Sipcile de gard metalice Wetterbest, o alternativa moderna la sipcile de gard clasice

05 martie, 2018

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Grupul Wetterbest, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri, își completează portofoliul cu o nouă categorie de produse, adiacente segmentului de țiglă metalică – șipcile de gard metalice. Noile produse reprezintă o alternativă modernă și superioară la șipcile de gard clasice și pot fi utilizate pentru împrejmuirea lucrărilor comerciale, rezidențiale, precum și celor industriale.

„De-a lungul timpului, am observat o tendință a clienților de a asorta gardul cu sistemul de învelitoare. Pentru a răspunde acestei nevoi și întrucât dețineam toate materialele și știința tehnică necesare, am decis să introducem în portofoliul nostru un produs nou – șipca metalică de gard – potrivită pentru orice tip de construcție. Șipcile de gard au un aspect estetic plăcut, rezistă în fața intemperiilor, se montează rapid și facil, fără a necesita experiență sau instrumente specializate”, a declarat Valeriu Irimescu, CEO Wetterbest.

Șipcile de gard metalice de la Wetterbest sunt confecționate din oțel deformabil DX52 dublu prevopsit, printr-un proces de galvanizare și prevopsire multistrat în câmp electrostatic, care le conferă o rezistență sporită la acțiunea factorilor de mediu și la manipularea mecanică. Mai mult, stratul de zinc protejează oțelul împotriva coroziunii și menține stratul de vopsea neafectat pentru o perioadă îndelungată de timp și asigură un aspect plăcut pe ambele părți ale șipcii de gard.

În comparație cu șipcile de gard clasice, un gard realizat cu ajutorul șipcilor metalice Wetterbest nu necesită lucrări de mentenanță. Montajul poate fi executat în regie proprie, fără să implice cunoștințe avansate în domeniul construcțiilor sau instrumente specializate.

Șipcile de gard metalice pot fi realizate pe bază de comandă, în funcție de nevoile fiecărui client în parte. Într-un metru liniar de gard se potrivesc între 7 şi 9 şipci, în funcţie de distanţa lăsată între şipci, iar grosimea tablei din care sunt confecționate poate varia între 0,5 mm şi 0,6 mm.

Durata medie de viață a noilor produse este de 50 ani. Șipcile de gard metalice de la Wetterbest sunt disponibile în toate culorile din paletarul Wetterbest. Pentru mai multe detalii, accesați www.wetterbest.ro.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Ariston Thermo si ELCO au prezentant cele mai noi echipamente termice la editia din acest an a targului ISH Ariston Thermo si ELCO au prezentant cele mai noi echipamente termice la editia din acest an a targului ISH
Garsonierele din blocurile vechi, campioane la ieftinire - 27 iulie 2010 Garsonierele din blocurile vechi, campioane la ieftinire - 27 iulie 2010
Hormann prezinta gama de produse populare si cele mai noi solutii pentru segmentul industrial - 08 Mai 2009 Hormann prezinta gama de produse populare si cele mai noi solutii pentru segmentul industrial - 08 Mai 2009
ANL ANL
JYSK Romania inaugureaza cel de-al 78-lea magazin in Doraly Afumati JYSK Romania inaugureaza cel de-al 78-lea magazin in Doraly Afumati
Blocurile cu bulina din Barlad stau sa cada Blocurile cu bulina din Barlad stau sa cada

Vezi mai multe articole