot fi afectate foarte rapid de frig. În ceea ce privește plantele care nu pot fi mutate în interior, dar care sunt slab rezistente la temperaturi scăzute, este indicat să fie acoperite cu materiale specifice care protejează plantele pe timpul iernii.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Credite cu taraita in programul Credite cu taraita in programul "Prima casa" - 25 Iunie 2009
Blackpearl: Construim mai multe apartamente dupa ce bancile reiau creditarea populatiei - 16 februarie 2010 Blackpearl: Construim mai multe apartamente dupa ce bancile reiau creditarea populatiei - 16 februarie 2010
Uponor aniverseaza 100 de ani Uponor aniverseaza 100 de ani
Romanii sfideaza criza. Pretul apartamentelor din sectoarele 5 si 6 construite in perioada comunista au crescut usor - 14 Martie 2009 Romanii sfideaza criza. Pretul apartamentelor din sectoarele 5 si 6 construite in perioada comunista au crescut usor - 14 Martie 2009
Praktiker Romania a oferit cadou un apartament in Bucuresti Praktiker Romania a oferit cadou un apartament in Bucuresti
Credite bancare pentru lucrari majore necesare blocului Credite bancare pentru lucrari majore necesare blocului

Vezi mai multe articole