Clujenii si timisorenii, primii care au lasat din pretul terenului dupa spargerea balonului imobiliar - 03 Aprilie 2009

03 aprilie, 2009

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Clujenii si timisorenii, primii care au lasat din pretul terenului dupa spargerea balonului imobiliar
 
Piata terenurilor din Bucuresti, orasul cu cele mai mari preturi, a stagnat pe parcursul anului trecut, dupa ritmuri de crestere anuale cuprinse intre 50% si 400%. Singurele orase mari din Romania care si-au continuat cresterea si pe parcursul anului trecut au fost Iasiul, Brasovul, Constanta si Craiova, in timp ce in Timisoara si in Cluj-Napoca pretul terenurilor a inceput sa scada simtitor inca de la inceputul anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de evaluare Darian, care urmareste, printre altele, evolutia pretului la terenuri in 2008.
 
“Din 2007 si pana la mijlocul anului trecut, pretul terenurilor s-a dublat peste tot in tara, pentru ca erau cumparatori pe piata. De sase-sapte luni nu s-a mai vandut nimic nicaieri, in afara unor mici tranzactii. Oferta e in continua crestere, insa terenurile nu se vand nici la jumatate de pret”, a declarat pentru Business Standard Shimon Galon, CEO-ul Globe Trade Centre Romania, care dezvolta una dintre cele mai importante retele de centre comerciale la nivel de tara in orase precum Arad, Suceava, Galati, Piatra Neamt, Buzau si Bistrita.
 
Cele mai mari cresteri ale pretului s-au inregistrat in Brasov si in Constanta, orase tintite de majoritatea dezvoltatorilor de mall-uri si locuinte. In Brasov, pretul minin pentru un teren cu regim de inaltime mediu a crescut in 2008 cu aproximativ 200 de euro, la nivelul de 477 de euro/mp, in timp ce in Constanta, acelasi timp de teren a inregistrat o crestere de circa 100 de euro, la 790 euro/mp.
 
Cele mai importante scaderi de pret sunt evidentiate in Cluj, unde pretul minim pentru un teren cu regim de inaltime mediu a scazut in 2008 cu circa 70 de euro, la pretul de 324 de euro/mp. “Clujul sufera acum la fel ca atunci cand era in centrul atentiei pe motivul cresterilor mari. Panta de urcare a preturilor la terenuri, din ultimii doi ani, este acum copiata in scadere, insa la vale panta nu e la fel de abrupta si intarzie scaderile. In tara, cu cat polul de saracie e mai prezent, si cresterile, respectiv descresterile sunt mai lente”, comenteaza Dan Ioan Popp, presedintele Impact Developer&Contractor, companie care dezvolta unul dintre principalele cartiere rezidentiale din Cluj, proiectul Dealul Lomb.
 
Potrivit evaluatorilor Darian, in Cluj, cele mai mari cresteri au avut loc in anul 2007, cand preturile terenurilor au crescut, in medie, cu 40-50%, aceasta fiind cea mai mare crestere inregistrata pana acum. “In 2008, Cluj-Napoca a continuat sa ramana unul dintre cele mai scumpe orase din Romania in ceea ce priveste preturile terenurilor, desi, din cauza crizei de pe piata rezidentiala, tranzactiile cu terenuri au inregistat in acest an scaderi pentru anumite zone, chiar cu peste 50% fata de anul 2007”, se precizeaza in studiul citat.
 
In Craiova, oras care s-a aflat si in 2008 pe lista investitorilor imobiliari, preturile la terenuri si-au continuat cresterea. De la un pret minim de 233 de euro/mp pentru loturile cu regim mediu de inaltime s-a ajuns, anul trecut, la 273 euro/mp.
 
Potrivit lui Shimon Galon, acum sunt scoase pe piata terenuri foarte bune, dar nimeni nu are finantare pentru a face achizitii si chiar daca ar avea bani sa cumpere nu stiu ce sa faca cu ele. “Daca Guvernul nu o sa stie sa conduca economia spre revenire, piata singura nu are nicio putere. Pot sa dau un sfat proprietarilor de orice fel: scaderea preturilor nu e o solutie si o sa conduca la omorarea pietei. Acum fiecare ar trebui sa stea pe ce are, pentru ca scaderea preturilor nu ajuta”, a mentionat oficialul GTC Romania.
 
Sursa: Standard

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Bancile scumpesc creditele ipotecare, desi BNR le-a permis relaxarea lor - 05 Februarie 2009 Bancile scumpesc creditele ipotecare, desi BNR le-a permis relaxarea lor - 05 Februarie 2009
Apartamentele vechi cu doua camere se ieftinesc in toate orasele mari - 11 Noiembrie 2009 Apartamentele vechi cu doua camere se ieftinesc in toate orasele mari - 11 Noiembrie 2009
Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat - 07 August 2009 Vile la munte cu un pret mediu de 1.000 de euro metrul patrat - 07 August 2009
BNR bate in cuie restrictiile la credite BNR bate in cuie restrictiile la credite
Regatta: Chiriile locuintelor de lux au scazut cu 5 - 30% in 2008 Regatta: Chiriile locuintelor de lux au scazut cu 5 - 30% in 2008
Se ieftineste gazul Se ieftineste gazul

Vezi mai multe articole