on

Symmetrica, afaceri de 20 de milioane de euro in 2016

12 ianuarie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, a înregistrat în 2016 un business de 20 de milioane de euro, în creștere cu cca. 3% comparativ cu anul anterior. De asemenea, compania a livrat peste 3,2 milioane de metri de produse, mai mult cu 6% față de 2015.

„Sectorul privat a fost cel care a susținut în acest an vânzările de prefabricate mici acoperind în mare parte scăderea cererilor pentru investiții cu fonduri bugetare sau comunitare. De altfel, acest lucru a reprezentant principala provocare a pieței de profil, observându-se o scădere a cererii de produse pentru infrastructură, precum borduri sau rigole”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Astfel, în 2016, Symmetrica a livrat pe piața locală peste 3,2 milioane de metri de pavele, borduri și elemente de infrastructură, volum cu 6% mai mare comparativ cu finalul lui 2015, când s-a situat la 3 milioane de metri de produse. În plus, compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de peste 20 milioane euro, în creștere cu cca. 3% față de 2015.

Pe lângă aportul sectorului privat, evoluția numărului de comenzi a fost determinată și de finalizarea spre finalul lui 2015 a investiției în noua linie de fabricație amplasată în fabrica din județul Bistrița Năsăud, prin care s-a obținut creșterea capacității de producție, precum și extinderea posibilităților de livrare.

Creștere de 10% estimată pe piața de profil în 2017

În ceea ce privește valoarea pieței de profil 2017, reprezentantul Symmetrica anticipează o majorare de cca. 10%, până la 93,5 milioane de euro, principalul factor de creștere fiind reprezentant de proiectele private și rezidențiale.

„Pe acest segment s-a putut remarca deja o creștere în ceea ce privește cererea de produse din gama premium, volumele livrate către ansamblurile rezidențiale și proiectele persoanelor fizice crescând substanțial. Estimăm că această tendință va continua să fie prezentă și în 2017, însă nu excludem nici un reviriment al sectorului public, în cazul în care noul guvern va prioritiza lucrările de infrastructură”, a menționat Sebastian Bobu.

De altfel, planurile companiei pentru perioada următoare includ creșterea capacității actuale de producție prin prezența unor puncte de lucru în zonele neacoperite încă. De asemenea, Symmetrica se va axa pe dezvoltarea de noi produse, adaptate în mod special la cererea de pe piața rezidențială.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Bulgarii isi boteaza cocioabele Bulgarii isi boteaza cocioabele "case de vacanta" si le vand romanilor cu cateva mii de euro
Intalnire la nivel inalt a constructorilor din Moldova si Bucovina - 12 aprilie 2010 Intalnire la nivel inalt a constructorilor din Moldova si Bucovina - 12 aprilie 2010
Romania Construct Forum face bilantul primului an de criza in imobiliare Romania Construct Forum face bilantul primului an de criza in imobiliare
Chiriile din Bucuresti - la acelasi nivel cu cele din Budapesta, Praga sau chiar Paris Chiriile din Bucuresti - la acelasi nivel cu cele din Budapesta, Praga sau chiar Paris
Aniversarea celor 15 ani de activitate Praktiker in Romania le aduce cumparatorilor mii de premii garantate si reduceri la mii de produse Aniversarea celor 15 ani de activitate Praktiker in Romania le aduce cumparatorilor mii de premii garantate si reduceri la mii de produse
Boomul imobiliar se muta in vestValentin Baesu Boomul imobiliar se muta in vestValentin Baesu

Vezi mai multe articole