Simplitatea avea culoarea cerului

20 februarie, 2006

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Noile curente in arhitectura aduc tot mai des in atentie casele traditionale, carora li se recunosc avantajele privind folosirea eficienta a spatiului, calitatile materialelor
ecologice pentru constructie si, nu in ultimul rand, farmecul decoratiunilor interioare si exterioare. Ne-am gandit ca ar fi fost mai putin concludent sa descriem o casa rustica a unui om instarit din zilele noastre. De aceea, am hotarat sa va prezentam cum si din ce erau realizate, nu demult, casele romanilor. Cel mai bun partener pe care il puteam gasi pentru demersul nostru a fost, bineinteles, Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti din Bucuresti. Pentru primul episod al calatoriei noastre, ce ne aminteste de „radacini“, am ales o casa de tarani iobagi din Transilvania, satul Dumitra, judetul Alba. Va marturisim ca, intrand in acest spatiu, ne-am simtit ca intr-un univers paralel, ca intr-o alta lume, nereusind sa invingem nostalgia care „a dat buzna“ in sufletele noastre. 
Construita acum aproximativ 200 de ani, casa a fost amplasata in muzeu in anul 1957 cu ajutorul unor mesteri din zona de origine a ei, care au montat-o piesa cu piesa. Ea este reprezentativa pentru regiunea Podisului Tarnavelor si pentru o anumita categorie sociala, apartinand unor tarani fara pamant, care erau nevoiti sa lucreze pe marile latifundii ale nobililor feudali, fie in arenda, fie in schimbul unor produse. „Dovezile arheologice, constand in perimetre, ramasite din structura si miniaturi, reflecta o perpetuare a acestui tip de locuinta de-a lungul mileniilor I si II d.H., pana la inceputul secolului al XX-lea“, a inceput „povestea“ doamna Raluca Dan, muzeograf in cadrul Muzeului National al Satului Dimitrie Gusti. „Locuinte de tipul celei de la Dumitra au fost construite si in utima vreme. Aceasta tehnica reapare pentru ca este foarte accesibila, date fiind posibilitatile materiale existente, dar devine si o moda. Casele realizate din pamant, daca sunt uscate bine, beneficiaza de o izolare termica destul de buna“, a adaugat doamna Raluca Dan.
 
Traind in fiecare zi
Cateva cuvinte despre viata de zi cu zi a locatarilor acestei case ne sunt de folos. Economia satului era una de tip inchis: o gospodarie taraneasca trebuia sa produca marea parte a celor necesare traiului, schimburile fiind frecvente doar intre membrii comunitatii respective, pe baza de troc. Sateanul isi construia aproape singur locuinta, cerand eventual ajutorul vecinilor si rudelor. Barbatii cresteau animale, arau si semanau pe pamantul nobilului sau arendasului. Femeia se ocupa de ingrijirea membrilor familiei, de cresterea copiilor, facea mancare si tesea imbracaminte sau asternuturi. Majoritatea gospodariilor taranesti dispuneau de un razboi de tesut (amplasat langa fereastra sau aproape de vatra) pe care il utilizau cu precadere in perioada iernii.
Traiul saracacios al oamenilor se intrevede atat in dimensiunile reduse ale locuintei si anexelor, cat si in materialele de constructie utilizate. Astfel, o familie formata din parinti si copii traia intr-o casa de circa 40 mp, camera in care se putea locui efectiv masurand numai ... 24 mp. Restul spatiului util era amenajat ca tinda, loc unde era pregatita mancarea si depozitata o parte a proviziilor. Traind intr-o zona saraca in lemn sau alte materiale pentru constructie, casele aveau structura cu stalpi din salcam sau stejar infipti in pamant si impletitura din nuiele de rachita, peste care taranii lipeau „brusi“ din lut amestecat cu apa, tocatura de paie si pleava. Temelia casei, denumita „potmol“, era executata din aceleasi materiale (pamant si paie) si intarita cu bolovani din piatra. Piatra, de rau sau cariera, mai era utilizata la delimitarea tindei de camera pentru locuit. Acest perete, flancat de vatra si soba, nu trebuia sa fie inflamabil.
 
Statut social „mandra Marie“
In ceea ce priveste „finisajele“, oamenii satului nu aveau la dispozitie decat varul, si acela obtinut cu ceva sacrificii. La interior peretii sunt albi, fapt ce dovedeste curatenia locuintei. Pentru exterior a fost utilizata o nuanta albastruie, denumita „mandra Marie“. Obtinuta prin dizolvarea in lapte de var stins a sinelii, culoarea era reprezentativa pentru statutul social al taranilor aserviti. Acelasi colorant albastru, dar de o intensitate mai pronuntata, era folosita si pentru vopsirea tamplariei. La inceputul sec al XIX-lea, sticla era inca un produs „de lux“, asa ca ferestrele erau acoperite cu o membrana din vezica de bou sau o foaie de hartie imbibata in grasime. Pardoseala, specifica unei case arhaice, avea suprafata de uzura acoperita cu pamant iar, pentru a preveni deteriorarea ei, era acoperita cu crengi sau cetina de brad. Despre covoare ... nu era cazul. Pentru reparatii, igienizare sau in ajunul marilor sarbatori crestine, aria respectiva era refacuta, lipita cu un amestec de lut, balega si pleava.
 
Toti intr-o camera
Vara, membrii familiei puteau dormi si in anexe (grajd, sura, hambar sau pod), dar iarna se aglomerau cu totii in singura camera de locuit disponibila, unde mancau si dormeau impreuna. Din acest motiv, spatiul este utilizat cu maxima eficienta. Intr-un colt al camerei de locuit, in apropierea sobei, este amplasat patul-baldachin, interesant prin faptul ca este „izolat“ de restul camerei cu cateva cuverturi care asigura pastrarea caldurii si intimitatea celor ce dorm in el. Iata o solutie ingenioasa pentru o familie cu multi copii indiscreti... Cateva lavite (banci cu spatar) asezate pe langa pereti, o masa si o lada de zestre pictata la capul patului, reprezentau cam tot mobilierul acestei camere, caracterizat de o impresionanta simplitate. Leaganul pentru copil era amplasat langa vatra, unde femeile isi petreceau o buna parte din timp.
 
Capataie, cancee si taiere
In tinda casei se afla, langa vatra cu cuptor, „leasa“ - o mica constructie din pamant cu gratar de nuiele folosita pentru uscarea fructelor si legumelor. Taranii faceau foc dedesubt, obtinand „poamele“ pe care le mancau iarna si in perioadele de post. Camera de locuit este decorata intr-o maniera tipica pentru Transilvania, in ceea ce priveste piesele specifice, cromatica si motivele alese. Putem admira tesaturi, stergare, perne (numite in Ardeal „capataie“), invelitori de pat si cuverturi realizate chiar de catre femeile ce locuiau aici. Pe de alta parte, intalnim piese de ceramica precum cancee (cani cu gat lung) sau taiere (farfurii largi) confectionate in centrele din zona, precum cel de la Turda. Olarii le aduceau prin sate cu caruta si le schimbau pe produse, in special cereale. Pe vremea aceea o oala putea costa capacitatea ei in grau sau porumb, uneori chiar de doua ori pe atat. Ce vremuri de poveste...
 
Decoratiuni interioare
Icoanele pictate pe sticla sunt un element reprezentativ al zonei, fiind un fenomen artistic raspandit. In urma legendei icoanei facatoare de minuni a Fecioarei de la Nicula, taranii au copiat modelul respectiv, respectand canoanele. Unii dintre ei, utilizand desene-model numite „izvoade“, au ajuns chiar sa le comercializeze la targuri. Decorarea mobilierului (lada de zestre, de exemplu) este o nota specific
transilvaneana, de sorginte germana si maghiara. Motive florale specifice ale acestor culturi, precum laleaua, margareta sau lacramioara, dau farmec unei case de oameni saraci.
 
Protectie originala la foc
 
Acoperisul era construit pe sarpanta din lemn, cu invelitoare din paie de secara sau grau. Snopii, denumiti local „jipi“, erau asezati cu furca incepand de la baza acoperisului catre varf si legati de sarpanta cu ajutorul nuielelor, obtinandu-se un strat de aproape 50 cm.
Acest tip ingenios de protectie contra frigului si umezelii este unul arhaic, fiind intalnit in special in zona de campie si mai putin la deal sau munte, unde paiele erau mult mai greu de procurat. Insa, taranii erau chibzuiti cu astfel de resurse, gasind metode de conservare a lor sau imprumutandu-se de la vecini si rude. Unul din inconvenientele acestor constructii realizate din materiale usor inflamabile, este pericolul incendiilor.
 
Babura
Localnicii foloseau foc deschis in tinda fara plafon, fumul fiind evacuat pe marginile acoperisului. Oricand puteau sari scantei spre invelitoarea din paie. Ca masura de prevedere, acestia construiau deasupra vetrei un paravan din impletitura de nuiele si pamant lipit, numit „babura“, care impiedica scanteile sa se inalte. De altfel, lipsa tavanului propriu-zis deasupra tindei le era de folos,
pentru ca acoperisul din paie era pastrat mai bine in timp datorita gudronarii cu fum si  impregnarii cu aburul gras care avea si rol de liant.
 
Grinda mester
Lemnul masiv, destul de greu de obtinut cu cat coboram spre campie, era totusi prezent in locuinta acestor tarani. Vom observa astfel cosoroaba asezata perimetral deasupra peretilor, „grinda mester“ (elementul principal de sustinere), plafonul camerei de locuit (realizat din alte grinzi transversale) si capriorii sarpantei. Aceste elemente de structura sunt exceptii si pentru ca sunt autentice.
 
Impletitura
Gardul care delimita gospodaria era confectionat din pari ascutiti si impletitura din nuiele verzi de arin sau alun. El avea si rol de aparare impotriva animalelor salbatice. Pentru a-l proteja de umiditate, taranii il acopereau cu paie. Portita are unele elemente decorative deosebite: pe batant un soare, iar deasupra un acoperis conic.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Burj Khalifa - cea mai inalta cladire din lume Burj Khalifa - cea mai inalta cladire din lume
Alegerea specialistului in design interior Alegerea specialistului in design interior
Un nou proiect inedit in Dubai, casa plutitoare Un nou proiect inedit in Dubai, casa plutitoare
Structuri arhitecturale din beton si fier Structuri arhitecturale din beton si fier
Muzeul conceput ca un pod Muzeul conceput ca un pod
Culori neutre pentru un interior confortabil Culori neutre pentru un interior confortabil

Vezi mai multe articole