Unde poti sa-ti cumperi apartament nou prin sistemul buy back

01 septembrie, 2011

comenteaza trimite unui prieten printeaza

 
Agentia imobiliara Premier, care se ocupa de vanzarea de locuinte doar in sudul Capitalei, a vandut cateva sute de apartamente noi prin sistemul buy-back.
 
“Pentru sistemul Buy Back Premier se preteaza aproximativ 5-600 de locuinte, dezvoltate sau promovate de companie si am vandut sute de apartamente, iar programul Prima Casa a ajutat la dezvoltarea acestui sistem. Multi dintre proprietarii de apartamente vechi s-au folosit de buy back pentru a-si achizitiona o locuinta noua, iar cele vechi au fost vandute prin credite Prima Casa”, a declarat Giulio Angheloiu, manager Premier Service.
 
Agentia practica acest sistem inca din anii 1996, iar directorul spune ca a luat amploare incepand cu anii 2005, odata cu dezvoltarea zonei Popesti – Leordeni si a partii periferice a sectorului 4.
 
Evaluarea imobilului vechi se face de catre consilierii Premier. Pretul imobilului nou, cel ce urmeaza a fi achizitionat prin schimb, este stabilit de catre dezvoltator, fiind si acesta negociabil, in functie de conditii (modalitati de plata, nivel de finisaje, etc). Beneficiarul schimbului, poate opta, in situatia in care nu agreaza evaluarea consilierilor Premier, pentru alte persoane calificate.
 
Primul pas pentru achizitia unei locuinte il fac tinerii casatoriti, in proportie de 60%, fie prin Prima Casa, fie printr-un credit ipotecar. Restul de 40% sunt persoane ce detin in portofoliu un imobil vechi si doresc sa-si schimbe locuinta.
 
“Dezvoltatorii sunt incantati pentru ca aceasta modalitate de schimb imobiliar le ofera cumparatori care, la urma urmei, au bani cash, bani atat de atractivi in conditiile actuale de piata”, a mai adaugat Angheloiu.
 
Cat dureaza
 
Angheloiu spune ca o operatiune de schimb dureaza in medie trei luni. Vanzarea apartamentului vechi necesita o perioada de doua luni, urmand ca perfectarea contractului de vanzare – cumparare a apartamentului nou sa se faca in urmatoarea luna. Au fost si situatii in care procedura s-a intins pe 5-6 luni, elementul ce a dus la acest parcurs fiind vanzarea mai greoaie a apartamentului vechi, din diverse cause.
 
In ce proiecte se pot cumpara locuinte
 
Cei interesati de aceasta modalitate de achizitie a unui apartament nou prin intermediul agentiei, pot alege o locuinta din ansamblurile: Family Residence Berceni, Studio Plus (cele trei locatii: Metalurgiei, Oltenitei si Popesti - Leordeni), Lucky Residence, Sabina Residence, Berceni Residence, Brown Residence, Gama Residence (cele doua locatii), Flora Residence, Conduratu Residence, Lotus Residence, Apollo Residence, dar si in cadrul altor proiecte, aflate in acest moment in stadiu incipient.
 
Sursa: Money.ro

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Targ imobiliar. Resedintele de lux de pe litoral ajung pana la 2,5 milioane de euro Targ imobiliar. Resedintele de lux de pe litoral ajung pana la 2,5 milioane de euro
Cladirile romanesti au consum dublu de energie fata de media UE Cladirile romanesti au consum dublu de energie fata de media UE
Locuinte sociale pentru tineri si expropriati Locuinte sociale pentru tineri si expropriati
BNR sugruma creditul de consum si cel imobiliar. Bancherii nu sunt de acord. BNR sugruma creditul de consum si cel imobiliar. Bancherii nu sunt de acord.
Expertizarea energetica a cladirilor, obligatorie din 2010 Expertizarea energetica a cladirilor, obligatorie din 2010
Saint-Gobain, atentie la echilibrul dintre viata personala si cea profesionala a angajatilor companiei Saint-Gobain, atentie la echilibrul dintre viata personala si cea profesionala a angajatilor companiei

Vezi mai multe articole