on

Adela Smeu a fost numita CEO Brico Depot Romania

30 mai, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Kingfisher anunță astăzi că Adela Smeu a fost numită CEO al Brico Depôt România. Adela îi succede lui Christian Mazauric ce va prelua funcția de CEO B&Q UK & Irlanda, din cadrul Kingfisher plc.

Adela este în prezent Director Financiar în cadrul Brico Depôt România, și s-a alăturat companiei în 2015, iar timp de 8 ani a fost Director Financiar în cadrul OBI Group. În trecut, Adela a deținut funcții la United Technology Corporation Paris și PwC România.

De origine română, Adela are o bună înțelegere a nevoilor și aspirațiilor clienților la nivel local. Ea va prelua noua funcție începând cu 1 iulie.

Christian Mazauric s-a alăturat Kingfisher în urmă cu 16 ani și a deținut funcții de conducere în departamentele financiare și operațiuni din Franța, Marea Britanie și România, inclusiv Director Financiar al Castorama Franța, Director Financiar al B&Q și, cel mai recent, CEO al Brico Depôt România.

"Mi-a plăcut foarte mult timpul petrecut în România și sunt mândru de realizările pe care împreună cu echipa le-am adus în cei doi ani de la preluarea mandatului. Sunt încrezător că Adela este alegerea potrivită pentru a dezvolta compania împreună cu echipa excelentă pe care o avem aici”, a declarat Christian Mazauric.

Adela Smeu: "Vom continua consolidarea companiei Brico Depôt pe piața din România și ne dorim să fim și mai aproape de clienți pentru a le oferi constant cele mai bune soluții pentru amenajarea și renovarea locuinței".

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Modernizarea blocurilor scoate de la buget 87 milioane euro - 09 Martie 2009 Modernizarea blocurilor scoate de la buget 87 milioane euro - 09 Martie 2009
Cat teren poti cumpara cu 100.000 de euro langa Bucuresti, Cluj sau Brasov. Preturile au scazut cu 60% Cat teren poti cumpara cu 100.000 de euro langa Bucuresti, Cluj sau Brasov. Preturile au scazut cu 60%
Apartamentele vechi s-au ieftinit, in medie, cu 200 euro/metru patrat in ultimele sase luni Apartamentele vechi s-au ieftinit, in medie, cu 200 euro/metru patrat in ultimele sase luni
Ce-i de facut cu o casa din paianta? Ce-i de facut cu o casa din paianta?
Unde mai puteti plati utilitatile Unde mai puteti plati utilitatile
Scad chiriile in provincie, urmeaza Capitala Scad chiriile in provincie, urmeaza Capitala

Vezi mai multe articole