Un nou showroom Pinum, inaugurat la Iasi

17 iulie, 2017

comenteaza trimite unui prieten printeaza

Pinum, parte importantă a grupului Nusco și unul dintre cei mai mari jucători pe piața locală de uși, ferestre și parchet, își extinde rețeaua de distribuție, prin inaugurarea primului showroom de profil din zona Moldovei, în Iași. Noul spațiu, realizat cu o investiție de aproximativ 27.000 euro, oferă clienților o gamă variată de uși de interior și uși de intrare, precum și modele de parchet de la branduri italiene, cu care Pinum a dezvoltat parteneriate solide în ultimii ani.

“Extinderea rețelei de showroom-uri la nivelul întregii țări are la bază dezvoltarea continuă a pieței locale și creșterea nivelului de exigență al clienților. Prin deschiderea noului showroom Pinum din Iași, ne dorim să le oferim tuturor categoriilor de clienți experiența produselor de cea mai înaltă calitate, cu stil tipic italian”, a declarat Francesco Curcio, Director General Executiv Pinum.

În contextul favorabil al pieței din zona Moldovei se simțea nevoia unui astfel de spațiu de prezentare. Sfârșitul anului trecut a adus o explozie de proiecte imobiliare de amploare, iar inițiative promovate de diverși investitori au contribuit la creșterea achizițiilor de uși de interior sau exterior, precum și de materiale pentru amenajări interioare.

“Având în vedere poziția importantă pe care Pinum și-a consolidat-o în ultimii ani în cadrul proiectelor imobiliare, deschiderea noului showroom reprezintă o necesitate pentru noi, fiind cea mai bună soluție pentru a putea respecta dorința clienților noștri de a interacționa mai mult cu produsele Pinum”, a declarat Catalin Cotea, partener Pinum în Iași.

În noul showroom Pinum, situat în Șos. Naţională Nr. 1 - Complex Podu de Piatră, clienții găsesc produse care se pot adapta oricărui buget sau oricărei preferințe de stil – clasic, modern sau elegant - și totodată, beneficiază de consultanță specializată în vederea soluțiilor de amenajare interioară sau exterioară, conform ultimelor tendințe ale pieței.

În prezent, Pinum mai are showroom-uri în București, Constanța, Cluj și o rețea complexă de distribuitori la nivelul întregii țări. În perioada următoare, Pinum deschide încă un showroom propriu în Timișoara.

Anul acesta, Pinum aniversează 25 de ani de tradiție pe piața locală, prilej prin care a inaugurat la București cel mai mare showroom de uși, ferestre și parchet din Europa de Est, precum și o nouă linie de producție PVC. Afacerile Pinum ating în prezent 8 milioane de euro, iar compania mizează pe o creștere de 15% în 2017.

Adauga un comentariu


Comentarii

Nu exista comentarii.

Alte articole

Greii imobiliari intra in Romania in a doua parte a anului Greii imobiliari intra in Romania in a doua parte a anului
Saracii vor o casa mai mult decat bogatii Saracii vor o casa mai mult decat bogatii
Franke lanseaza noile game de produse la targul Eurocucina 2012 Franke lanseaza noile game de produse la targul Eurocucina 2012
Cine va plateste aparatele arse Cine va plateste aparatele arse
Pentru instalarea centralei termice aveti nevoie de o instalatie de gaze individuala Pentru instalarea centralei termice aveti nevoie de o instalatie de gaze individuala
Lindab Romania trece testul timpului - 20 de ani de la construirea primei hale metalice in Romania Lindab Romania trece testul timpului - 20 de ani de la construirea primei hale metalice in Romania

Vezi mai multe articole