Misterele TVA-ului in tranzactii imobiliare: Fiscul spune ca 1.000 de persoane fizice s-au conformat si au platit la timp - 22 februarie 2010

22 februarie, 2010

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Fiscul romanesc s-a angajat in cea mai mare operatiune de recuperare a unor impozite pe care le considera neplatite la timp - recuperarea TVA de la dezvoltatorii de locuinte persoane fizice, estimat la 700 milioane de euro.
Aceasta suma reprezinta aproape 2% din veniturile anuale la bugetul consolidat sau circa 0,5% din PIB.
Unii dintre acesti dezvoltatori au reactionat si acuza Fiscul de aplicare retroactiva a legislatiei, de neclaritate si de chiar abuz.
 
Insa procesul este atat de complicat si presupune atat de multe resurse incat este greu de estimat cati bani vor fi stransi si daca efortul de colectare va fi intr-adevar recompensat.
Fiscul afirma ca toate persoane fizice care au facut tranzactii imobiliare "cu caracter comercial" ar trebui sa plateasca catre stat TVA. In viziunea Fiscului, cu caracter comercial inseamna mai mult de cinci tranzactii si o valoare insumata mai mare de 35.000 de euro.
Cu alte cuvinte, cine a cumparat un teren, a facut cinci case pe el si le-a vandut ca persoana fizica incasand in total de exemplu 250.000 de euro ar fi trebuit sa plateasca statului 19% din aceasta suma. Adica cei care au cumparat au platit de fapt TVA, care i se cuvine statului, dezvoltatorul nefacand decat sa-l retina, ca la o achizitie oarecare de la un magazin.
Conform unor surse din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, doar 1.000 de persoane fizice s-au conformat platii catre Fisc a TVA incasat din dezvoltarea unor imobile.
In general, Fiscul romanesc nu are aceeasi imagine de institutie dura si exacta ca cel american sau german, care anunta periodic razboaie cu contribuabili puternici ca actori, sportivi sau miliardari cu conturi ascunse in Elvetia.
Contribuabilii romani se plang mai degraba de abuzuri mai marunte, birocratie sau coruptie.
Aceasta operatiune, care se refera la tranzactii efectuate in urma cu 3-4 ani, poate fi comparabila cu ceea ce se intampla in tarile unde Fiscul este mai puternic.
Insa faptul ca ofensiva vine dupa o lunga perioada in care reprezentantii Ministerului Finantelor nu au dat explicatii clare cu privire la acest impozit creeaza dificultati serioase.
Mai mult, nici acum nu este foarte limpede de ce sunt considerata ca limita inferioara de la care se aplica plata TVA
Pragul de 35.000 de euro este stabilit prin Legea TVA/2002, care mai prevede ca si persoanele fizice care desfasoara activitati liberale sunt inregistrati ca platitori de TVA odata atinsa aceasta limita intr-un an.
In guvernarea PNL (2004-2008) dinspre conducerea ANAF au venit mesaje confuze cu privire la acest impozit. Dupa 2009, pe fondul caderii veniturilor la buget, s-a pus problema recuperarii acestor bani.
ANAF a luat atunci declaratiile fiscale de la notariate, a agregat informatiile si a facut un tabel cu persoanele fizice in ordinea descrescatoare a tranzactiilor.
Au rezultat astfel circa 7.000 de contribuabili despre care Fiscul considera ca ar fi trebuit sa se inregistreze ca platitori de TVA.
Cei 7.000 de contribuabili au facut circa 85.000 de tranzactii in valoare totala de 14,8 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro), majoritatea in perioada 2006-2008, dar numai pentru o parte dintre acestea trebuia platit TVA. Cine stabileste pentru care dintre ele? Evident, Fiscul.
"Sunt tranzactii din perioada 2006 -2008 pentru ca de atunci exista declaratii la Uniunea Notarilor privind impozitul pe venit", explica surse din ANAF.
Intr-adevar, nici o tranzactie nu poate fi inregistrata la notari daca nu se plateste impozitul pe venit, cu o valoare de maxim 3% in functie de durata detinerii proprietatii, deci este un impozit platit prin retinere la sursa. Statul a ales astfel sa construiasca "o poarta" pentru plata acestui impozit: notarul nu inregistreaza tranzactia daca nu este platit impozitul. De ce nu s-a procedat la fel si in cazul TVA? Nu este clar.
Fiscul s-a organizat pentru operatiunea "TVA de la dezvoltatorii imobiliari persoane fizice" de la mijlocul anului trecut, cand conducerea ANAF a dat un ordin privind o metodologie de control pentru aceste operatiuni.
De ce nu a fost si inainte aceasta metodologie? Iarasi sursele din ANAF nu dau explicatii clare.
"Poate ca nu a fost vointa politica", spun reprezentantii ANAF. Dar trebuie vointa politica pentru aplicarea legii?
Sursele ANAF afirma ca existenta celor 1.000 de persoane care s-au conformat voluntar si s-au inregistrat ca platitoare de TVA pentru ca au facut tranzactii imobiliare cu caracter comercial arata ca legea trebuie aplicata.
La jumatatea lunii februarie 2010, erau emise circa 285 de decizii de impunere pentru recuperarea a 156 milioane de lei (37 mil euro), afirma sursele citate. Pentru o parte din acesti bani Fiscul a obtinut sechestru pe conturi sau bunurile persoanelor fizice.
Nu sunt date cati bani au fost recuperati pana acum, de cand a inceput operatiunea si pe ce mizeaza Fiscul si nici despre sumele platite de catre cei 1.000 care s-au conformat.
Persoanele fizice care sunt incadrate in categoria investitori imobiliari de catre Fisc pot sa ceara deducerea TVA-ului platit, daca au acte justificative.
Neplata TVA are un termen de prescriptie de cinci ani de la momentul tranzactiei, dar daca Fiscul incepe controlul si cere returnarea, prescriptia nu se mai aplica.
Cea mai cunoscuta persoana fizica care a incheiat astfel de operatiuni si careia Fiscul ii cere banii de pe TVA inapoi este deputatul PSD Robert Negoita, care a dezvoltat pe persoana fizica un intreg ansamblu rezidential.
Negoita a devenit sambata vice-presedinte al PSD. Reprezentantii Fiscului, care raporteaza la guvernarea PD-L, afirma ca aceasta campanie de recuperare a TVA nu are nici un resort politic.
 
Sursa: Ziarul financiar

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Presiuni pe costul caselor noi Presiuni pe costul caselor noi
Formula Formula "Prima casa" pe site, momeala agentilor imobiliari - 13 Iulie 2009
Magazinul de case Magazinul de case
EXPERIENTA BIFE-SIM 2013: conferinte, consultanta si programe speciale EXPERIENTA BIFE-SIM 2013: conferinte, consultanta si programe speciale
Praktiker: Tintele principale sunt orasele de dimensiuni medii Praktiker: Tintele principale sunt orasele de dimensiuni medii
Impact: Ne-am putea orienta catre locuinte de tip Impact: Ne-am putea orienta catre locuinte de tip "low cost"

Vezi mai multe articole