on

Symmetrica, afaceri de 20 de milioane de euro in 2016

12 ianuarie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, a înregistrat în 2016 un business de 20 de milioane de euro, în creștere cu cca. 3% comparativ cu anul anterior. De asemenea, compania a livrat peste 3,2 milioane de metri de produse, mai mult cu 6% față de 2015.

„Sectorul privat a fost cel care a susținut în acest an vânzările de prefabricate mici acoperind în mare parte scăderea cererilor pentru investiții cu fonduri bugetare sau comunitare. De altfel, acest lucru a reprezentant principala provocare a pieței de profil, observându-se o scădere a cererii de produse pentru infrastructură, precum borduri sau rigole”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Astfel, în 2016, Symmetrica a livrat pe piața locală peste 3,2 milioane de metri de pavele, borduri și elemente de infrastructură, volum cu 6% mai mare comparativ cu finalul lui 2015, când s-a situat la 3 milioane de metri de produse. În plus, compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 20 milioane euro, în creștere cu cca. 3% față de 2015.

Pe lângă aportul sectorului privat, evoluția numărului de comenzi a fost determinată și de finalizarea spre finalul lui 2015 a investiției în noua linie de fabricație amplasată în fabrica din județul Bistrița Năsăud, prin care s-a obținut creșterea capacității de producție, precum și extinderea posibilităților de livrare.

Creștere de 10% estimată pe piața de profil în 2017

În ceea ce privește valoarea pieței de profil 2017, reprezentantul Symmetrica anticipează o majorare de cca. 10%, până la 93,5 milioane de euro, principalul factor de creștere fiind reprezentant de proiectele private și rezidențiale.

„Pe acest segment s-a putut remarca deja o creștere în ceea ce privește cererea de produse din gama premium, volumele livrate către ansamblurile rezidențiale și proiectele persoanelor fizice crescând substanțial. Estimăm că această tendință va continua să fie prezentă și în 2017, însă nu excludem nici un reviriment al sectorului public, în cazul în care noul guvern va prioritiza lucrările de infrastructură”, a menționat Sebastian Bobu.

De altfel, planurile companiei pentru perioada următoare includ creșterea capacității actuale de producție prin prezența unor puncte de lucru în zonele neacoperite încă. De asemenea, Symmetrica se va axa pe dezvoltarea de noi produse, adaptate în mod special la cererea de pe piața rezidențială.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

CESAROM lanseaza 25 de colectii noi de gresie si faianta, bazate pe preferintele  romanilor in materie de amenajari interioare CESAROM lanseaza 25 de colectii noi de gresie si faianta, bazate pe preferintele romanilor in materie de amenajari interioare
ATU TECH (A2T.ro) ORGANIZEAZĂ CEL MAI MARE BLACK FRIDAY DE PÂNĂ ACUM ATU TECH (A2T.ro) ORGANIZEAZĂ CEL MAI MARE BLACK FRIDAY DE PÂNĂ ACUM
2008 a inceput cu mai putine autorizatii de construire 2008 a inceput cu mai putine autorizatii de construire
Vanzarile de case din SUA au crescut cu 6,5% in decembrie - 28 Ianuarie 2009 Vanzarile de case din SUA au crescut cu 6,5% in decembrie - 28 Ianuarie 2009
Fatada si acoperisul sunt bunuri comune Fatada si acoperisul sunt bunuri comune
Piata rezidentiala va stagna in primul trimestru din 2009 - 19 Martie 2009 Piata rezidentiala va stagna in primul trimestru din 2009 - 19 Martie 2009

Vezi mai multe articole