Mantor realizeaza lucrarile de consolidare a casei "Mita Biciclista"

31 octombrie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Grupul spaniol Mantor (www.mantor.ro), jucător activ pe piața  construcțiilor din România, execută lucrările de consolidare a clădirii istorice Mița Biciclista din Piața Amzei. Investiția se ridică la suma de 4,5 milioane de euro, iar finalizarea lucrărilor este estimată pentru primăvara anului 2018.

În procesul de consolidare și restaurare a clădirii s-au păstrat toate mulurile acoperișurilor și șemineele cu valoare istorică. Șarpantele și pereții au fost consolidați în întregul imobil, iar tâmplăria corpurilor monumente s-a restaurat în totalitate, cu o recuperare de mai bine de 50% din parchetul corpului principal. Totodată, s-a realizat anveloparea clădirii, inclusiv pentru structurile de lemn”, explică Tomás Manjón, co-fondator Mantor Group.

„Este un proiect complex, care a necesitat schimbări pe parcurs și participarea unei echipe mari, din care au făcut parte atât antreprenorul general, arhitectul proiectant, inginerul de structură, cât și un arhitect asistent, arhitecți specializați, designeri, sculptori, restauratori, un diriginte de șantier specializat și mulți alți participanți care au reușit să ducă proiectul cu succes până în faza actuală”, a afirmat Francisco Calleja, reprezentant al ASEMER.

Clădirea Mița Biciclista din Piața Amzei a fost construită la începutul secolului al XX-lea, cu fațadă în stil Art Nouveau, după un proiect realizat de arhitectul Nicolae C. Mihăescu și renovată în anul 1980. Imobilul, declarat monument de arhitectură în stil baroc, a rămas un simbol al orașului București datorită notorietății Mariei Mihăiescu, curtezană celebră și prima femeie din Bucureşti care a mers pe bicicletă, conform unor surse jurnalistice.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

«Solutia» dezvoltatorilor. Cresc preturile materialelor de constructii, scade suprafata utila a locuintelor «Solutia» dezvoltatorilor. Cresc preturile materialelor de constructii, scade suprafata utila a locuintelor
Boc lanseaza Boc lanseaza "prima casa" - credit de la stat fara limita de varsta - 21 Mai 2009
Epson este lider pe piata de videoproiectoare din Romania in 2016 Epson este lider pe piata de videoproiectoare din Romania in 2016
Celebrul lichior de ciocolata Mozart, acum in Romania Celebrul lichior de ciocolata Mozart, acum in Romania
BNR nu va urmari piata imobiliara BNR nu va urmari piata imobiliara
Bosch inaugureaza un Centru de Training la Cluj Bosch inaugureaza un Centru de Training la Cluj

Vezi mai multe articole