on

Vanzarile Miele Romania au crescut cu peste 50% in 2016

30 ianuarie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Miele, compania numărul unu în producția de echipamente electrocasnice premium la nivel mondial, a înregistrat o creștere a vânzărilor de 56% pe piața din România, în 2016, comparativ cu 2015. Anul trecut, compania a realizat o cifră de afaceri de 24,5 milioane de lei, iar categoriile de produse cu cele mai bune vânzări au fost aspiratoarele (aproximativ 6.000 de unități), mașinile de spălat rufe și uscătoarele (peste 2.000 de unități) și mașinile de spălat vase.

„Am asistat anul trecut la o creștere semnificativă a pieței de electrocasnice din România, cu focus pe segmentul premium, deci există deja o tendință în privința clienților de a se orienta către gama premium. Clienții apreciază calitatea aparaturii electrocasnice căreia i se acordă tot mai multă importanță și încep să înțeleagă de ce calitatea costă și care sunt avantajele unor astfel de produse”, a declarat Loredana Butnaru, director Miele România.

Cea mai importantă investiție din 2016 în România a fost reprezentată de inaugurarea magazinului Miele Point în București, pe Calea Dorobanți. Scopul investiției de 100.000 de euro a fost de a oferi o accesibilitate mai bună clienților Miele. Astfel, la finalul anului trecut, numărul total de magazine exclusive Miele din România a ajuns la șapte, în cadrul acestora fiind comercializate doar produsele brandului. Investițiile în dezvoltarea rețelei de magazine vor continua și în acest an.

Pe lângă majorarea volumului de vânzări pe produse electrocasnice, în 2016 detergenții și produsele de întreținere din gama Miele au înregistrat o creștere semnificativă.

În 2016, Miele a lansat mai multe electrocasnice premium cu tehnologii unice. Astfel, Miele a adus în România, K20.000 BlackBoard Edition, primul frigider din lume cu front de tablă neagră, plita cu inducție și hotă TwoInOne. Totodată, alături de acestea, Miele a mai lansat anul trecut aspiratorul C3 Comfort Boost Ecoline, dotat cu funcţia Boost, prin care se activează automat puterea de 1200 W pentru un plus aspirare, două noi modele de mașini de spălat rufe din gama basic,  WDB 030, cu capacitate de 7 kg și WDD 030, cu capacitate de 8 kg și mașinile de spălat vase cu program scurt de spălare, G6000 EcoFlex.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Asociatiile cu administrator neatestat, amendate cu 25 de milioane Asociatiile cu administrator neatestat, amendate cu 25 de milioane
Veranda aduce în Obor trei noi retaileri: LC Waikiki, Noriel și Gerovital Veranda aduce în Obor trei noi retaileri: LC Waikiki, Noriel și Gerovital
Blocaj pe piata imobiliara Blocaj pe piata imobiliara
Grupul TeraPlast doneaza 85.000 de lei spitalelor din Bistrita si Baicoi pentru a sustine eforturile locale de prevenire a raspandirii COVID-19 Grupul TeraPlast doneaza 85.000 de lei spitalelor din Bistrita si Baicoi pentru a sustine eforturile locale de prevenire a raspandirii COVID-19
Asanarea subsolurilor de bloc va costa asociatiile de proprietari 15 milioane de euro - 11 Februarie 2009 Asanarea subsolurilor de bloc va costa asociatiile de proprietari 15 milioane de euro - 11 Februarie 2009
Schneider Electric prezinta o serie de noutati ale arhitecturii EcoStruxure, dedicate sectorului industrial Schneider Electric prezinta o serie de noutati ale arhitecturii EcoStruxure, dedicate sectorului industrial

Vezi mai multe articole