Sticla - o altfel de inteligenta neconventionala

Sticla - o altfel de inteligenta neconventionala

04 decembrie, 2007

comenteaza trimite unui prieten printeaza

In ultimele decenii sticla a inceput sa fie folosita in domenii cu care la prima vedere nu are nici o legatura. Cine si-ar fi putut imagina in secolele trecute ca din sticla se pot face cabluri pentru transmisia de date. Fibra optica inlocuieste acum cablurile din cupru folosite in telefonie si nu numai. Printre realizarile ultimelor decenii se numara si asa-numita sticla cameleon. Ea contine un amestec bine dozat de cloruri, bromuri si ioduri de argint, care reactioneaza reversibil la actiunea luminii, intunecindu-se cu atit mai mult cu cit lumina este mai puternica si devenind, din contra, mai transparenta la lumina slaba. Aplicatiile nu au intirziat sa apara in cele mai diverse domenii, incepind cu ochelarii de soare, geamurile locuintelor, parbrizul automobilelor, reglarea iluminarii in diverse conditii (culturi artificiale, hale industriale etc.) si chiar realizarea de memorii pentru masinile de calcul electronice. Anul acesta compania franceza Saint-Gobain a anuntat producerea unei "sticle inteligente" numite "Privalite", care poate sa se transforme, prin simpla actionare a unui intrerupator, dintr-o sticla obisnuita intr-una fumurie, care nu mai permite privirilor curioase sa vada ce se intimpla dincolo de fereastra inchisa.
Dar pana la a se ajunge aici, unul dintre primele tipuri de sticla inteligenta a fost considerata oglinda, obtinuta prin metalizarea sticlei. Sunt cunoscute numeroase procedee de aplicare pe suprafata sticlei a unor particule metalice ce-i confera propritati optice, electrice sau decorative foarte pretioase. Asta intrucat suprafata sticlei are capacitatea de a fixa puternic particule solide.
 Mult timp oglinzile s-au fabricat prin depunerea pe sticla a unui strat de amalgam de staniu (aliaj de Sn si Hg). Acest procedeu a fost parasit deoarece amalgamul nu este stabilit si degaja in permanenta vapori toxici de mercur. Din acelasi motiv aceste oglinzi se degradau relativ repede. Astazi oglinzile se fabrica prin depunerea pe sticla a unui strat de argint metalic. Atentie deosebita se da pregatirii suprafetei sticlei pentru a se asigura o buna aderenta a argintului. In acest scop placa de sticla se lustruieste usor cu un abraziv foarte fin. Se inlatura apoi orice urma de grasime prin tratarea sticlei cu un degresant puternic. Suprafata astfel curatata se spala cu apa si se pastreaza acoperita cu o pelicula de apa distilata pana la argintare.
Daca pe sticla se depune o pelicula de dioxid de staniu, aceasta are proprietati semiconductoare. Peliculele semiconductoare au multe aplicatii in laboratoare si in industrie. Ele sunt utilizate mult pentru incalzirea electrica a obiectelor de sticla sau a continutului lor. Astfel, ferestrele avioanelor si in special cele din cabina echipajului sunt protejate pe aceasta cale impotriva givrajului (acoperiri cu gheata), fenomene curente la inaltimile de zbor ale avioanelor moderne.
Fibrele din sticla, cele mai uimitoare produse obtinute din sticla, au intrat de mult in practica industriala, avand numeroase utilizari curente.
Una din cele mai simple metode de obtinere a fibrelor de sticla este tragerea lor din baghete. Daca o bagheta mentinuta in pozitie verticala este incalzita pana la topire la capatul inferior, se formeaza la un moment dat o picatura de sticla topita. Picatura tinde sa se desprinda de bagheta, antrenand dupa sine un fir de sticla. In cazul cand firul este infasurat pe un tambur ce se roteste, tragerea firului poate continua vreme indelungata, obtinundu-se un fir lung.
Fibrele de sticla au o rezistenta mecanica mare, pe care o pastreaza pana la cca. 250°C. De asemenea au o stabilitate chimica buna si o greutate volumetrica mica. De mare utilitate sunt proprietatile izolate, termice si fonice ale fibrelor de sticla. Izolatiile termice pe baza de vata de sticla sunt mult utilizate; la fel placile si ,,saltelele” prinse intre doua retele de sarma. Ele sunt utilizate la izolarea termica a conductelor ce transporta fluide calde sau cele ce trebuie ferite de inghet, a cazanelor cu aburi, a unor cuptoare sau a unor instalatii din industria chimica. Fibrele de sticla si-au gasit utilizari in izolarea termica a navelor cosmice si la realizarea unor sisteme de protejare a lor impotriva incalzirii excesive la reintalnirea in atmosfera. Izolarea fonica gaseste in vata si tesaturile din sticla materiale ideale care absorb intens sunetele, sunt usoare, neinflamabile.
Tesaturile simple din fibre de sticla (impasliturile) impregnate cu bitum sunt folosite pentru izolatii hidrofuge foarte durabile. In industria chimica tesaturile din sticla se folosesc la confectionarea filtrelor, mult mai rezistente ca cele clasice.
O utilizare speciala, moderna, a fibrelor si tesaturilor din sticla este la fabricarea sticloplasticelor-sticla care se utilizeaza pentru confectionarea unor piese in constructia de masini, a ambarcatiunilor de mici diminsiuni, caroserii de autovehicole, vagoane, conducte, acoperisuri usoare pentru case. Se mai folosesc pentru placarea anticorosiva a peretilor in industria chimica, pentru izolatii termice sau fonice, pentru aparatura sportiva.
De mult timp sticla este un material optic consacrat. Fibrele din sticla si-au gasit o aplicare neasteptata in optica si se bazeaza pe proprietatea acestor fibre de a conduce lumina de-a lungul firului de sticla cu foarte putine pierderi. Astfel s-au putut transmite imagini prin cablu din spatii sau incaperi greu accesibile sau in care exista conditii periculoase. Printre aplicatiile fibrelor optice se numara si laserele.
Pana la urma speram ca v-am convins ca intr-adevar sticla este peste tot in jurul nostru, si nu doar in cadrul ferestrei sau pe post de obiect decorativ. Sticla este probabil produsul care caracterizeaza cel mai bine evolutia, si care a ajuns sa inlocuiasca multe alte materiale mai scumpe sau poluante.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Design si protectie cu doar o folie de geam Design si protectie cu doar o folie de geam
Ferestre inteligente - "ochelari de soare" pentru casa ta Ferestre inteligente - "ochelari de soare" pentru casa ta
Geamul termoizolant Geamul termoizolant
Tripanul - o noua generatie de termopane Tripanul - o noua generatie de termopane
Izolarea fonica... Izolarea fonica...
Etansarea si izolarea ferestrelor Etansarea si izolarea ferestrelor

Vezi mai multe articole