Praktiker Romania continuă campania educaţională - ORA DE CREAȚIE și ajunge în Ploiești

03 iunie, 2016

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Praktiker, cel mai cunoscut şi iubit brand de Do-It-Yourself (DIY) din România, a desfășurat astăzi o nouă Oră de Creaţie în cadrul campaniei cu acelaşi nume. De data aceasta caravana prin care retailerul își propune să stimuleze educaţia creativă în rândul elevilor din şcolile primare a ajuns în Ploiești.

Cea de-a doua Oră de Creaţie a avut loc chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie, la Ploieşti. Sub îndrumarea învățătoarei, elevii clasei a IV-a B din cadrul Şcolii Gimnaziale Sfânta Vineri, au lucrat în echipe un colaj cu tema Spectacolul Deltei, realizând un proiect de DIY în care au surprins elemente specifice Deltei Dunării: stuf, papură, pelicani, nuferi etc. Astfel, copiii şi-au exersat abilităţile practice, valorificându-şi cunoştinţele dobândite în cadrul orelor de Știinţe ale Naturii şi Geografie.

„Pe lângă activitatea noastră de zi cu zi, care are ca scop îmbunătăţirea vieţii oamenilor prin oferirea unor soluţii eficiente pentru casă şi grădină, unul din obiectivele noastre este implicarea în bunăstarea comunităţii locale în care noi ne desfăşurăm activitatea. Prin campania Ora de Creaţie vrem să ne implicăm în dezvoltarea capacităților și aptitudinilor creative ale elevilor, să îi determinăm să descopere bucuria unui produs realizat cu propria mână. Am dat startul campaniei în luna aprilie, în București, iar acum am mers mai departe cu demersul nostru prin implementarea Orei de Creație în Ploiești“, afirmă Mirela Ochiana, Marketing Manager Praktiker România.

Campania „Ora de Creaţie” este un proiect de educaţie practică bazat pe ateliere de dezvoltare creativă pentru elevii şi profesorii din şcolile primare. Lansată în luna aprilie în București, campania va fi implementată de-a lungul anului 2016 și în școli primare din Ploiești, Constanţa și Târgovişte. Fiecare şcoală participantă inclusă în program beneficiază de suportul Praktiker România în susţinerea atelierelor creative pentru elevii claselor primare, scopul programului fiind să completeze programa școlară şi să-i ajute pe elevi să-şi folosească potenţialul creativ la maxim.

Noul Curriculum al claselor I-IV prevede asigurarea unui spaţiu destinat activităţilor inter şi transdisciplinare, alături de cele monodisciplinare. Iniţiativa Praktiker România are ca finalitate formarea unor competenţe ce ţin nu numai de cunoaştere, ci şi de comunicare, creaţie, interacţiune socială.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Apartamentul mic este preferat vilei cu loc pentru gratar Apartamentul mic este preferat vilei cu loc pentru gratar
Chiriile pe Chiriile pe "strazile de lux", strivite de criza. Pe Calea Victoriei preturile sunt la jumatate - 23 Septembrie 2009
INS va scoate primul indice imobiliar abia in 2010 cu date din 2009 - 16 DECEMBRIE 2008 INS va scoate primul indice imobiliar abia in 2010 cu date din 2009 - 16 DECEMBRIE 2008
Electrolux propune un ghid practic de cumparare a masinii de spalat Electrolux propune un ghid practic de cumparare a masinii de spalat
Notarii reduc taxele la tranzactiile imobiliare - 31 august 2010 Notarii reduc taxele la tranzactiile imobiliare - 31 august 2010
\ \"Case care plang\" la Anuala de Arhitectura

Vezi mai multe articole